Strada pe care locuim

Bulevardul pe care locuiesc eu s-a numit candva "Filantropia". La fel se numea si spitalul de pe acelasi bulevard, si cimitirul evreiesc si piata. Comunistii au fost de parere ca filantropia este o manifestare burgheza si i-au schimbat numele cu unul mai revolutionar; i-au zis 1 Mai. A fost insa de-ajuns ca la putere sa vina C.D.R-ul, ca sa nu le placa nici acest nume si l-au schimbat in bulevardul "Ion Mihalache", mutand titulatura de 1 Mai in locul bulevardului "Compozitorilor", iar pe compozitori trimitandu-i nu mai stiu unde.
Obisnuiti cu numele "1 Mai", locuitorii cartierului ii spun si acum tot asa, iar daca-i intrebi cine a fost Ion Mihalache, cei mai multi dau nestiutori din umeri. Ca sa-i lamuresc asupra personalitatii acestuia, am sa rezum cate ceva din biografia lui.
S-a nascut la 1882, la Topoloveni. A urmat scoala normala si a ajuns invatator. Dupa primul razboi mondial, a intemeiat Partidul Taranesc, straduindu-se sa duca la indeplinire ceea ce regele Ferdinand promisese pe front soldatilor, in discursul pe care i-l scrisese regina Maria impreuna cu Barbu Stirbei, discurs care fagaduia pamant taranilor si care ii insufletise sa lupte eroic la Marasti, Marasesti si Oituz. Odata razboiul terminat, dupa succesul electoral din 1919, partidul lui Mihalache se uneste cu Partidul Transilvanean National Romanesc, condus de Alexandru Vaida Voievod. In conceptia lui Mihalache, progresul tarii nu consta in industrializare ci in agricultura. El milita pentru cooperative formate in mod voluntar de catre taranii improprietariti.
Generalul Averescu, bun conducator de osti, dar slab prim-ministru, demisionand, in noul guvern al "Blocului parlamentar", liderul taranist devine ministru al Agriculturii si Domeniilor. El se prezinta la minister in suman si itari, afirmandu-si in acest fel, inca o data, originea taraneasca. La 6 martie 1920, guvernul aproba doua legi: a reformei agrare si cea a chiriilor, acestea ajungand exorbitante din pricina crizei de locuinte, provocata de distrugerile razboiului. Aceasta, a doua lege, fusese propusa de doctorul Lupu. Ambele nu conveneau nici liberalilor si nici conservatorilor. Regele Ferdinand, sfatuit de Ion I.C. Bratianu si de Barbu Stirbei, refuza sa-i primeasca in audienta pe cei doi ministri si sa promulge respectivele legi. In fata acestui refuz, Nicolae Iorga ii indeamna pe cei doi sa demisioneze si sa supuna proiectele de lege prin initiativa parlamentara. In cele din urma reforma agrara se aplica, dar nu in termenii doriti de Mihalache. De altfel improprietarirea cu 5 hectare ar fi depasit suprafata terenurilor ce urmau sa fie impartite.
In anul 1926, Partidul Taranesc se uneste cu Partidul National, condus de Iuliu Maniu. Acesta devine presedintele partidului, iar Mihalache vicepresedinte. Maniu sprijinea intoarcerea in tara a lui Carol al II-lea, care renuntase la tron si se exilase, in urma casatoriei morganatice cu Zizi Lambrino. Ulterior, se despartise de aceasta si traia cu Elena Lupescu. Conditia pusa de Maniu era insa ca regele, reintors in tara, sa nu-si aduca si metresa. Carol promite, dar nu-si respecta promisiunea. La putin timp dupa intoarcerea sa, apare si "duduia", cum ii spunea Carol iubitei sale.
Intre 1928 si 1930, adica pana la intoarcerea regelui, Mihalache este ministru al Agriculturii. Din 1930 pana in 1933, ocupa locul de ministru de Interne. Dar sunt anii de criza, ai grevei ceferistilor si ai represiunii de la Grivita. La putere revin liberalii, pentru o lunga perioada. Abia in 1938, in conditiile ascensiunii hitleriste, sunt inlocuiti de guvernul Goga-Cuza. Dar guvernarea acestora este foarte scurta. Carol instaureaza dictatura regala, desfiinteaza partidele si formeaza asa zisul Front al Renasterii Nationale, de nuanta fascista, la care Ion Mihalache refuza sa adere. Dar numai dupa doi ani Carol II este obligat sa abdice. Generalul Antonescu, ajuns conducator al statului, se dezice de legionari si intra in razboi alaturi de Germania nazista. Dupa victoria aliatilor, in Romania, comunistii sprijiniti intens de trupele sovietice instaleaza guvernul condus de Petru Groza si incepe persecutia conducatorilor partidelor istorice. Liderilor taranisti li se intinde o capcana. Ei sunt convinsi ca pot pleca in ascuns din tara, pe calea aerului, dar sunt prinsi la Tamadau si arestati sub pretextul parasirii clandestine a Romaniei. 1963 va fi anul mortii lui Ion Mihalache, martirizat in inchisoarea de la Ramnic.
Dar pentru a reveni in cartierul unde locuiesc, o strada paralela cu bulevardul Ion Mihalache, poarta intr-adevar un nume curios: se cheama "Clucerului", iar perpendiculara cu ea, o serie de stradute care o leaga de bulevard poarta si ele nume de dregatorii boieresti medievale. Deoarece aceste nume ridica si ele semne de intrebare pentru cei care domiciliaza acolo, ma voi stradui sa le talmacesc. Voi incepe chiar cu strada Clucerului. Clucerul era boierul care asigura proviziile camarilor domnului. Nu avea un rang foarte inalt si e de mirare ca tocmai strada de la care pornesc toate celelalte, ii poarta numele. Cea mai aproape de piata este strada Postelnicului. Acesta avea grija de patul si de odaia de culcare a domnului. De asemenea el ii introducea pe cei care doreau sa vorbeasca stapanului lor. Era deci o persoana foarte influenta, de el depinzand, de multe ori, daca erai primit sau nu in audienta. In vechile cronici il putem gasi si sub numele de stratornic. Si stolnicul are o strada. El avea in grija masa domnului si tot el gusta inainte bucatele pentru a nu fi otravite sau coclite. Paharnicul raspundea de bautura domnului. El ii turna in pahar, dupa ce mai intai ii lua credinta, adica o gusta pentru a fi sigur ca nu e prea acra sau cumva otravita. Setrarul nu era cel care se ocupa de tiganii robi, asa cum s-ar crede. Nu, preocuparea lui erau corturile domnesti, corturi pe care le ridica la vanatoare sau in vreme de razboi, in apropierea campului de batalie. Medelnicerul era boierul care turna apa domnului ca sa se spele si punea sare in bucatele pe care le inmana apoi stolnicului sa le guste, si dupa aceea le aseza pe masa, inaintea domnului. Numele lui se trage de la cuvantul arhaic medelnita, adica lighean, in care domnul si ceilalti meseni isi spalau mainile, inainte si dupa masa. In sfarsit serdarul era comandant de oaste, in special de calarime. Exista serdarul mare, care facea parte si din divanul domnesc, si serdarul de mazili, acestia fiind descendentii boierilor de categorie inferioara, ceilalti numindu-se neamuri. Existau desigur si alte numeroase ranguri de boierie, dar strazile de care aminteam poarta numai numele celor enumerati mai sus. Sincer sa fiu, am convingerea ca pe aceste micute strazi nu au locuit asemenea boieri. Se afla insa in Bucuresti si o strada a Spatarului. Acesta purta la ceremonii spata, adica sabia lunga cu doua taisuri pe care voievodul o folosea in razboi, cand spatarul, devenea si unul din comandantii oastei. Strada Spatarului este intr-un alt cartier, undeva pe langa Calea Mosilor. Se spune ca numele i s-ar trage chiar de la un spatar au ce ar fi locuit prin acele locuri. Acolo se gaseste Casa Melic, una din cele mai vechi cladiri din Bucuresti. In incaperile ei s-au ascuns cativa dintre capeteniile revolutiei de la 1848, dupa ce Fuad Pasa, cu trupele sale, infransese rezistenta capitanului Zaganescu si a pompierilor lui. Trecuta prin destule avataruri, casa a ajuns sa fie cumparata de un oarecare Raut. Acesta avea o locuinta si la Paris, unde l-a gazduit pe pictorul Pallady, fiind chiar un fel de mecena al acestuia. De aceea astazi, in fosta Casa Melic, pe langa alte frumoase obiecte colectionate de Raut, se gaseste si o serie de superbe tablouri ale marelui artist plastic.
Dar pe aceeasi strada locuieste, si astazi, un adevarat boier... un boier autentic al Teatrului Romanesc. Numele acestuia este Radu Beligan.

---

Despre autor: