Se duc la scoala pentru pauze si atmosfera sociala, se uita intens la televizor, si l-ar vrea de model pe Liiceanu (sa zicem), se plang de omniprezenta lui Gigi Becali pe ecrane si de mentalitatea romaneasca ce promoveaza nonvalorile, dar i-ar vrea pe homosexuali pe strada.
Studiul British Council despre "Valorile tinerilor romani" e o marturie destul de trista despre viitorul nostru imediat: ne vom integra in Europa cu o generatie (urbana) care crede in familie mai mult decat in cariera (ceea ce, in substrat, poate fi inteles ca o prelungire a increderii "traditionale" in promovarea sociala prin relatiile de rudenie...), care nu considera scoala drept principala sursa de educatie, care invinuieste societatea pentru spiritul ei discriminatoriu (dar nici nu si-ar imagina sa faca ceva ca sa schimbe starea de fapt), si discrimineaza ea insasi, in contrapartida, minoritati religioase, etnice sau sexuale.
Tinerii acestia constituie baza din care se vor alege viitorii lideri politici, economici, sociali ai Romaniei.
Iar intrebarea primara e care va fi diferenta intre acesti noi lideri, care cred, intr-o proportie ingrijoratoare, ca ungurii vor sa ne ia Ardealul, si "vechii" conducatori, care se pun in fruntea "multimilor" cantand "Noi suntem romani/ Noi suntem aici in veci stapani"?
Romania e pe punctul sa-si inregistreze marele esec in circumscrierea unui model formativ. Nici o mirare ca adolescentii nu crediteaza scoala; cum ar putea-o face, cand modelele lor ideale, profesorii, plimba care alegorice la greve facute dupa mostenite standarde sindicale, iar reputatia lor sociala e in cadere libera, direct proportionala cu cresterea salariului mediu pe economie?
Cand isi declara admiratia pentru figuri publice ca Liiceanu sau Patapievici, tinerii nostri nu par a-si pune problema care e "secretul" formarii lor intelectuale (care, nici ea, n-a fost una obtinuta pe cai educationale clasice). Si nu-si pun aceasta problema pentru ca n-au fost antrenati s-o faca. Valorizeaza familia nu fiindca mostenesc un tip de gandire traditionalista (inainte de 1989, familia era refugiul sigur in fata presiunii sistemului), ci pentru ca sunt zilnic pusi in fata numeroaselor cazuri de ratare profesionala si sunt crescuti sa asocieze reusita cu reteaua de "pile, chestii si relatii". Au reactii discriminatorii la adresa tiganilor/ romilor, a homosexualilor, ungurilor sau evreilor nu pentru ca e ceva fundamental rau in modul lor nativ de a gandi, ci din cauza ca nu li se ofera nici un model (dar nici unul!) alternativ de identificare a acestor categorii. Pentru ca Romania nu a creat deocamdata (si e deja tarziu) un context educational capabil sa promoveze un set de valori comportamentale compatibil cu o societate (post-)moderna democratica. Daca scoala nu e un model, atunci comunitatea trebuie sa genereze in mod genuin sisteme alternative (nu la nivelul de inalta elita al Scolii de la Paltinis, dar similar structural ei). Caci e mai mult decat paradoxal ca dictatura a putut da nastere unui astfel de sistem paralel de valorizare umanista, iar democratia n-o poate face. Ce poate fi mai discrepant decat a avea, pe de o parte, olimpici si inalti functionari europeni (iar competitia pentru un post la Bruxelles e incredibila), si pe de alta parte, viitori homofobi, xenofobi, antisemiti, care-si doresc ca altcineva, "sistemul", sa le ofere conditiile ideale de performanta, si care nici bani nu-si doresc propriu-zis, pentru ca nu vad banii ca un semn al reusitei.
Cei mai multi dintre ai nostri tineri nu la Paris invata azi, au in schimb linie directa cu stadionul Ghencea, cred in succesul datorat firelor din barba patriarhilor si se simt neputinciosi in fata discursurilor publice de mahala cu aura bisericoasa. Si, onest vorbind, nu e vina lor; generatia care vine e victima unui imens esec al intregii societati, a deresponsabilizarii ei colective fata de viitor. In plina epoca de greve profesorale, nu asta pare sa-i preocupe pe ai nostri oameni publici.