In urma cu vreo doi ani, cand ma pregateam sa fac un interviu cu Cristian Badilita, l-am rugat pe bunul lui prieten Toader Paleologu sa-mi recomande o carte despre doctorul in istoria crestinismului timpuriu al Universitatii Paris IV - Sorbona. Cum interviul nu avea sa fie fata-catre-fata, ci computer din Romania catre computer din Franta, voiam sa-l cunosc si altfel pe coordonatorul traducerii in romaneste a Septuagintei decat din "Pe viu despre parintii bisericii", "Nodul gordian" sau din poemele "Regele cu o harfa in maini". Toader mi-a recomandat "Tentatia mizantropiei". Am cautat-o in librariile din centrul Bucurestilor, dar mi s-a spus ca s-a epuizat.
Asa ca vestea reeditarii ei la "Curtea veche" m-a bucurat. Am citit jurnalul inceput de Badilita pe 1 ianuarie 1997 dintr-o suflare, aproape ca pe un roman cu intriga politista.
"Ăstia care tin jurnale sunt mai periculosi decat informatorii Securitatii. Uite ce i-a facut Sebastian lui Eliade", il "apostrofeaza" Toader Paleologu pe autor in "Tentatia mizantropiei".
Merita sa faceti cunostinta cu tristetile, iubirile, temerile, umorul si eruditia lui Badilita. Jurnalul te provoaca, iti rastoarna rationamente sau iti da dreptate, te imbogateste.
Cristian Badilita iubeste Ipotestii, pe Cehov, Origen si Eliade, uneori recita Eminescu si asculta Schubert... Nu-l agreeaza pe Cioran - "Abandonez Caietele (...) la pagina 350. Sunt deprimat, scarbit de mine insumi, de toata lumea. Iarasi am cazut in ispita. Trei ani n-am citit un rand din acest impostor obsedat".
Se blameaza ca e lenes. El, care lucreaza in paralel la recenzii, antologii, traduceri, eseuri ori poezii. Crede ca paranoicul mediocru se implineste in doua feluri: ori intra intr-un partid politic, ori isi intemeiaza o familie numeroasa. Ii considera pe Napoleon si Stalin groparii Europei de Est. Detesta comunismul si, implicit, pe Iliescu si ai lui. De altfel, cele doua bate mineresti incasate in iunie '90 l-au convins definitiv sa ia calea exilului. Este "din ce in ce mai uimit de competenta si puterea de munca a lui Ioan I. Ica Junior. Ce lucru extraordinar sa fii contemporanul, ba chiar compatriotul unui asemenea "exemplar".
Isi doreste ca, din cand in cand, ingerii sa poata veni pe pamant in vacanta, nu doar cu misii precise, unde sa aiba un soi de statiune balneara numai pentru ei.
"Ce sens va fi avut ca eu sa fi scris aceste randuri (...), iar tu, cititorule, sa le citesti (...), daca la capatul drumurilor noastre, pana aici perfect paralele, n-am intrezari simultan umbra Mantuitorului nostru?", ni se desluseste Badilita din "Tentatia mizantropiei".