Francofonia nu ne uneste cu Franta, ci cu neamurile lui alde Mobutu

Acum 10 ani, in Romania trebuia sa fiinteze deja societatea socialista multilateral dezvoltata - daca era sa fie pe-a lui Ceausescu si se incheia planul cincinal respectiv. Insa niciodata nu e prea tarziu. Visul lui nea Nicu e pe cale sa devina realitate in anii 2000.
Daca ne uitam la inflatia si dobanzile dintr-o singura cifra, la ratingul investitional si la calificativul de economie de piata functionala, se poate trage concluzia ca performantele recente ne fac sa ne asemanam din ce in ce mai mult cu statele dezvoltate. Ce pacat ca balanta de plati, care nu minte niciodata, ne apropie de lumea a treia!
Cu alte cuvinte, incontestabilii pasi inainte facuti de tara noastra la acest inceput de mileniu le arata strainilor redresari, recuperari si recorduri - cei 3R care vor duce Romania in Uniunea Europeana. Garantia peremptorie a transformarii dintr-o tara emergenta intr-una dezvoltata. Din nefericire insa, structura exporturilor si nivelul de trai sunt prea putin schimbate fata de acum trei cincinale. Inainte de a€™89, consumul era limitat de lipsa marfurilor, desi bani avea toata lumea. Acum e marfa in prostie, dar nu mai au oamenii cu ce s-o cumpere - rezultatul e acelasi. Intreprinderile, rebotezate companii, sunt la limita rentabilitatii, la fel ca-n vremea comunismului. Si, tot ca pe vremuri, romanul a ajuns la limita suportabilitatii. De asta s-au mostenit scutirile de taxe si comertul la negru.
Vorbeam de lumea a treia: state macinate de nivelul de trai scazut, de supraindatorare, de importurile de marfuri prelucrate la preturi inalte, de exporturile de materii prime la preturi joase. Suna dureros de familiar, nu-i asa?
La un deficit de cont curent de peste 9% din PIB n-au ajuns decat bulgarii, letonii si estonienii. Ultimii ies din calcul, fiindca nu corespund modelului nici din punctul de vedere al nivelului de trai, nici al importului de bunuri - ei achizitioneaza tehnologie. In schimb, la noi si la bulgari puterea de cumparare redusa e substituita de atotputernicul credit de consum. Iata ca putem fi imprumutati si fara garantia statului, daca a venit vremea ca Romania sa se transforme intr-o piata de desfacere pentru marfuri straine.
Pe partea cealalta, daca tot am ajuns sa nu mai fabricam nimic la noi in tara, ce ""materie prima"" avem din belsug? Doar forta de munca. Indiferent ca o exportam individ cu individ ori ca o oferim in lohn, tot la preturi de nimic e platita.
Mai ramane de abordat o singura caracteristica din cele care definesc starea de lume a treia. La o datorie externa de 15 miliarde de dolari, Ceausescu infiera cu manie proletara capitalul financiar-bancar, ""instrument al politicii imperialiste si neocolonialiste a marilor monopoluri si societati transnationale"". Acum, la 25 de miliarde de euro, se zice doar ca datoria noastra este mica fata de a altora! Fabricile noastre - si cele bune, si cele proaste - mai sunt interesante doar in masura in care se transforma in depozite pentru importuri sau, mai rau, daca li se vinde terenul parcela cu parcela.
Romanii cer pe business-urile lor mai multi bani decat fac. Cred ca-i pot pacali pe straini prezentand niste cifre de afaceri care n-ar mai arata la fel de bine fara sprijinul economiei subterane si al tranzactiilor in interiorul cartelurilor. Dar investitorii din afara nu se lasa inselati: ei nu baga bani in economia reala, ci prefera sa finanteze importurile romanilor, de preferinta din tarile lor de origine. Strainii asteapta. Pe o datorie externa care se umfla si se tot umfla, la un moment dat se va pune iarasi problema capacitatii de plata. Si atunci, in loc sa achizitioneze la suprapret, vor lua ce vor, la pret de nimic, ca-n Coreea de Sud.
De-asta n-am ajuns la socialismul multilateral dezvoltat nici cu 10 ani mai tarziu, ci suntem tot c-un picior in lumea a treia: fiindca inca ne mai luptam ca fraierii cu neocolonialismul si cu imperialismul, in loc sa ne facem naibii odata capitalisti adevarati.