Un student german a reusit sa pacaleasca fortele de ordine de la muzeul din Xian si sa se alature pentru cateva minute celebrei Armate de Teracota, una dintre cele mai valoroase descoperiri arheologice ale Chinei, relateaza BBC. Pablo Wendel, in varsta de 26 de ani, si-a confectionat singur un costum foarte apropiat de cel al soldatilor chinezi, compus dintr-o armura maronie, tunica si coif. Descoperita de catre arheologi in 1974, Armata de Teracota a fost creata pentru a proteja mormantul Imparatului Qin Shi Huang, care a domnit intre anii 221 si 210 i. Hr.
Pablo a patruns in muzeu, weekendul trecut, avand "uniforma" impachetata atent intr-o valiza. Odata ajuns inautru, el si-a schimbat rapid hainele, reusind sa treaca de barierele protectoare si sa se alature soldatilor care sunt aliniati in sute de randuri.
Costumatia sa a fost atat de bine realizata incat gardienilor le-a luat ceva timp pana sa-l identifice, a precizat un oficial al muzeului. "Am intrat in zona in care banuiam ca se afla, m-am tot uitat in stanga si-n dreapta, dar nu l-am identificat imediat. Pur si simplu semana prea bine cu un luptator din teracota", a povestit unul din gardieni.
Ziarele chinezesti au publicat nenumarate fotografii facute in timp ce fortele de ordine, vizbil amuzate de aceasta situatie, il dezbraca pe intrus de ciudata costumatie, care i-a fost confiscata ulterior.
"Prestatia domnului Wendel nu a afectat importantele relicve si chiar daca nu a fost arestat pentru fapta sa nechibzuita, el a fost aspru criticat de catre conducerea muzeulu", a precizat un oficial al muzeului pentru un ziar local din Xian. Studentul german a fost trimis apoi in Hangzhou, un oras estic al Chinei, unde studiaza in prezent. El a povestit presei ca este pur si simplu obsedat de soldatii din teracota inca din copilarie. "Initial, am dorit doar sa ma pozez costumat astfel in apropierea armatei, dar apoi am simtit un imbold de a ma alatura minunatilor soldati caruia i-am dat frau liber", a mai spus studentul.
Armata de Teracota a fost descoperita in interiorul Mausoleului Primului Imparat Qin in martie 1974, in timpul lucrarilor pentru instalarea sistemelor de irigatii la o ferma din apropiere. Dinastia Qin a urmat Dinastiei Zhu si a precedat Dinastia Han in China. Cuvantul Qin se poate scrie, de asemenea, Chin, drept pentru care multi dintre specialisti au tras concluzia ca aceasta este, probabil, sursa cuvantului modern "China". Armata de Teracota este formata din peste 7000 de figurine ale razboinicilor si cailor acestora si a fost ingropata odata cu autoproclamatul Primul Imparat Qin (Qin Shi Huang). Supusii imparatului credeau ca ingropand figurinele de teracota odata cu suveranul lor, acesta va avea la dispozitie, chiar si dupa moarte, o intreaga armata. Din 1987, UNESCO a adaugat pe lista sa de monumente protejate atat Armata de Teracota, cat si Mormantul Primului Imparat Qin. (C.C.)