Adrian SEVERIN: PSD sau incoerentele luptei pentru coerenta (I)

Fiecare resimte nevoia de coerenta. Confortul coerentei este confortul ordinii. O ordine care face ca in circumstante similare optiunile unei persoane date ca si reactiile fata de ele sa fie similare. O ordine in care judecatile, aprecierile, evaluarile se fac dupa repere fixe, astfel incat concluziile nu merg cand intr-o directie, cand in alta si nu surprind pe nimeni. O atare nevoie si cautarea coerentei caracterizeaza atat individul, cat si comunitatile. Ele au atat o dimensiune spatiala (rationamentele si actiunile care au loc simultan nu trebuie sa se contrazica intre ele), cat si una temporala (rationamentele si actiunile care se succed in timp nu se contrazic).
Ca partid al tranzitiei PSD are o coerenta istorica. El s-a schimbat in asa fel incat sa corespunda cu evolutia societatii romanesti de la o etapa la alta. O evolutie pe care a urmat-o, dar a si determinat-o in mare masura prin actiunea sa politica. Pretul unei atari evolutii este incoerenta - cel putin aparenta - in timp. FSN, FDSN, PDSR, PSD nu sunt doar nume diferite ale aceluiasi partid (eventual "altoit" prin absorbtia unor curente, grupuri, personalitati sau mici formatiuni politice de stanga si centru stanga), ci si semne distinctive ale mai multor culturi politice, optiuni ideologice, abordari programatice si tendinte comportamentale, in multe privinte contradictorii, desi circumscrise de valorile generale ale stangii (in primul rand egalitate, includere, solidaritate). Coerenta exogena a fost astfel asociata inevitabil unei incoerente endogene. Efortul de a fi coerent cu evolutia societatii a dus la incoerente interne, la contradictii cu sine insusi. Dorind sa faca si facand istorie, PSD a fost obligat sa fie istoric, adica sa se schimbe de la etapa la etapa.
"Bunicul" FSN nu a fost un partid comunist reformat (cum i s-a spus si cum i se spune uneori si azi "stranepotului" PSD de catre unii jurnalisti occidentali neinformati, superficiali sau rau - voitori), caci vechiul PCR a fost nevoit sa se destrame intr-o noapte lipsit fiind de un nucleu intern de disidenti suficient de semnificativ spre a da nastere unui comunism post sovietic de tip (vest) european. FSN nu a fost nici neo nici cripto comunist, cum i-au zis rivalii interni incapabili sa ii opuna altceva decat o legitimitate istorica in care faptul de a fi fost oprimat tinea loc de merit. FSN a fost un partid post, comunist romanesc, adica un partid exprimand asteptarile unei societati satule de privatiunile, rigorile, absurdul si stagnarea specifice comunismului real, dar avand o mentalitate traditionala caracterizata prin unitatea contradictorie dintre autoritarism (paternalism) si egalitarism (concurenta negativa). O societate conservatoare, dar nervoasa; in acelasi timp, deci, reticenta la schimbare, dar receptiva la nou; mefianta fata de revolutie, dar gata de evolutie. O societate care, in consecinta, imita cu placere modelele straine dar le asimileaza cu greutate; de unde si obiceiul formelor fara fond. O atare societate nu a produs nicaieri social-democratie ci doar o forma de colectivism birocratic. Spre a o moderniza, ca forta politica nascuta dintr-o revolutie la care Romania profunda a participat cu placere... la televizor (deci, virtual), FSN a trebuit sa functioneze tot contradictoriu ca partid conservator-progresist. Incoerenta de esenta a spiritului romanesc a dat astfel nastere unei politicii intemeiate pe notiuni opuse pentru ca intre partid si popor sa existe coerenta.
Intre 1990 si 2000 Romania a parcurs tranzitia de la dictatura la o democratie anarhista si de la economia de comanda la o economie de piata nefunctionala. Anii 1990-1992 au fost cei ai socului reformei de sistem; 1993-1996 ai terapiei recuperatorii post revolutionare; 1997-2000 ai reconcilierii nationale. Acestor etape le-au corespuns respectiv FSN, FDSN si PDSR. De-a lungul lor s-a facut lent marele viraj geo-strategic al deschiderii euro-atlantice. Din 2000 si pana in 2007 a avut loc post-tranzitia caracterizata prin trecerea de la democratia anarhista la democratia ordonata si de la economia neperformanta la economia functionala. Deschiderea euro-atlantica a evoluat spre interoperabilitatea euro-atlantica. Acestei perioade ii corespunde PSD. Dupa 2000, PSD a semanat mai mult cu ce a fost PD in anii 90 decat cu ce a fost FDSN in aceeasi perioada.
Intre 1990 si 2007, Romania colectivista s-a transformat intr-o Romanie individualista. Romania comunista a devenit Romania egoista. Odata cu intrarea in UE se termina si post-tranzitia. Romania westfaliana devine o Romanie europeana; Romania egoista va trebui sa devina Romania solidara (atat in interior cat si in exterior). Natiunea romana initial etno-culturala, iar apoi civica intra in epoca sa cosmopolita. Pentru aceasta noua faza istorica trebuie un nou PSD.
Coerenta PSD se izbeste insa de varietatea contradictorie a destinelor indivizilor care compun partidul, fiecare cu istoria sa personala si fiecare dorind sau fiind obligat sa isi pastreze propria coerenta. Despre incoerenta rezultand de aici va fi vorba in editorialul viitor.

---

Despre autor: