14:34 ELEVI EVACUATI

VASLUI. Un numar de 90 de elevi din Epureni au fost evacuati din scoala ieri de catre proprietarul cladirii in care functiona unitatea de invatamant.
DOLJ. Ionel Ciobotea, subprefectul demis saptamana trecuta de Vasile Blaga, cere in instanta daune celor care se fac vinovati de demiterea sa.

14:39 DNA

BACAU. Consilierul juridic AVAS Moldova, Dan Dimitrie Hauca si doi intermediari au fost retinuti de DNA ieri la pranz pentru luare de mita in cazul privatizarii SC SOFERT SA Bacau. Cei trei ar fi primit fiecare suma de 50.000 de euro si au fost adusi aseara la Bucuresti pentru audieri.
CAZUL OPRISAN. Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si-a retras ieri cererea adresata instantei supreme cu privire la stramutarea procesului presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan. Motivul DNA: procesul se poate desfasura obiectiv si la instantele vrancene.

COPII MAI INTELIGENTI. Federatia Romana de sah a organizat ieri actiunea ""Copii mai inteligenti"".
Consilierul prezidential Octavian Belu a fost una dintre personalitatile care au tinut sa fie prezente la eveniment.

Citeste si:

COPIL DISPARUT - Mereuta Andreea

Fetita din imagine (portret-robot) are 6 ani si este din Roman. A dispa-rut de acasa la 14 septembrie. Are 1,20 m inaltime, parul blond, tuns scurt, ochii caprui. Ca semn particular, prezinta o alunita in partea inferioara a abdomenului. La data disparitiei, fetita purta un pulover galben avand imprimat in fata un ursulet alb, pantaloni verzi, adidasi albastri. Cei care au vazut-o sunt rugati sa sune la 112 sau la Jurnalul National.

SOMMET - Minivacanta pentru parlamentari
Sommet-ul Francofoniei, organizat saptamana viitoare la Bucuresti, le face cadou alesilor o vacanta de 11 zile, in perioada 21 septembrie - 2 octombrie. Pentru a nu ""incurca"" pregatirile pentru marele eveniment, deputatii nu vor veni la Parlament pentru a lucra in plen sau in comisii, ci isi vor desfasura activitatile in teritoriu. Tot ca urmare a restrictiilor de securitate pentru sommet si o parte dintre functionarii Camerei vor fi in concediu in aceasta perioada sau se vor afla la ""studii de specialitate"". (Carmen Vintila)
NEGOCIERI - Acord pentru Casa Radio
Compania turca Kucuk are capacitatea financiara de a realiza proiectul Casa Radio. Investitia totala s-a majorat de la 130 milioane dolari la 160 milioane euro, iar participatia statului la acest proiect a crescut de la 10% la 15%. Proiectul prevede realizarea unui complex imobiliar de mari dimensiuni, incluzand un hotel de lux, centru comercial, cinematografe, sali de expozitii, zona rezidentiala, un spital si o cladire de birouri destinata unor institutii ale administratiei publice centrale. (Elena Stan)

MEDGIDIA - Medici acuzati de moartea unui copil
Parintii unui copil de o luna ii acuza pe medicii din Medgidia de moartea bebelusului la cateva zile dupa ce acesta a fost dus la doctor. Bebelusul s-a nascut prematur la maternitatea din Medgidia, iar dupa doua saptamani a fost externat, spun medicii, la cererea mamei. Cand sugarul a implinit o luna, mama s-a prezentat la medicul pediatru. Micutului i-a fost administrat un tratament, dar la doua zile de la vizita la medic a murit la domiciliu. Parintii bebelusului au depus o plangere la Colegiul Medicilor. (Emilia Sava)
VRANCEA - Seful Politiei Rutiere, prins de radar
Conform Radio Romania Actualitati, seful Politiei Rutiere Vrancea, comisarul-sef Gheorghe Viorel, ar putea fi sanctionat dupa ce a fost surprins conducand cu viteza excesiva intr-o localitate din ju-detul Ilfov. Pe langa permisul de conducere, acesta risca sa-si piarda si functia pe care o detine in cadrul IJP Vrancea. Gheorghe Viorel neaga acuzatiile, spunand ca nu s-a aflat la fata locului, ci a fost toata ziua la serviciu. Comisarul a fost surprins de aparatele radar la volanul masinii personale conducand cu viteza de 110 km/h .
MIERCUREA-CIUC / Accidentate in drum spre scoala
O femeie din municipiul Miercurea-Ciuc si fetita ei de 6 ani au ajuns la spital dupa ce au fost lovite de un autoturism condus de un sofer neatent. Accidentul s-a produs ieri-dimineata chiar pe trecerea de pietoni, in timp ce femeia isi ducea copilul la prima zi de scoala. Fetita este in stare buna, dar mama ei a suferit rani mai grave. Soferul a recunoscut ca le-a vazut pe cele doua, dar, desi nu avea viteza mare, nu a putut frana. El are acum dosar penal pentru vatamare corporala grava.
ALBA-IULIA / Politisti agresati in timpul unui conflict
Doi politisti din Alba-Iulia au fost agresati fizic duminica seara in timp ce incercau sa aplaneze un conflict. Cei doi au fost raniti de Florin A. (20 de ani). Agresorul a fost retinut pentru 24 de ore, fiind cercetat in stare de arest preventiv pentru comiterea infractiunii de ultraj. (Lucian Dobrater)
SATU-MARE / Greva avocatilor paralizeaza justitia
Avocatii satmareni au intrat de ieri intr-o greva de o saptamana, acuzand faptul ca instantele de judecata satmarene accepta activitatea a 22 de SRL-uri care se substituie avocatilor si activitatea consilierilor juridici soti, sotii si nepoti ai judecatorilor. Parchetul de pe langa Tribunalul Satu-Mare a solicitat barourilor din Maramures, Salaj si Zalau sa desemneze un avocat care sa apere in instanta inculpatii satmareni pentru a evita punerea in libertate a infractorilor. Procurorii au fost refuzati, astfel ca ieri, pana la ora 15:30, un osan care si-a omorat duminica un prieten avea sanse mari sa fie lasat in libertate. (Crina Dunca)
AEROPORTURI - Otopeni fuzioneaza cu Baneasa
Firmele care administreaza aeroporturile Henri Coanda (Otopeni) si Aurel Vlaicu (Baneasa) din Bucuresti vor fuziona. Compania rezultata se va numi Aeroporturi Bucuresti si va putea fi privatizata, insa statul va pastra participatia majoritara. Noua companie va functiona sub autoritatea Ministerului Transporturilor. (Elena Stan)