Odata cu suspendarea lui Teodor Atanasiu de la conducerea Ministerului Apararii de catre presedintele Traian Basescu, se poate afirma ca razboiul politic dintre liberali si seful statului a intrat in faza ireversibilitatii. Cu alte cuvinte, este exclus sa mai existe vreun drum de intoarcere. Pipa pacii nu va mai putea fi trecuta niciodata din mana locatarului de la Cotroceni in cea a locatarului de la Palatul Victoria. De acum incolo, primul va incerca pe toate caile sa le administreze liberalilor lovituri mortale care, in mod evident, vor atinge si zona Executivului controlata de acestia, in timp ce liberalii, la randul lor, prin Calin Popescu Tariceanu, dar si prin intermediul altor lideri vor exploata din plin orice greseala comisa de Traian Basescu ori de Partidul Democrat atunci cand acesta se va transforma in aplaudac. Alegeri anticipate nu vor fi, intrucat PNL se pune de-a curmezisul, iar Tariceanu nu va demisiona, ci, dimpotriva, va incerca din rasputeri sa-si duca mandatul pana la capat. In schimb, e de presupus ca va fi desemnat un nou candidat prezidential, care se va bucura de sustinerea PNL la viitoarele alegeri. In acest fel, coalitia anti-Basescu si, implicit, anti-PD, incepe sa capete consistenta. Va fi ea si coerenta? Si eficienta?
Bomboana pe coliva mariajului dintre Iliescu si Tariceanu este suspendarea lui Atanasiu. O declaratie de razboi lipsita de orice fel de echivoc. Un gest prin care liberalii au fost umiliti de cel pe care l-au sustinut pentru a ajunge seful statului. Actul suspendarii aduce prejudicii de imagine greu de calculat pentru PNL, aflat si asa intr-o scadere de credibilitate care confirma teoria pe care am lansat-o candva, conform careia Alianta se rasuceste in jurul axei sale. Partidul Democrat crescand direct proportional cu scaderea PNL pentru ca, utilizandu-si indelungata experienta politica in acest sens, desi se afla la guvernare, se comporta public ca si cand ar fi in opozitie. Desi face parte dintr-o coalitie de dreapta si bate chiar la usa popularilor europeni, lanseaza permanent puternice mesaje de stanga, socialiste sau chiar populiste. O reteta care pana acum a avut succes sub mai multe guvernari, la destramarea carora PD a contribuit. Din interior. Prin scoaterea pe tusa a lui Atanasiu, Basescu demonstreaza ca PNL si Tariceanu sunt departe de a dispune de o forta suficient de mare pentru a i se putea opune. Mai mult chiar, a fost creat un precedent pe care seful statului il poate oricand extrapola asupra altor adversari. Vraistea creata in Armata poate stimula reactii de rezistenta ale generalilor in fata civililor PNL. Chiar daca Basescu a facut greseala de a instala in locul lui Badalan - fapt fara precedent - un reprezentant al flotei militare, sunt toate semnele ca popularitatea sa in Armata este in crestere. Ce le ramane liberalilor de facut in aceasta situatie?
Suspendarea lui Atanasiu poate fi si o lovitura de bumerang. Care sa se intoarca naprasnic chiar impotriva initiatorului. Daca in cele din urma Basescu pierde la acest capitol, infrangerea sa va fi la fel de usturatoare pe cat de mare este victoria daca va castiga. Sa ne inchipuim ce s-ar putea intampla daca Atanasiu se va intoarce la MApN. Cheia rezultatului se afla nu numai in mana Justitiei, ci si in cea a premierului. Intrucat Basescu s-a cam grabit, nu este deloc exclus - exista chiar semnale in acest sens - ca in Justitie Atanasiu sa obtina castig de cauza. Sa reiasa, cu alte cuvinte, ca Basescu l-a suspendat inainte de a exista minimum de probe ca acesta, dincolo de declaratia hazardata pe care a facut-o, ar fi spionat, prin serviciul secret, Administratia Prezidentiala. Daca Parchetul nu a declansat inca, asa cum spunea ieri Atanasiu, o urmarire penala impotriva sa, atunci seful statului nu avea dreptul constitutional de a-l suspenda. Mai exista si posibilitatea ca, in cele din urma, inexistenta unor probe sa ateste ca Atanasiu e nevinovat. In oricare dintre aceste variante, Basescu e infrant. Dar in aceeasi situatie se poate afla in scurt timp si daca Atanasiu pierde, iar in locul lui este numit la portofoliul Armatei un adversar si mai viguros al sefului statului. Cum ar fi, de pilda, Radu Stroe.
Lui Basescu nu-i va prinde prea bine nici daca, asa cum au anuntat liberalii, vor refuza in viitor sa participe la jocul de-a anticipatele. Iesind din echivoc si anuntand ferm ca nu vor merge pe anticipate, liberalii lasa Partidului Democrat si lui Basescu o mai subtire masa de manevra politica. De presiune si santaj contra adversarilor. Iar daca va fi nominalizat un contracandidat liberal la prezidentiale impotriva lui Basescu, se va fi deschis un nou front. Trecerea liberalilor in mod declarat de partea adversarilor lui Basescu poate crea o masa critica, de natura sa-l sufoce in timp pe acesta. Se pare ca si noua viziune liberala asupra dosariadei vizeaza tot o lovitura anti-Basescu, prin deconspirarea acestuia. Sunt semne ca liberalii sunt decisi sa se ridice la lupta.