Freedom House Romania si Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) au anuntat, ieri, lansarea campaniei "Copiii nevazuti", care se va desfasura pana pe 20 noiembrie, avand ca scop sensibilizarea opiniei publice si stimularea dezbaterilor pe tema drepturilor copilului. Campania pune accent atat pe drepturile copiilor abandonati, ale copiilor strazii si ale copiilor asistati din institutiile statului, cat si pe drepturile celor abuzati in cadrul propriilor familii. Potrivit initiatorilor, ideea a pornit de la filmul "All the Invisible Children", realizat de opt regizori de notorietate, printre care si Emir Kusturica, care prezinta momente din viata unor copii privati de fericire, securitate materiala, integritate fizica, dragoste parinteasca sau de un viitor sigur. Campania "Copiii nevazuti" a fost structurata pe trei componente, urmarindu-se astfel sensibilizarea opiniei publice, stimularea dezbaterilor asupra problemelor pe care le au copiii, dar si informarea celor mici despre drepturile pe care le au. Prima componenta a campaniei o reprezinta filmul "All the Invisible Children" ("Copiii nevazuti") difuzat, din 15 septembrie, in cinematografele din tara, el urmand sa ajunga, pana la finalul campaniei, in noua orase mari din tara. A doua componenta include un concurs de jurnalism social. Sub titlul "Despre copii in mass-media", realizatorii acestei campanii spera sa stimuleze productia editoriala pe tema drepturilor copiilor din Romania. In cadrul campaniei a fost lansat si Concursul de creatie pentru copii "Povestea mea", initiatorii dorind sa primeasca povesti de viata trimise de copii, care vor fi ulterior premiate. De asemenea, ei iau in calcul si realizarea unui film romanesc, dupa modelul "All the Invisible Children", avand la baza o poveste reala spusa de un minor roman. "Povestea mea" se adreseaza copiilor din ciclul primar si gimnazial si are trei sectiuni: eseu, desen si fotografie, fiind si un mod de a-i stimula pe copii ca, dupa modelul filmului, sa isi exprime propriile povesti de viata sau pe acelea ale copiilor din jurul lor. Pentru acest concurs exista si trei premii, de 400, 200 si respectiv 100 de euro. Cei mici pot trimite povestea scrisa, desenul/ pictura sau fotografia, mentionand numele complet, adresa de domiciliu si numarul de telefon, la povesteamea @freedomhouse.ro.