George Luca, arbitrul de centru al partidei CFR Timisoara - CSM Rm. Valcea, disputata sambata, in etapa a 7-a din Liga a II-a, a parasit terenul in minutul 60, in semn de protest fata de mafia din arbitrajul romanesc! Luca (32 de ani, de profesie med
George Luca, arbitrul de centru al partidei CFR Timisoara - CSM Rm. Valcea, disputata sambata, in etapa a 7-a din Liga a II-a, a parasit terenul in minutul 60, in semn de protest fata de mafia din arbitrajul romanesc! Luca (32 de ani, de profesie medic stomatolog, domiciliat in Bistrita) a declarat ca doreste sa protesteze astfel fata de modul cum se fac promovarile arbitrilor in fotbalul romanesc si fata de acuzatiile aduse cavalerilor fluierului de catre patronii si conducatorii de cluburi. Partida s-a reluat insa dupa 10 minute, cand "asistentul" Adrian Lungu a trecut la centru, locul sau fiind luat de rezerva Ionut Jurvale. Luca, aflat la prima sa delegare la un meci de liga secunda in acest sezon, i-a informat pe colegii sai din brigada inca de la pauza despre intentiile sale. "Au crezut ca este o gluma. Le-am spus insa ca asa o sa fac", a spus Luca. In minutul 60, "centralul" i-a chemat pe cei doi capitani si le-a comunicat decizia sa. "Le-am spus ca nu am nimic cu ei, dar cineva trebuie sa-i ajute. Ei se antreneaza toata saptamana si apoi vin unii si-i fura in weekend pentru ca asa au fost instruiti", a spus Luca. Acuzele acestuia au continuat. "La noi se poate arbitra doar daca faci asa cum spun presedintii de club. Cand am plecat, Ioan Igna si Gheorghe Constantin (foto), prezenti in tribuna, au trimis pe cineva dupa mine sa ma convinga sa zic ca m-am accidentat! Stiu ca gestul meu inseamna renuntarea la arbitraj, dar plec cu fruntea sus. Nu pot accepta ca eu sa muncesc si baiatul lui Avram, cel al lui Huzu si fratele lui Abrudan sa fie promovati pe pile. Nu pot sa fiu hot in hotia lor", a spus Luca, dupa care a plecat de la stadion. "Stiu ca gestul meu este un scuipat intr-un ocean, dar eu sunt cu sufletul impacat", a mai spus Luca. Gheorghe Constantin, presedintele CCA, nu parea prea afectat de gestul lui Luca. "Sa fie sanatos! Poate crede ca este mai bun decat credem noi, cei din comisie. M-a surprins gestul sau, dar daca vrea sa se retraga, atunci sa o faca!", a spus cel supranumit Costica "Valcea". (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.