Adrian Nastase s-a prezentat, ieri, din nou, la Directia Nationala Anticoruptie pentru a continua sa studieze dosarul Zambaccian in care urmeaza sa fie trimis in judecata pentru luare de mita si obtinere de foloase necuvenite. Inainte de a intra in s
Adrian Nastase s-a prezentat, ieri, din nou, la Directia Nationala Anticoruptie pentru a continua sa studieze dosarul Zambaccian in care urmeaza sa fie trimis in judecata pentru luare de mita si obtinere de foloase necuvenite. Inainte de a intra in sediul DNA, fostul premier a precizat ca dosarul contine minciuni si a reafirmat ca aceasta cauza este o pata rusinoasa asupra Directiei Nationale Anticoruptie. "Sunt unele minciuni pe care le-am vazut ieri (n.r. - luni) in dosar. Am fost surprins sa vad ca in dosarul Zambaccian nu mai exista termopanele din Zambaccian ca, de fapt, s-a disjuns cauza aceasta si in dosarul Zambaccian acum exista afisele electorale. Este o situatie absolut aberanta", a declarat Nastase. Acesta considera ca toate aspectele au fost construite pe temei politic, el dand exemplu faptul ca in ziua cand a inceput urmarirea penala impotriva sa s-a cerut si perchezitia. "Ori traim intr-o tara foarte speciala, ori avem un DNA foarte special", a adaugat Nastase, care a precizat, din nou, ca "este vorba despre o vanatoare de vrajitoare" si ca "este un dosar politic".
Santajul procurorilor
Fostul presedinte al Camerei Deputatilor a parasit sediul DNA dupa mai bine de doua ore. La iesire, Adrian Nastase a precizat ca DNA este o masinarie ingrozitoare, unde vin oameni care nu au avut contact cu Politia sau Parchetul si care sunt tinuti ore intregi, intimidati, astfel ca pot fi manipulati. "Faptul ca multe dosare au fost deschise desi nu ma vizau pe mine intr-o formula de acte premergatoare separate in asa fel incat avocatii mei sa nu poata urmari desfasurarea procedurilor si, dupa ce s-au fixat marturiile se face repetitia cu costume, sunt adusi (n.r. - martorii) dupa conectarea mesajelor in procesul principal. Iar din procesul principal sunt scoase alte zone care erau la un moment dat utilizate pentru a da impunitate unii care sunt cercetati. Sunt doua exemple in acest sens, martorilor sau invinuitilor, respectiv, li s-au oferit anumite mecanisme de iesire", a aratat Nastase.
Acesta s-a referit, din nou, la Gabriel Bivolaru despre care a spus ca se afla inca in inchisoare intrucat nu a fost de acord sa formuleze denunturile cerute de procurori. "Unii din cei aflati in inchisoare condamnati cand eu eram prim-ministru au putut sa iasa pe baza unor denuntari pe care le-au facut, iar cel care nu a vrut sa faca targul cu procurorii de la DNA, Gabriel Bivolaru, e inca in inchisoare", a afirmat Nastase. Nastase sustine ca Gabriel Bivolaru a afirmat public ca a fost santajat sa faca un denunt impotriva lui.
Mitrea, martor in Eurografica
Adrian Nastase a mai precizat ca nu stie daca acuzatiile aduse de procurorii DNA lui Mitrea au disparut sau au fost disjunse, insa este sigur ca ex-ministrul Transporturilor a dat ultimele declaratii in calitate de martor. Astfel, fostul prim ministru a aratat ca Miron Mitrea a dat, in 8 septembrie, o declaratie in calitate de martor in dosarul Eurografica. "Din moment ce unii care erau invinuiti initial sunt acum martori este evident ca se vor disjunge sau chiar sau disjuns dosarele. Ceea ce am constatat este ca Miron Mitrea a dat declaratie in 8 septembrie ca martor, desi era invinuit. Eu stiam ca el e invinuit, cu Irina Jianu. A dat declaratie in legatura cu desfasurarea campaniei electorale si cu dosarul Eurografica", a spus Nastase. Acesta sustine ca nu se poate vorbi despre o eventuala tradare din partea fostului ministru al Transporturilor si a tinut sa sublinieze ca afirmatiile sale facute in urma cu doua zile, referitoare la colegul lui de partid, nu vizau declaratiile pe fond facute de Miron Mitrea. Totusi, Adrian Nastase a recunoscut ca sunt "unele aspecte care tin de o perceptie personala privind campania electorala cu care eu nu sunt deloc de acord".
13 volume cu declaratii
Ex-presedintele Partidului Social Democrat a mai aratat ca sunt stranse "o multime de declaratii, sunt 13 volume cu declaratii din partea tuturor angajatilor de la Eurografica, muncitori, soferi, declaratii care nu au nici o legatura cu el". "Ar fi trebuit sa stie si procurorii ca in aceasta poveste nu exista niciun fel de elemente care sa ma incrimineze pe mine, nu am semnat contractele respective, nu am primit eu personal afise, pixuri. Nu le-am distribuit eu. Cei din conducerea partidului care au fost aici (n.r. - Aristide Roibu, Rovana Plumb, Viorel Hrebenciuc) au aratat de fapt care este mecanismul de desfasurare a campaniei electorale", a mentionat Nastase, adaugand ca "rechizitoriul o sa arate ce s-a intamplat".
Dana: "Macar nu sunt si copiii"
La putin timp dupa plecarea lui Adrian Nastase, la sediul DNA s-a prezentat sotia acestuia, Dana, invinuita, la randul ei, in dosarul Zambaccian pentru complicitate la luare de mita. Dana Nastase a declarat ca a venit pentru a i se prezenta materialul de urmarire penala. "Este pentru prima oara cand intr-o problema politica este implicata si familia. Macar nu sunt si copiii, desi perchezitiile s-au facut si la ei. Nu stiu despre ce este vorba. Care sunt acuzatiile nu prea stiu, dar sunt legate de sotul meu. Ma duc pentru prima data pentru prezentarea materialului, vad, citesc, nu ma astept la nimic", a spus Dana Nastase. Sotia fostului presedinte al PSD a precizat ca nu are de ce sa ii fie frica de procurori, dar "nu este agreabil ca un membru al familiei sa vina la Parchet".
"M-au chemat pentru ca sunt sotia lui Adrian Nastase"
Dana Nastase a parasit sediul DNA dupa aproximativ trei ore. Sotia fostului premier a declarat, la iesire, ca a citit trei volume din totalul de 34. "Nu m-am lamurit in legatura cu acuzatiile. Voi vedea dupa ce voi citi totul. De ce m-au chemat procurorii DNA voi vedea numai la sfarsit in mod real. In principiu, m-au chemat pentru ca sunt sotia lui Adrian Nastase, si avand el niste probleme...", a spus Dana Nastase. Sotia ex-presedintelui PSD a mai precizat ca este posibil sa se fi schimbat acuzatia, dar ca nu stie la ora actuala de ce este invinuita.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.