Scandalul operatiunilor clandestine desfasurate de CIA pe Continent a revenit, ieri, in Parlamentul European cu critici la adresa UE. La o saptamana dupa ce presedintele american George W. Bush a admis, in premiera, existenta unui program de deten
Scandalul operatiunilor clandestine desfasurate de CIA pe Continent a revenit, ieri, in Parlamentul European cu critici la adresa UE. La o saptamana dupa ce presedintele american George W. Bush a admis, in premiera, existenta unui program de detentii secrete al CIA, destinat "salvarii de vieti nevinovate", europarlamentarii au criticat nesanctionarea, de catre Bruxelles, a afirmatiilor liderului de la Casa Alba. "Nu cred ca daca o afirmatie similara ar fi fost facuta nu de presedintele american, ci de cel iranian, atitudinea UE ar fi fost aceeasi", a obiectat spaniolul Willy Meyer Pleita, in cadrul unei reuniuni a comisiei desemnate de Parlamentul European pentru anchetarea informatiilor referitoare la amplasarea, pe Continent, a unor inchisori patronate de agentia americana de informatii. Responsabilul european a invitat, totodata, ministrii de Externe ai statelor membre, aflati zilele acestea la Bruxelles sa participe la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Generale si Relatii Externe, sa adopte o declaratie in acest sens.
"Nu vrem sa vedem"
"In timp ce Bush admite existenta inchisorilor, aici, in Europa, nu vedem, sau nu vrem sa vedem sau sa acceptam care este responsabilitatea noastra, lucru foarte greu de inteles din punctul de vedere al opiniei publice", a fost de parere ecologistul spaniol Raul Romeva. Bruxelles-ul a avut, pe de alta parte, un aparator, in persoana popularului Charles Tannock. UE nu ar trebui sa se preocupe de faptul ca Bush ar fi incalcat valorile democratiei sau a depasit limitele legii, verdictele de acest gen trebuind lasate in seama justitiei de peste Ocean, a fost pozitia britanicului Tannock.
Spania recunoaste ceva
Dupa confesiunea americana, a venit randul guvernelor europene sa iasa la rampa cu dezvaluiri legate de scandalul CIA. Astfel, ministrul spaniol de Externe, Miguel Angel Moratinos, a recunoscut, joi, ca exista posibilitatea ca in Spania sa fi aterizat avioane ale CIA, transmite Mediafax. "Exista posibilitatea ca teritoriul Spaniei sa fi fost folosit (de agentia americana de informatii, n.red.), dar nu pentru comiterea unor infractiuni, ci pentru simple escale", a declarat responsabilul spaniol in cadrul unei audieri in Parlamentul European, amintind de existenta a 66 de zboruri suspecte care ar fi tranzitat Spania, intre care si o cursa pe ruta Guantanamo-Tenerife-Constanta-Bucuresti-Casablanca-Rabat- Washington, datand din 2004. "Potrivit tuturor informatiilor de care dispune Guvernul spaniol la acest moment (...) nu s-a incalcat legea spaniola in legatura cu zborurile unor avioane ale CIA, de la instalarea Guvernului" Zapatero, in martie 2004, a precizat seful diplomatiei madrilene. Moratinos este primul-ministru audiat de comisia Legislativului comunitar care ancheteaza informatiile referitoare la activitatile clandestine desfasurate de agentia americana de informatii in statele europene.
Urmatoarea etapa, Romania
Desi au negat in repetate randuri implicarea in scandalul operatiunilor clandestine ale CIA, Bucurestii vor fi supusi, luna viitoare, unui adevarat test, in contextul in care o delegatie a comisiei desemnate de Legislativul comunitar sa determine dimensiunea europeana a scandalului CIA este asteptata, in perioada 17-19 octombrie, in tara noastra. "Colaborarea noastra cu Romania este abia la inceput", a afirmat, joi, la Bruxelles, Giovanni Claudio Fava, desemnat de Parlamentul European sa ancheteze presupusa folosire de catre CIA a unor tari europene pentru transportul si detinerea ilegala de prizonieri. "Trebuie sa aflam nu doar daca au existat in Romania asemenea inchisori, ci trebuie sa stim ce s-a intamplat in toata Europa. Presupun ca nivelul de informare nu se limiteaza la o anumita tara. Spre exemplu, Guvernul italian este la curent cu evenimente petrecute in multe alte tari, intrucat exista colaborare si informare diplomatica intre state. Acest lucru este valabil si pentru francezi, spanioli sau germani. Vreau sa spun ca exista un nivel european de abordare a problemelor. Iar noi vom cere Romaniei acelasi tip de cooperare pe care o vom solicita tuturor celorlalte tari europene", a explicat oficialul european. Romania nu este insa singura tara care va fi vizitata de comisia Parlamentului European, aceasta fiind asteptata, totodata, in Germania (19 septembrie), Marea Britanie (4-6 octombrie) si Polonia (7-9 noiembrie).
SUA merg mai departe
Criticat pe Continent, presedintele american George W. Bush a intampinat, saptamana aceasta, si ceva dificultati acasa, Comisia de Aparare a Senatului american adoptand, joi, un proiect de lege asupra tratamentului suspectilor de terorism aflati in custodia SUA diferit de cel supus de Casa Alba. Senatorii au respins, in proportie de 15 la 9, propunerea Presedintiei americane ca instantele abilitate sa se pronunte in cazul teroristilor prezumtivi sa admita probe obtinute prin mijloace coercitive. Majoritatea democrata a comisiei a explicat ca propunerea lui Bush ar duce la revizuirea Conventiilor de la Geneva, referitoare la tratamentul detinutilor.
La randul lor, republicanii John Warner, Lindsey Graham si John McCain s-au opus proiectului avansat de Administratia Bush, motivand ca o eventuala aprobare a acestuia ar afecta credibilitatea SUA si i-ar expune si pe cetatenii americani riscului torturii, in cazul in care ar fi luati prizonieri de alte tari. Cu toate acestea, liderul de la Casa Alba nu a dat semne ca ar avea de gand sa cedeze in disputa cu senatorii. "Presedintele nu va accepta nici un proiect care ar pune capat programului CIA de interogare a suspectilor", a anuntat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Tony Snow, potrivit Mediafax.
Bush a cerut Congresului sa adopte cu rapiditate, daca este posibil inaintea alegerilor parlamentare partiale din noiembrie, un proiect de lege care sa permita judecarea suspectilor in tribunale militare, aminteste Mediafax. (A.M.L.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.