Incep prin a va avertiza ca, in cele ce urmeaza, nu va fi vorba despre geo-politica sau despre vreo alta tema la fel de generala si usor abstracta, cum ar fi problemele arzatoare privind aderarea Romaniei la UE.
Cu voia dvs., va fi vorba despre doua episoade ai caror protagonisti au fost concetateni de-ai nostri, adica viitori cetateni europeni peste cateva luni. Vi le povestesc din convingerea ca povestea despre aderare a fost rostita prea des pe tonuri emfatice, ministeriale sau politicianiste, care poate ca i-au golit putin din sensul fundamental. Pentru ca noi, fiecare dintre cei 22 de milioane de cetateni, vom fi cei care vor intra intr-un nou spatiu politic, economic, social si mental. Si de asta gesturile noastre de fiecare zi sunt relevante pentru ca arata, poate pe un plan mic si neinsemnat, daca suntem sau nu acordati cu noul plan de joc. Cele doua povesti s-au petrecut in aceeasi zi: 11 septembrie. Una la bordul aeronavei noastre de tip Boeing care leaga Bruxelles de Bucuresti. Cealalta, pe o strada cu sens unic din apropierea Pietei Unirii.
Povestea din avion: un pasager solicita, ca aperitiv, o vodca cu gheata. I se aduce. O gusta. Ii zice stewardesei ca si-ar dori altceva, mai de calitate. Domnisoara, foarte politicos, raspunde ca e singurul sortiment de care dispune. Pasagerul, la fel de amabil, o intreaba daca nu cumva la duty-free exista sticle de vodca dintr-o alta marca, oricum voia sa cumpere una, si s-o foloseasca chiar cu ocazia asta. Sigur, zice domnisoara, stati sa vad. Se duce la colegele ei, vorbeste ceva cu ele, apoi se intoarce cu o tava pe care era o sticla de vodca de la duty-free, un pahar cu doua cubulete de gheata si cu mesajul: "Cu scuzele de rigoare, aceasta sticla va este oferita de comandantul de zbor in numele Companiei TAROM!".
Nu se poate, imi zic, poate am gresit avionul! Poate sa fie asta vreun VIP si nu se vede! As, baiatul era la fel de uluit ca si mine, ba chiar intreaba, usor speriat si confuz, —Domnisoara, eu imi cer scuze, dar poate faceti vreo confuzie, eu n-am zis nimica rau, doar v-am intrebat...". Nu, domnule, asta este politica TAROM fata de toti clientii nostri!". Poate chiar nu va vine sa credeti. Poate va inchipuiti ca e o poveste rupta dintr-un alt film. Poate ca nu era TAROM, era NASA. Ei bine, va raspund (si eu la fel de nedumerit de situatie) ca eram chiar pe TAROM, comandantul se numeste Silivestru Viorel Alexandru, iar stewardesa Dobrescu Marlena. Si totusi, ce-or fi patit? Sa fi fost ziua copilului sau a copilotului, sa fi dat de pomana de sufletul cuiva? Mister total, ceata de nepatruns.
Bun, sa zici ca asta a fost la TAROM, se lucreaza cu straini, o fi fost un caz special. Dar urmeaza episodul 2. Langa Piata Unirii, pe una dintre stradutele alea oribile cu sens unic si cu masini parcate pe ambele parti, cu loc intre ele cat sa treaca o trotineta format XXL. In plus, ramurile generoase ale unui copac ascundeau gratios si complet semnul de interzis. In masina, pe locul din spate, o doamna cu doua carje sprijinite de bancheta, semn al operatiei dramatice prin care tocmai trecuse. Trebuia dusa acasa, pe straduta in cauza, acolo unde, dupa colt, vajnica la datorie, astepta o masina a politiei. A urmat fluieratul de rigoare, prezentarea standard, instiintarea despre natura infractiunii si suma de plata. Deodata, automatul de debitat regulamentul de circulatie se intrerupe brusc. Ochii ii alunecasera spre pasagera din spate. Rasuna o intrebare uluitoare: "Aveti cumva nevoie s-o duceti acasa pe doamna?". "Da, sta aici, in casa asta!". —Bine, va rugam sa ne scuzati, nu e nici un fel de problema, numai sa plecati cat puteti de repede, sa nu blocati strada! Buna ziua, sarut mana, doamna!".
Nu se poate! Science-fiction! Contra-banc cu Garcea?
Nu-i asa. Sau, cel putin, nu in aceste doua cazuri. Ele sunt o marturie ca exista si oameni cu o evolutie pozitiva. In orice caz, in mentalul lor s-a petrecut ceva, s-a operat o mutatie de ordin benefic.
Zilele trecute, presedintele Basescu facea o afirmatie absolut cutremuratoare: administratia publica din Romania arata ca in 1989. Adica 16 ani irositi degeaba. Ani care s-au dus pe apa sambetei uitandu-ne cum se umplu ecranele televizoarelor de mizerie fina, intelectuala. Numai ca, iata, exista si altfel de experiente care arata ca ceva s-a miscat. Sigur, neincrederea noastra nativa in ceea ce suntem ca romani va va face sa rostiti proverbul cu floarea si primavara. Sau sa recitati din aprecierile domnului Patapievici asupra neamului in care s-a nascut. Poate sa fie asa, iar eu nu v-am prezentat episoadele respective decat ca evenimente fericite ale unui cotidian din ce in ce mai plin de intelectuali jegosi si turnatori moralisti si filozofi. Evenimentele respective sunt o contrazicere atat de flagranta si eleganta a acestui cotidian incat imi permit sa-i salut pe acei oameni. Cu gesturile lor de normalitate, bun simt si, daca mai credeti cumva ca putem vorbi de asa ceva, venite din cei sapte ani de-acasa.