La sfarsitul lunii iulie, starea de sanatate l-a obligat pe liderul cubanez Fidel Castro sa abandoneze temporar puterea, in favoarea fratelui sau, Raul, pentru a se supune unei interventii chirurgicale. Pe 13 august 2006, Fidel Castro si-a sarbatorit ziua de nastere (80 de ani) pe un pat de spital. La 19 august a.c., "Wall Street Journal" afirma ca Statele Unite nu vor profita de boala lui Fidel Castro pentru a invada Cuba, dar nici nu vor accepta o "succesiune dinastica" la Havana. Specialistii americani banuiesc ca "El Lider Maximo" sufera de cancer stomacal si ca zilele ii sunt, deci, numarate. Disparitia lui ar oferi Washingtonului prilejul de a regla in sfarsit problema cubaneza. Totusi, nimeni nu se hazardeaza, deocamdata, sa faca pronosticuri in privinta lui Castro, care si-a creat o adevarata legenda de "supravietuitor". El a devenit cel mai longeviv lider din lume (este la putere din 1 ianuarie 1959) guvernand de aproape jumatate de secol. A supravietuit nu numai numeroaselor tentative de asasinat organizate de CIA, dar si celei mai lungi "blocade economice" din istorie. Un embargo partial impotriva Cubei fusese instituit de Statele Unite in octombrie 1960, urmat de un embargo total 16 luni mai tarziu, in februarie 1962. Sanctiunile economice au avut efecte devastatoare. A supravietuit, surprinzator, chiar si disparitiei Uniunii Sovietice, principalul sau sprijin in anii razboiului rece.
Drumul spre putere
Pentru tanarul avocat Fidel Castro, educat de iezuiti, lupta impotriva dictaturii si coruptiei regimului lui Fulgentio Batista a inceput prin atacul impotriva garnizoanei de la Moncada, in iulie 1953. A fost capturat, judecat si condamnat la 15 ani detentie pe insula Pinilor. In mai 1955, a fost eliberat -beneficiind de o amnistie generala decretata de guvernul Batista la presiunile comunitatii internationale. A plecat in Mexic, si apoi in Statele Unite, unde a format Miscarea "26 Iulie". Impreuna cu noii sai camarazi, a revenit in Cuba, clandestin, la bordul yachtului "Granma". La 2 decembrie 1956, grupul lui Castro infrunta din nou fortele lui Batista, de data aceasta in provincia Oriente. Din cei 81 de tovarasi de lupta, supravietuiesc doar 15 camarazi, cu care se refugiaza in muntii Sierra Maestra, de unde pornesc un razboi de gherila impotriva autoritatilor. In mai 1958, guvernul de la Havana lanseaza impotriva rebelilor Operatiunea "Verano"("La Ofensiva") - un mare esec mai ales din cauza moralului scazut al soldatilor, care dezertau pe capete. In schimb, Fidel Castro si tovarasii sai se bucurau de o mare popularitate, fiind sustinuti - potrivit sondajelor, de circa 80 la suta dintre cubanezi. Confruntarea finala a avut loc in decembrie 1958, cand rebelii au inceput sa cucereasca oras dupa oras. In zorii zilei de 1 ianuarie 1959, dictatorul Fulgencio Batista a fugit din tara, refugiindu-se la Miami. Pe 2 ianuarie 1959, Castro intra in triumf in Santiago de Cuba. Doua zile mai tarziu, Ernesto Che Guevara cucereste Havana. La 7 ianuarie 1959, Statele Unite acorda recunoasterea oficiala noului regim instalat in Cuba. O graba bizara care, ulterior, avea sa trezeasca numeroase suspiciuni sovieticilor.
Ajuns la putere, Castro isi pastreaza doar rolul militar si il numeste pe Miro Cardemas (cu acordul francmasoneriei americane) ca prim-ministru. Fidel Castro face insa marea eroare de a-si executa rivalii politici (300 de executii doar la Havana) ceea ce provoaca indignare in Statele Unite. Miro Cardenas demisioneaza, iar Diaz Lanz (comandantul aviatiei) se refugiaza in SUA.
Rezervele lui Hrusciov fata de Castro
Desi se grabisera sa recunoasca noul guvern de la Havana (practic inainte chiar ca acesta sa fie format), responsabilii de la Washington s-au lamurit rapid ca Fidel Castro nu era un lider pe gustul lor. Reformele anuntate in Cuba dezavantajeaza clar interesele marilor companii americane. Incep presiunile si sanctiunile economice.
Castro se indeparteaza de SUA - care refuza sa-l mai sustina - si il numeste presedinte al Cubei pe Oswaldo Porticos Torrado, un om de paie, lipsit de personalitate. Din 1960, ingrijorat de izolarea internationala, Castro se apropie (nu prea entuziast) de URSS. Nikita Hrusciov il incuraja si il astepta cu bratele larg deschise. La 31 iulie 1961, Miscarea "26 iulie" fuzioneaza cu Partidul Comunist Cubanez, initial anti-castrist. Aceasta fusese conditia pusa de Moscova.
Odata cu Cuba, zona sovietica de influenta patrundea pe continentul american, chiar daca Hrusciov il suspecta pe Fidel Castro ca ar fi, in realitate, "agent american". Primul ambasador sovietic de la Havana - Serghei Mihailovici Kudriavtev - era un experimentat ofiter KGB. Iar corespondentul Tass, Alexadr Ivanovici Alekseiev (nume real Alexandr I. Sitov) era si el un "veteran" al serviciilor secrete sovietice, cu misiuni speciale in Franta (1946-1951), si Argentina (1954-1958). Ultimul, Alekseiev/Sitov, fusese trimis special de KGB in Cuba pentru a aduna date biografice despre Fidel Castro, pe care Hrusciov il banuia ca ar putea fi un "cal troian" al SUA.
In 1962, Hrusciov a incercat fara succes, sa organizeze o "lovitura de stat" in Cuba, pregatita de ambasadorul Kudriavtev. Pentru a-l inlocui pe FIdel Castro (un "aventurier", dupa parerea Kremlinului) cu Anibal Escalante, un "comunist ortodox", in care Moscova avea deplina incredere. (Vezi si capitolul "Castro", din cartea "De la Stalin la Saddam", 2004, Editura "Orizonturi-Sirius").
SUA contra Castro: jumatate de secol de razboi secret
Pe ultima suta de metri a Administratiei Eisenhower, CIA a inceput sa pregateasca planul unei invazii menite sa rastoarne "regimul comunist" din Cuba - desi tocmai presiunile americane il aruncasera pe Castro in tabara sovieticilor. Planul nu a fost abandonat odata cu schimbarea presedintelui, el fiind preluat si asumat de John F. Kennedy. Rezultatul debarcarii de la "Golful Porcilor" a fost, insa, dezastruos.
Campania impotriva lui Castro a continuat insa in 1961, cu "The Cuban Project" (numit si Operatiunea Mangusta). Obiectivul: "organizarea unei revolte populare in Cuba, in octombrie 1962". Dupa un nou esec, CIA a decis ca solutia cea mai convenabila ar fi asasinatul. De-a lungul anilor, specialistii serviciilor secrete americane au inventat tot felul de "trucuri murdare" pentru a-l elimina pe Castro: haine sau stilouri otravite, un pistol ascuns intr-o camera de filmat, trabuce explozive, bombe ascunse in locurile de recreere ale liderului de la Havana, o pudra de par care il lasa chel pe Castro (inspirata, se pare, de tema biblica a lui Samson). Pe la mijlocul anilor '90, Noam Chomsky comenta: "Cuba a fost obiectivul unor acte de terorism international, mai mult ca tot restul lumii laolalta."
Aceste actiuni, puse la cale de CIA, sanctionau de fapt, un personaj politic care nu era, in realitate, comunist. Fidel Castro alesese - ca Nasser (in Egipt) sau Tito (in Iugoslavia) - o a "treia cale", care combina nationalismul intern cu internationalismul extern, si cu masoneria de stanga.
"A Treia Cale" il facea pe Castro suspect si in ochii sovieticilor, si in cei ai americanilor. Lista atacurilor teroriste contra Cubei este mai lunga decat tentativele de asasinare ale lui Castro. Ea include sabotarea fabricilor de zahar (principalul produs de export), atacarea unui vas belgian (in 1960) ancorat in portul Havana (soldat cu 100 de raniti, marinari si docheri), dinamitarea marilor magazine (ziua in amiaza mare), plasarea de bombe in teatre, incendii etc. De-a lungul a circa 50 de ani, CIA au pregatit peste 600 de planuri anti-cubaneze. In acelasi timp, Agentia a purtat un viguros razboi biologic (bio-war) contra Cubei, infestand cu virusi culturile de zahar si alte plantatii. In 1971, SUA au introdus febra porcina (ceea ce a necesitat sacrificarea a peste jumatate de milion de porci in Cuba). Iar in 1981, virusul unei febre hemoragice, care a ucis 81 de copii. Aceste incidente au fost confirmate ulterior de documente secrete ale CIA.
Sa mai amintim de zborul 455, avion de pasageri care a explodat in octombrie 1976. Atentat executat de agentul CIA, Luis Posada Carriles, si in care si-au pierdut viata toti cei 73 de pasageri. Atentatul aerian fusese conceput de Orlando Bosh. Teroristul care si-a dedicat toata viata comiterii de atentate anti-castriste, si tentativelor de asasinare a lui Fidel Castro. Acum, Bosh traieste la Miami (Florida). Are 80 de ani, iar recent a fost intervievat de Andy Robinson de la publicatia "La Vanguardia". Bosh i-a marturisit lui Robinson ca cel mai aproape de asasinarea lui Castro, a fost in 1971, in Chile, cu un pistol ascuns intr-o camera de filmat. Atentatul nu a reusit, insa, deoarece "operatorul" a fost fricos si nu a tras. Desi se afla la doar cativa metri de liderul cubanez.
"Spovedania" lui Luis Posada Carriles
Un alt faimos terorist anti-castrist, Luis Posada Carriles, recunostea intr-un interviu acordat cotidianului "New York Times": "CIA ne-a invatat totul. Cum sa fabricam explozibil, cum sa ucidem rapid, cum sa punem bombe, cum sa organizam acte de sabotaj."
Timp de peste 30 de ani, Posada Carriles a luptat - din exil - impotriva regimului lui Fidel Castro. Cu binecuvantarea Washingtonului si sprijinul CIA. Terorismul a fost una dintre metodele sale. A fost implicat in asasinate si in atentate cu bomba. A colaborat cu mai multe servicii secrete din America latina, aflate sub influenta CIA. Autoritatile din Caracas vor sa-l judece pentru atentatul asupra unui avion de linie al companiei Cubana Airlines, soldat, in 1976, cu 73 de morti.
In aprilie 2005, Posada Carrieles a cerut azil politic in Statele Unite - punand Administratia Bush - angajata in "razboiul impotriva terorismului" - intr-o situatie foarte neplacuta. Dar a cautat o tara "prietena", care sa-i poata acorda lui Carriles azilul politic. In acest timp, Posada Carriles facea obiectul cererii de extradare din partea Cubei si Venezuelei, unde erau cautat pentru acte de terorism.
Nascut in Cuba, Luis Posada Carriles a emigrat in Statele Unite dupa ce Fidel Castro a preluat puterea la Havana, in 1959. S-a stabilit la Miami si a fost racolat de CIA. Potrivit unor documente guvernamentale declasificate anul trecut, Carriles s-a aflat pe statul de plata al Agentiei americane intre anii 1961 si 1967. Legaturile sale cu CIA au continuat, insa, si dupa aceasta data.
La jumatatea anilor '70, miscarea anti-Castro - incurajata de Statele Unite - a capatat accente extrem de violente, virand abrupt in zona terorismului. Doua atentate au socat opinia publica internationala. Primul s-a petrecut la 21 septembrie 1976, in plin centrul Washingtonului. Explozia unei masini capcana i-a ucis atunci pe Orlando Letelier, fost ministru de Externe al statului Chile, si pe asistentul acestuia, americanul Ronni Moffitt. La momentul respectiv, incidentul a fost catalogat drept unul dintre cele mai grave acte de terorism petrecute vreodata pe teritoriul SUA. Doua saptamani mai tarziu, un avion de linie apartinand companiei Cubana Airlines a explodat in aer, deasupra insulei Barbados. Cele 73 de persoane aflate la bord au fost ucise.
Ambele atentate fusesera orchestrate de aceeasi organizatie criminala, a concluzionat, dupa luni de cercetari, Carter Cornick, ofiterul FBI care a investigat cazul Letelier. Specialist in contra-terorism, Cornick a urmat firul anchetei in mai multe tari din America Latina. El a ajuns la concluzia ca ambele atentate fusesera puse la cale in iunie 1976, in cadrul unei intalniri secrete care avusese loc la Santo Domingo. Intalnire la care participase si Luis Posada Carriles - dupa cum atesta un raport FBI din noiembrie 1976 .
Desi trecut de mult de prima tinerete, Posada Carilles si-a continuat activitatea terorista si in anii '90, cand a organizat un adevarat val de atentate impotriva unor obiective turistice de la Havana. Atentate in care si-a pierdut viata si un turist italian. De data aceasta, Posada Carilles nu si-a mai negat implicarea in evenimente. Din contra. Intr-un interviu acordat, in 1998, cotidianului "New York Times", el s-a laudat ca este "creierul" atentatelor din Cuba. Ultimul sau atentat impotriva lui Castro a fost dejucat in noiembrie 2000, in Panama.
A 48-a aniversare a embargoului american asupra Cubei
In 1992, Statele Unite au adoptat o lege care incurajeaza elementele anti-castriste sa recurga la metode de forta impotriva regimului cubanez. Intitulata "Cuban Democracy Act" (Legea democratiei cubaneze) - dar mai cunoscuta drept "Legea Torricelli" - aceasta a avut o continuare in 1996. Congresul SUA a votat Legea Helms-Burton, prin care SUA aveau dreptul de a aplica pedepse dure oricarei companii sau corporatii implicate in relatii comerciale cu Cuba. Embargoul si "Legea Helms-Burton" au starnit insa nemultumire intre oamenii de afaceri din Statele Unite, care aveau tot mai mult acces la petrolul cubanez, precum si la investitii in agricultura sau turism.
In Congresul SUA, sunt acum doua tendinte clare: cea a Administratiei Bush, care continua politica dura, traditionala a administratiilor republicane; si cea a Partidului Democrat, care incurajeaza in mod vizibil o "reincalzire" a relatiilor SUA in Cuba, asa cum incepuse sa procedeze Administratia Clinton, in perioada 1998-2000.
In plus, timp de peste 40 de ani, SUA au impus restrictii severe la calatoriile americanilor in Cuba. Masura a fost adoptata de presedintele Kennedy, dupa "criza rachetelor", in februarie 1963. Aceste restrictii functioneaza si in ziua de azi.
Administratia Bush - acum mai mult ca oricand - doreste o "schimbare de regim" in Cuba, tara trecuta pe "axa raului". In acest scop, Bush sprijina "Commission for Assistance to Free Cuba" (Comisia de Asistenta pentru Cuba Libera). In Raportul pe iulie a.c., Comisia explica de pilda, planul sau pentru reintoarcerea Cubei la epoca pre-castrista, privatizand imediat industria petroliera, agricultura si turismul.
"Supraveghere speciala" pentru Cuba si Venezuela
Inrautatirea starii de sanatate a lui Fidel Castro din iulie, l-a determinat pe John Negroponte - directorul "Comunitatii de Informatii" din SUA (National Intelligence) - sa creeze imediat un "comitet special" in cadrul CIA, care va "supraveghea" indeaproape Cuba, dar si Venezuela.
Negroponte, care coordoneaza toate agentiile secrete americane si se subordoneaza exclusiv presedintelui Bush, l-a numit pe Patrick Maher ca "Acting Mission Manager". Conform unei declaratii de presa, "Maher va fi responsabil pentru culegerea datelor privind Cuba si Venezuela in cadrul "Comunitatii de Informatii", identificand golurile in informatiile secrete, asigurand implementarea strategiilor, alaturi de alte sarcini."
Potrivit lui Negroponte, "asemenea eforturi sunt absolut necesare azi, cand decidentii politici s-au focalizat asupra Cubei si Venezuelei, precum si a problemelor pe care cele doua tari le creeaza, in momentul de fata, diplomatiei americane". Din 2005, Washingtonul a inclus Cuba si Venezuela in "Topul celor cinci state instabile" din America Latina. Unde ar fi binevenite "schimbari de regim", menite sa aduca "democratia". Personalul specializat pe Cuba si Venezuela din cadrul serviciilor secrete americane a fost suplimentat urgent cu 50%, o cifra importanta. Efectele se simt, deja.
In ultimii doi ani, Venezuela a descoperit si expulzat patru oficiali ai Ambasadei SUA, implicati in activitati de spionaj. Doi dintre oficialii americani expulzati erau atasati militari - capitanul John Coreea si locotenentul Humberto Rodriguez - care incercasera sa racoleze ofiteri ai armatei venezuelane, pentru a-i integra unei retele de spionaj, care sa raporteze informatii secrete si strategice din mediul militar, precum si din afacerile interne, interesante pentru guvernul american. Numele celorlalti doi oficiali ai Ambasadei SUA din Caracas, nu au fost facute publice. Desi presedintele Hugo Chavez a facut recent referinte la o "frumoasa americanca, care fotografia de zor obiective militare in orasul Valencia".
Patrick Maher, noul director al misiunilor speciale pentru Cuba si Venezuela
Coordonatorul proiectului, Patrick Maher, a intrat in cadrele active ale CIA in 1974. Dupa ce timp de doi ani functionase ca "voluntar" in "Peace Corps", in Columbia. Intre 2003 si august 2005, Maher a fost director al "Office of Policy Support" (Biroul pentru Sustinere Politica) din cadrul CIA, supervizand diviziile CIA din America Latina, care includeau "Columbia Working Group", "Mexico Working Group" etc. Maher a condus "Division Middle-Carribean", cunoscand astfel foarte bine problemele din Cuba.
Din august 2005, Patrick Maher a fost promovat in staff-ul "Comunitatii Nationale de Informatii" a SUA pentru "emisfera Vestica", el fiind foarte bine apreciat de John Negroponte.
Pentru noul post de director la "Misiunile Speciale" din Cuba si Venezuela, Patrick Maher a fost recomandat de "Weapons of Mass Destruction Commission" (Comisia pentru Armamentul de distrugere in masa), din cadrul comunitatii americane de informatii).
"Misiunile Speciale" pentru Cuba si Venezuela se compun din trei divizii: divizia de contraterorism, divizia de contra-proliferare WMD si divizia de contra-informatii.
Dezvoltarea unor noi strategii americane de interventie in Cuba si Venezuela se afla in plina desfasurare. In ciuda relatiilor comerciale dintre SUA si Venezuela, retorica crescanda si manevrele care se fac in spatele scenei, indica proximitatea unui conflict diplomatic direct.
Documente secrete ale CIA, obtinute de presa americana prin "Freedom of Information Act", in 2004, au dezvaluit ca CIA a fost total implicata in tentativa de lovitura de stat contra lui Hugo Chavez, din aprilie 2002. De asemenea, multe milioane de dolari s-au scurs prin "National Endowment for Democracy" si "US Agency International Development" (USAID) in Venezuela si Cuba cu scop destabilizator.
Potrivit lui John Negroponte, Cuba lui Castro si Venezuela lui Chavez se afla in topul prioritatilor lui "National Intelligence". In ceea ce priveste Cuba, actiunile CIA vor demara imediat dupa decesul lui Fidel Castro, despre care Negroponte crede ca se va petrece intr-un an (cancer stomacal). In Venezuela, ocazia cea mare o constituie scrutinul prezidential din 3 decembrie 2006.