Prezentam in serial ultimele pagini scrise de Aurel
Dragos Munteanu, menite sa constituie fundalul unei analize dure, din pacate neterminata, a perioadei post-comuniste. Este un text inedit, pe care il redam integral cititorilor Jurnalului. Pornind de la evenimentele istorice semnificative din secolul
trecut, scriitorul a dorit sa evidentieze lipsa de responsabilitate a guvernelor
care s-au succedat dupa
evenimentele din 1989.

Episodul 3

Scurta noastra incursiune istorica are menirea sa sublinieze si faptul ca Ceausescu a preluat o politica de independenta conceputa anterior. Aceasta politica era consecinta evolutiilor interne ale comunismului romanesc. Aflat la guvernare, orice partid politic, chiar o creatie artificiala si lipsita de omogenitate cum era organizatia comunistilor romani, se va confrunta in cele din urma cu aspiratiile profunde si cu realitatea ireductibila a istoriei nationale. Asa se intamplase si cu grupul lui Dej, in care Ceausescu se manifestase de timpuriu ca promotor al liniei nationale. Ceea ce va aduce nou in politica romaneasca atunci cand va deveni secretar general va fi actiunea de demolare organizatorica si doctrinara a partidului mostenit de la Dej, impreuna cu o politica externa antisovietica si pro-occidentala. Fara nici o indoiala, Ceausescu a fost dintotdeauna antisovietic, pro-occidental si chiar pro-american. El a marginalizat in cativa ani tot ce mai ramasese din elita comunista a fostilor ilegalisti care traisera la Moscova si a inlocuit aparatul creat de Dej cu o alta generatie de activisti, mai putin indoctrinati si cu radacini mai ferme in societatea romaneasca traditionala. Din pacate, imbatat de propriile lozinci privind respectul independentei, suveranitatii si a neamestecului in treburile interne si de o intelegere extensiva a tezei hruscioviste de coexistenta pasnica, Ceausescu a crezut ca poate functiona in alianta cu lumea libera chiar daca in politica interna practica o tiranie de formula stalinista. El a confundat interesele statelor cu propriii idoli mentali si raporturile dintre guverne cu cele dintre societatile umane in ansamblul lor.
DESCHIDERE. In politica externa s-au petrecut totusi rasturnari spectaculoase. Stabilirea de relatii diplomatice cu Germania de Vest, vizita vicecancelarului Willy Brandt, a presedintelui Frantei, generalul De Gaulle, si apoi a presedintelui Statelor Unite, Richard Nixon, acordurile economice cu Occidentul, distantarea fata de Uniunea Sovietica in forurile internationale si la ONU, alianta tacita cu Iugoslavia si refuzul de a rupe relatiile diplomatice cu Israelul sunt acte majore de vointa politica nationala. Era clar ca Romania urma un curs propriu in cadrul sistemului comunist. Atunci cand De Gaulle proclama in timpul vizitei in Romania: ""Noi la Vest si voi la Est"", mesajul sau avea ecouri istorice si consfintea o solidaritate de cu totul alta natura decat ""eterna prietenie cu Uniunea Sovietica"" de mai inainte.
In tot acest peisaj in miscare, atitudinea ferma a lui Nicolae Ceausescu si discursul de la balconul Comitetului Central din august 1968 in legatura cu invadarea Cehoslovaciei au prilejuit momente de exaltare nationala. Pentru prima oara s-a manifestat spontan in fata Ambasadei Uniunii Sovietice din Bucuresti si s-a strigat: ""Rusii, afara!"".
EPURARE. Devenit presedinte al Consiliului de Stat, Nicolae Ceausescu elaboreaza si o noua politica de cadre, bazata pe o veche zicala romaneasca: ""Omul potrivit la locul potrivit"". In aprilie 1968, o plenara a Comitetului Central discuta abuzurile Securitatii si crimele din anii a€™50. Oricat de limitata a fost dezbaterea, ea initiaza un proces de reforma a aparatului represiv, in care au fost epurate cele mai sinistre varfuri securiste ale primei generatii comuniste. Mai apoi s-a procedat la eliminarea tuturor celor banuiti de simpatii prosovietice. ""Nu se mai purta ruseste"" in Romania, era limpede pentru toata lumea.
PRESEDINTE. Procesul de consolidare a dictaturii personale a lui Nicolae Ceausescu se incheie in 1974, o data cu alegerea lui ca presedinte al Republicii. Schimbarea titulaturii insemna si o alta incarcatura a puterii. ""Insemnele"" puterii presedintelui erau un buzdugan, esarfa si drapelul de stat, ciudatenii izvorate din imaginatia adolescentina si nostalgiile unui spirit pauper si needucat. Ceausescu se voia un descalecator de tara, propaganda timpului insista asupra faptului ca este ""primul presedinte al RSR"", iar genealogia sa mentala insiruia voievozi din Evul Mediu romanesc, nu ""eroi ai clasei muncitoare"", ca pe vremea lui Dej. Un kitsch degradat se imprastie in toata existenta romanilor, provocand o greata generala fata de orice imagistica traditionala. Rareori in istoria noastra a reusit cineva sa alieneze mai mult simbolistica nationala si sa confiste poporului roman posibilitatea de a-si afirma respectul fata de figurile emblematice ale trecutului. Suprapunand agramatismele, vulgaritatea halucinanta si insistenta unui ""Erou"" de mucava peste mostenirea morala a unei natiuni napastuite, Ceausescu a produs un complex si o depresie grava in constiinta neamului romanesc, din care nu vom putea iesi multa vreme. Consecintele vor fi chiar mai dezastruoase decat saracia abjecta din acei ani. S-a creat o neincredere in capacitatea romanilor de a se autoguverna, sporita in anii a€™90 de amatorismul si iresponsabilitatea unor conducatori cu legitimitate chiar mai indoielnica decat a lui Ceausescu.
INTERES. Partidul Comunist Roman a dovedit in tot acest rastimp ca si-a pierdut de tot caracterul de organizatie politica, ramanand numai o clica de uzurpatori. Comunistii din Romania, cati vor fi fost, n-au reusit sa creeze o structura politica si o doctrina coerenta, pe baza carora sa recruteze membri si aderenti din convingere. Masa de membri, aproape patru milioane, atat de trambitata mai tarziu de Ceausescu, era formata din oameni care erau nevoiti sa se inscrie in partid din motive impuse de rigorile regimului. Asa cum era construita societatea romaneasca pe vremea lui Ceausescu, daca voiai sa lucrezi la un ziar trebuia sa fii membru de partid, daca te inscriai la doctorat iti trebuia recomandarea comitetului de partid, ca sa ocupi orice functie de conducere intr-o intreprindere era nevoie sa intri in partid s.a.m.d. Sigur ca pentru omul obisnuit era de preferat o concesie absolut formala unei relative marginalizari sociale. Aspiratiile profesionale si sociale ale oamenilor trebuie intelese in dinamica lor. Incepand cu mijlocul anilor a€™60, o noua generatie de romani intra in viata publica. Ei aspirau la o viata decenta si la o minima prosperitate, in conditiile date. Singurul regim politic pe care il cunoscusera era cel comunist. Nu mai conta faptul ca partidul le persecutase parintii, ca era de fapt aceeasi clica tenebroasa, important era ca acum se creasera posibilitati de afirmare profesionala si sociala. Natura umana este aceeasi peste tot, oamenii doresc sa fie respectati in societate, sa obtina onoruri publice si sa prospere material. Criteriile pentru atingerea acestor scopuri variaza minim, dar in esenta sunt aceleasi in diferite tari si chiar in diferite sisteme social-politice. Oricat ar fi de opresiv un sistem social-politic, el nu poate impiedica o anumita normalitate a vietii. Oamenii si-au trait viata lor si in comunism, au iubit, au visat sa atinga un tel si sa dea sens vietii lor, au intemeiat familii, si-au crescut copiii, au suferit, s-au dus la biserica si s-au rugat, cu sau fara frica, dar fara sa se gandeasca tot timpul la politica partidului si la balbaielile lui Ceausescu.
CADRE. De asemenea, e drept sa mentionam ca in prima perioada a guvernarii sale, Nicolae Ceausescu a favorizat prin legislatie si prin reglementari foarte stricte un proces aproape normal de selectie a cadrelor de conducere in societate. ""Dosarul de cadre"" al familiei incetase sa mai joace un rol important. Noua generatie a fost de fapt atrasa in Partidul comunist prin oportunitati de promovare sociala. Pentru generatia care a intrat in viata publica in anii a€™60-a€™70 lupta de clasa era irelevanta, iar prietenia cu Uniunea Sovietica fusese inlocuita cu o atitudine reticenta, daca nu chiar ostila. Comunismul insemna pentru ei doar un stil diferit de management al economiei si societatii. Schimbarea de generatii din anii a€™60, intrarea masiva a tineretului in randurile sale, a transformat in mod radical caracterul Partidului Comunist Roman.
SINGUR. Aceasta insesizabila translatie de constiinta politica marcheaza demisia totala a comunismului in Romania si va crea in 1989 golul in care s-au prabusit Nicolae Ceausescu si clica sa. Cand el intreba: ""Luptati?"", de fapt nu mai era nici cine si nici pentru ce sa lupte alaturi de el. Birocratii si managerii nu practica fidelitati doctrinare.
DIZOLVARE. Asa se explica rapiditatea si caracterul radical al evenimentelor din Decembrie 1989. In fond, atunci cand a fost proclamata caderea regimului, singura victorie fusese ocuparea cladirii Comitetului Central. In toata istoria universala nu exista nici un singur exemplu ca intregul sistem politic si social al unei tari sa fie desfiintat prin ocuparea unei case, fie ea si palat. Orice ar spune Curzio Malaparte in ""Tehnica loviturii de stat"" despre puciul bolsevic din 1917 in Rusia, asaltul Palatului de iarna fusese doar un episod dintr-o miscare insurectionala organizata si coordonata pe toata suprafata imperiului de grupul leninist. Statul lui Ceausescu ramasese neatins dupa intrarea multimii in sediul Comitetului Central. Structura sa, profuziunea de organisme din teritoriu, dar mai ales forta materiala a regimului, armata si securitatea, unitatile operative, inarmate si bine antrenate, erau intacte si se aflau sub comanda sefilor numiti de Ceausescu. Dar se retrasesera din actiune, lasandu-l pe dictator la discretia multimii, iar mai tarziu nu au reactionat in nici un fel la demolarea partidului ca atare. Intr-o singura dupa-amiaza, la 22 decembrie 1989, Partidul Comunist dispare din prim-planul societatii romanesti. De fapt, sucombase mai demult, pe la mijlocul anilor a€™70, fiind inlocuit cu o birocratie de stat.

MAZILIT. Gheorghe Apostol a fost ""pedepsit"" ambasador