Traian T. Cosovei, ai publicat de curand o noua carte de poeme, "Greva capsunelor". Ce poti spune despre ea?
Ultima mea carte de versuri, "Greva capsunelor" este - cum nu s-a observat - expresia unei spaime tacute: aceea ca te poti trezi la o varsta parasit, tradat, inselat, dat afara din toate sentimentele. Si, pentru mine, in acest volum, cel mai important este sentimentul care leaga inocenta de varsta copilariei... Este o spaima de a pierde "legatura" cu acest sentiment. Ca si cum ai ramane orfan de copilarie. Cred ca exista o varsta la care poti pierde candoarea. Cel mai tragic, in opinia mea, a nuantat aceasta criza Ion Creanga cu ale sale "Amintiri din copilarie".
De altminteri, totul se incarca si de o aureola tragica - deseori mascata de ironie, travestita in sarcasm - atunci cand incepi sa ai amintiri despre altii si, mai ales despre tine. Oglinzile Poeziei nu-ti vor mai fi niciodata favorabile... conjuncturile vietii prin care te-ai tarat (spre ce?) tot mai intunecate, cararile inguste, potecile nesigure. In poezie, a spus-o cel mai bine Virgil Mazilescu: "Sunt singur/ am inventat poezia si nu mai am inima". Si Nichita Stanescu a fost tulburat, dar si Ion Stratan... cel putin Nino si-a facut loc cu cutitul printre aceste intrebari... Eu ma mai agat de niste teme de dragoste (teme de tinerete) ca sa nu iau foarte in serios o varsta la care iti poti pierde si amintirile, si umbra. Ca sa nu iau in serios criza financiara, economica, morala ma pretez si eu la tot felul de crize. N-am apucat sa spun toate acestea unei distinse doamne, mare personalitate a teatrului romanesc, care m-a intrebat ce semnificatie are titlul cartii mele, "Greva capsunelor". Asta se petrecea langa scena pe care am primit premiul Asociatiei Scriitorilor pentru micile mele suferinte de cartier. Mi-am cumparat o saltea din banii de premiu. Mai greu a fost sa car salteaua acasa. Si cand te gandesti ca la asa un premiu, intr-o tara civilizata, imi luam casa de vacanta in Alpi sau in Guadelupa. E bine sa se stie ca in Romania anilor 2000, pentru intrebarile sale "sfasietoare" poetul isi poate cumpara o saltea.
Ce se intampla cu urmatoarea ta carte?
Nu stiu ce va fi cu urmatoarea mea carte, ce se va intampla cu ea, daca o voi tipari, cand o voi tipari? E o carte mai speciala, care se numeste "Aerostate plangand". Ca sa pot scrie in tihna la aceasta carte (care are pana acum vreo cincizeci de texte) am primit o bursa. Eu intentionam sa-mi cumpar niste carti, niste manuale de specialitate in domeniu, dar toata bursa s-a dus pe intretinere... la bloc... pentru ca era perioada de iarna, cand intretinerea e mai scumpa decat salariul... asa s-a dus bursa mea. Niciodata nu m-am simtit mai umilit, mai jignit. Toata viata o sa platesc intretinerea si mancarea pisicii?! Pentru asta traiesc???
Asa ca o sa ma gandesc alta data la cartea mea...
Cum arata literatura romana actuala?
Literatura romana actuala este deschisa tuturor curentelor si tendintelor posibile si imposibile. E o harababura de nedescris. Cultura nu mai primeste nici o letcaie de la intransigentii, nemilosii functionari, care au prins si ei gustul vilelor construite in mijlocul parcurilor, de preferinta pe malul lacurilor. In ritmul asta, Parcul Cismigiu va deveni un cartier select, ca si Herastraul. Oricum, Fondul National Cultural este o institutie anti-culturala unde niste anonimi periculosi, adunati parca de la fostele camine culturale, lupta impotriva Culturii Nationale cu un zel tamp, pionieresc. Nu putem separa literatura de ceea ce se intampla in domeniul muzicii culte, picturii, teatrului. O subtila si periculoasa complicitate va face ca si manualele scolare sa se vanda pe sub mana. Asta in timp ce miliarde de lei si de euro se duc pe apa sambetei pentru festivaluri folclorice, francofone, marinaresti... focuri de artificii, caciulite, esarfe, bannere, pancarde, invitatii... Si nimeni nu aude nimic.
Pentru ca, vorba lui T. S. Eliot: "asa vine sfarsitul lumii/ nu cu un pocnet, ci cu un scancet"! In rate! Numai cu buletinul!