Doua lucruri mi-au marcat copilaria cu visari nordice, invaluite in lumini boreale: ""Craiasa zapezii"", a lui Andersen, editie in ""Biblioteca pentru toti copiii"", a Editurii Ion Creanga - pe care am primit-o la un inceput de vacanta drept premiu pentru performantele mele scolare - si descoperirea, la sfarsitul aceleiasi vacante, in podul unei matusi, a unei colectii de prin anii a€™60 a revistei ""Cutezatorii"". Erau acolo cateva reportaje prin lume, semnate de Iulian Ratiu, intre care si unul despre ""Tara celor o mie de lacuri: Finlanda"". Cu reportajul acela am inceput a visa - inca inainte de a fi invatat la ""Geografia lumii"" despre tarile nordice - la taigale si tundre in care misuna turme de reni, la ceruri cu parfum de brad dominate de Steaua Polara, la misterioase sedinte de sauna, unde din aburi se incropeau legendea€¦
Era, cred, ca acum, un miez de septembrie, cand m-am intalnit, ca si personajul din Andersen, cu o lapona frumoasa ce mi-a intins un peste uscat, pe pielea caruia sa-mi scriu povestile.
Uitasem de intamplarile acestea de demult, cand, intr-o zi, m-a oprit pe culoarul ziarului colegul meu Radu, intinzandu-mi o carticica plina cu retete din carne de ren. ""Am fost in Laponia!"", mi-a spus, cu aerul cu care altii spun: ""Am tras o fuga la Ploiesti!"". ""Ti-am adus cartea asta, poate iti foloseste."" ""Dar povesti n-ai adus cu tine?"", l-am intrebat. Si, asa, au aparut articolul cu care se deschide acest numar din Jurnalul de Bucatarie si un caiet de retete din carne de ren - bucate exotice, din Nordul extrem, pe care, poate, nu-mi va fi dat sa le gust niciodata.
Radu e un fericit! El a stat la masa cu laponii, i-a ascultat cantand si vorbind, s-a patruns de spiritul lor. Eu raman sa visez un drum, candva, in Nord si intalnirea cu o lapona. In cortul din piei de ren e aprins focul si, intr-un vas, gheata se transforma in apa care fierbe. Cu un gest simplu, lapona din povestea lui Andersen arunca in apa un peste uscat. Pe pielea lui sunt scrise legendele tinuturilor de la Cercul Polar.