Operatiunile de mentinere a pacii desfasurate, la acest moment, de ONU in Liban ofera Organizatiei oportunitea de a-si demonstra relevanta si impactul pe scena internationala a secolului al XXI-lea. Statele membre care se prezinta drept cele mai mari sustinatoare ale ONU ar trebui, insa, sa contribuie si financiar la acest sprijin.
Multi lideri mondiali, in special cei din Europa, deplang subminarea, de catre Administratia Bush, a ONU, in special din 2003 incoace. Si, totusi, liderii din Franta, care si-au exprimat consternarea atunci cand SUA au trecut peste ONU si au invadat Irakul, fara acordul comunitatii internationale, au uimit lumea in august, cand si-au retras promisiunea de a trimite 2000 de pacificatori in sudul Libanului si au fost de acord sa trimita doar 200.
Asadar, Franta se mai gandeste, Germania va oferi asistenta navala limitata, iar Italia va contribui cu aproape 3000 de casti albastre. Insa raspunsul european, aidoma celui american in alte cazuri, dezvaluie un subiect de o importanta deosebita pentru toti sustinatorii ONU si ai institutiilor internationale, in general. Daca nu putem sa le ajutam sa devina mai eficiente, vom vedea din ce in ce mai des ca natiunile le vor ocoli fara sa se gandeasca de doua ori.
Rezolutia 1701 a Consiliului de Securitate al ONU "solicita Israelului si Libanului sa consimta la un armistitiu permanent". Documentul a oferit, astfel, premisele necesare ca oficialii ONU sa stabileasca "Regulile de actiune", care hotarasc cand si in ce conditii castile albastre pot utiliza armamentul din dotare in scopul autoapararii. (...)
Francezii sunt, in mod evident, ingrijorati de soarta soldatilor lor - soldati insarcinati cu sprijinirea Guvernului de la Beirut in eforturile lui de a restabili controlul asupra sudului controlat de Hezbollah. (...)
Insa "Regulile de actiune" reprezinta doar simptomele unei probleme mult mai grave. Adevarata chestiune o reprezinta discrepantele intre ceea ce se spune pe hartie si ceea ce se intampla pe teren. In plina criza internationala, Consiliul de Securitate voteaza rezolutii in vazul lumii, stabilind un "mandat" oficial al ONU. Insa dupa aceea, secretarul general al Organizatiei trebuie sa invite statele membre ale ONU sa puna la bataie resursele palpabile necesare implementarii rezolutiilor. In marea majoritate a cazurilor, aceste resurse sunt mai mult decat insuficiente pentru a asigura necesarul unei interventii de succes in cadrul unei crize.
O evaluare a unui mandat al ONU din 2006 a constatat ca statele membre isi asuma anual sute de misiuni, care presupun "responsabilitati aditionale, in absenta unei finantari corespunzatoare sau a unor reguli" de alocare a resurselor. In cadrul politicii americane, aceste practici sunt cunoscute sub titulatura de "misiuni nefinantate", care reclama rezultate fara a oferi resursele necesare obtinerii acestora. Acesta este jocul politic - multa vorbarie, putine rezultate.
Experienta ONU in Liban nu este incurajatoare. Potrivit Organizatiei, FINUL actioneaza in baza unui buget anual de 94 de milioane de dolari si sufera de descoperiri financiare cronice din cauza cotizatiilor restante ale statelor membre.
Acum, daca avem in vedere mandatul unei forte interimare a ONU extinse, potrivit rezolutiei 1701, (...) acesta este un efort titanic. Iar la o luna dupa votarea rezolutiei, nu au fost desfasurate nici macar 5000 de casti albastre. Dar chiar si daca ar fi gasite si detasate 15.000 de casti albastre, provocarile din Liban vor ramane coplesitoare. ONU insista ca rezolutia 1701 nu abiliteaza Organizatia sa dezarmeze Hezbollah; aproape nici un stat, in afara de Israel, nu este dispus sa isi implice soldatii intr-un astfel de demers. Chestiunea tine de competenta Guvernului de la Beirut si a fortelor armate libaneze, care au nevoie de tot sprijinul international posibil.
Acesta ar fi numai aspectul militar al eforturilor de mentinere a pacii. Infrastructura Libanului - in special in sud - a fost distrusa. Locuintele si locurile de munca au avut de suferit, de asemenea. Cine va reconstrui toate acestea?
Carentele misiunii reflecta modul in care lumea s-a raportat la ONU timp de decenii - promisiuni umflate, contributii minore si multe blamari, in cazul unui esec al Organizatiei. Insa, astazi, comunitatea internationala dispune de oportunitatea nemaipomenita de a asigura o pace semnificativa in Orientul Mijlociu, de-a lungul granitei Libanului cu Israelul. Modalitatea in care vor raspunde statele membre acum (...) ar putea ajuta la evidentierea unor alte conflicte regionale mult mai mari, cum ar fi cazul Iranului sau al Siriei.
ONU ofera mecanismele unui raspuns international, insa, dupa cum a afirmat Kofi Annan in repetate randuri, nu exista in absenta statelor membre. Depinde de acestea - de guvernele noastre, ale tuturor - sa ofere atat vointa, cat si resursele necesare implementarii acestuia. Altminteri ONU nu reprezinta nimic mai mult decat un mecanism util lansarii de invinuiri politice. Angajamentul pe care ni l-am asumat in vederea instaurarii pacii in Orientul Mijlociu, in Darfur, Congo, Kosovo sau Haiti, nu se masoara doar in vorbe, ci si in contributii financiare. Lumea primeste pe masura contributiei sale.
Anne-Marie Slaughter: Decan al Scolii de Relatii Publice si International Woodrow Wilson din cadrul Universitatii Princeton.
Copyright: Project Syndicate, 2006.
www.project-syndicate.org