Dinamo a inceput prost meciul de aseara din Grecia, cu Xanthi, primind repede un gol, de la argentinianul Quintana, care l-a executat pe Matache din marginea careului. "Cainii" au mai echilibrat apoi disputa, iar Claudiu Niculescu a respectat traditia recent instaurata in Stefan cel Mare, trecandu-si numele pe lista marcatorilor la meciul in care a intrat ca titular dupa un meci ca rezerva. Clau-gol a lovit bine cu capul centrarea foarte buna a lui Danciulescu si a adus linistea pe banca dinamovista. Bucurestenii au pus incet-incet stapanire pe mijlocul terenului, iar Danciulescu si acelasi Niculescu l-au executat cu sange rece pe Pizanowski, la doua verticalizari incisive ale liniei de mijloc dinamoviste. Totusi, se pare ca alb-rosii nu au vazut meciul Stelei de la Kiev, pentru ca imediat dupa marcarea golului si-au tratat de sus adversarul, au renuntat sa mai puna osul asa cum trebuie, iar asta s-a vazut imediat pe tabela.
Acelasi Quintana l-a executat din nou pe Matache, cu un sut de la distanta, iar in partea a doua, pe fondul unei dominari totale a grecilor, s-a facut 3-3, prin reusita lui Kazakis, admirat de Danciulescu si de Ganea cum preia pe piept in careu la un corner si trimite din vole in coltul portii. Spre cinstea lor, dinamovistii au avut forta sa preia din nou initiativa si sa le ofere celor de la Xanthi un final fierbinte de meci, iar Pulhac a marcat golul victoriei dupa un contraatac ca la manual. "Cainii" au mai ratat doua oportunitati in ultimele secvente ale partidei, semn ca grecii reprezinta un adversar accesibil, pe care, in mod normal, Dinamo trebuie sa-l depaseasca si la Bucuresti si sa obtina accesul pentru al doilea an consecutiv in grupele Cupei UEFA. Acolo insa vor fi adversari de cu totul alta factura, iar Rednic trebuie sa remedieze problemele de relaxare in joc ale elevilor sai, care au primit ieri mai multe goluri decat in primele sase etape de campionat. (B.G.)
XANTHI SKODA - DINAMO 3-4 (2-3)
Au marcat: QUINTANA 8, 45+3, KAZAKIS 66 / CL. NICULESCU 18, 36, DANCIULESCU 25, PULHAC 85
Stadion: "Xanthia", spectatori: 5000.
XANTHI: Pizanowski - Antzas, Wisio, Garpozis, Magradze (80 Fogasa) - Quintana, Mesera, Barkoglu (45 Manso), Zuela - Labriakos, Olisadebe (54 Olisadebe). Antrenor: Ioannos Matzourakis.
DINAMO: Matache - Blay, Moti, St. Radu, Pulhac - Ze Kalanga, Margaritescu, Tames (79 L. Goian), C. Munteanu (82 Pascovici) - Danciulescu, Cl. Niculescu (61 Ganea). Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonase galbene: Cl. Niculescu (16), Margaritescu (36), St. Radu (70), Moti (79).
Au arbitrat: N. Panic - M. Miric - M. Tutun (toti din Bosnia-Hertegovina).