In principiu, cea de-a doua ar trebui sa para importanta, tentanta si, ca atare, demna de atentie si sacrificii. Acestea incepand, caci asta pare sa fie singura cale gasita pana acum, prin buchiseala pe bancile scolii. Din copilarie si pana tarziu inspre anii maturitatii. Dar se merita? Adica chiar merita efortul sa-ti transformi tineretea intr-un cosmar punctat de lecturi cel mai adesea teribil de plicticoase, de serii nesfarsite de examene si tensiuni, drame si incertitudini pentru cariera viitoare? Asta ca sa ce? Sa-ti pui pe peretele biroului, an de an, inca o diploma, inca un atestat, inca o recunoastere internationala, poate sa mai scrii o carte intr-un raft de biblioteca? Argumentul ca asa a progresat lumea tine, daca vrei sa-l iei in seama. Si asta depinde daca tu insuti te-ai numarat, mai aproape sau mai departe, printre cei din categoria mai sus-amintita. Care va sa zica, daca ai fost ceva belfer la viata dumitale. Numai asa s-ar putea sa ai respect pentru ceea ce, dintotdeauna, a reprezentat motorul dezvoltarii sociale: educatia, creatoare de competitivitate si garantie a perpetuarii unei natii in noile standarde impuse de civilizatia globala.
Si daca nu? Comunismul biruitor a preluat si perfectionat un dicton mai vechi, cel care de obicei ii apara pe cei lipsiti de scoala de oprobiul general, gasindu-le chiar o justificare in functie de utilitatea lor pe piata muncii. Se spunea ca, saracii, poate n-or avea ei scoala, dar au pe cealalta, "scoala vietii". A detine acest fel de calificare sui-generis a insemnat, pentru generatii intregi de vajnici activisti de partid veniti direct de la coada vacii in posturi de conducere pe plan national, chiar un fel de mandrie afisata cu aroganta lor specifica. Si aveau dreptate sa li se para ca scoala este mediocra si reprezinta o bataie de cap suplimentara, din moment ce sistemul, iata, le permitea o ascensiune absolut legala si recunoscuta social.
Chiar nu va mai amintiti cum ziceau ca, sigur, e bine sa avem premianti, e bine sa avem olimpici (mai ales daca-i batem pe rusi la matematica), bravo la tovarasii profesori, dar nimic nu inlocuieste experienta vietii, scoala de teren, datul la sapa intre colectivistii fruntasi si tinerele tractoriste voioase si cu acel de neinlocuit parfum sexy de balega peste care se aplica deodorantul Favorit?
Si acum, cu Romania cum s-ar spune la portile Europei, oare ce s-a schimbat? Absolut nimic. Modelul favorit al romanilor vine sa stea marturie, alaturi de presedintele nostru, cel care, ca sa spunem asa, ne baga si dansul in Europa. Modelul favorit al romanilor, razboinicul luminii, clarvazatorul in lapte de oaie, Nea Gigi, este si exemplul ca te poti bucura de viata si fara anii de liceu. Nemaivorbind de ailalti, ca nici macar de banc prost nu se pot evoca. Exemplul istoric al lui Nea Gigi arata ca presedintele Basescu are dreptate de-i face pe astia cu scolile si grevele lor niste mediocri. Nu scoala este calea, ci adevarata credinta si norocul de ti-l da Dumnezeu. Revelatia caii de urmat, iata ce trebuie sa astepte orice copil, intr-un fatalism total de tip primitiv si oriental. Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus, zice poporul roman. Pai, daca-i asa, oricat de imposibil ar parea de crezut, chiar si domnului Hardau ii era scris pe frunte sa fie ministru! Sigur, la asa invatamant mediocru, domnul presedinte Basescu nu putea sa gaseasca ministru mai bun, in afara de Nea Gigi insusi sau, ma rog, unul dintre veri...
In acest context voios, opera de racordare a invatamantului romanesc la standardele europene cui revine? Raspunsul este simplu, mediocru si dezarmant: nimanui. Caci pe nimeni nu intereseaza cate dintre diplomele copiilor nostri vor fi echivalate pe piata muncii din Europa. Sigur, daca noi insine afirmam, prin vocea cea mai autorizata a tarii, ca invatamantul romanesc este mediocru, atunci nici prea mare grija sa nu ne bata, caci europenii colegii nostri au acum un argument imbatabil sa fie si mai neincrezatori in baietii cu scoala de la noi. Si sa prefere sa le ofere o scoala a vietii de tip european tratandu-i ca pe sclavi in fermele din Italia, Spania sau Marea Britanie.
De ce nu, daca noi suntem primii care zicem ca n-avem decat o scoala buna de pus pe butuci? Cine credeti ca va veni sa-l contrazica pe Traian Basescu si sa zica altceva, cand piata muncii din Europa este supra-saturata de specialisti? Nu vedeti ce frumos si cu cata arta ne tragem din nou presul de sub picioare? In campania electorala Traian Basescu spunea, foarte frumos, ca nu vrea ca Romania sa intre in genunchi in UE. Si asa e. Capsunile nu se culeg in genunchi.
P.S. Sugestie: de ce nu introducem in materiile de invatamant specialitatea "culesul de capsuni", cu diploma de licenta (pe care sigur ca ne-o recunosc imediat macar spaniolii, de "culegator de capsuni atestat international"?
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 24 aprilie?
Sursa: kudika.ro