Intalnirea de miercuri seara dintre PNL si PC i-a pus pe jurnalisti in mare incurcatura. Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca a reusit sa-l convinga pe liderul Partidului Conservator ca grupul parlamentar al PC sa voteze Legea Agentiei Nat
Intalnirea de miercuri seara dintre PNL si PC i-a pus pe jurnalisti in mare incurcatura. Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca a reusit sa-l convinga pe liderul Partidului Conservator ca grupul parlamentar al PC sa voteze Legea Agentiei Nationale de Integritate in forma trimisa de Guvern in Parlament.
Dan Voiculescu l-a contrazis, sustinand ca nu s-a angajat la asa ceva. Cum se intampla cand politicienii ofera opiniei publice o ghicitoare, jurnalistii s-au precipitat sa dezlege care dintre cei doi spune adevarul. Ocupati cu asta, jurnalistilor le-a scapat o ciudatenie flagranta a intalnirii: premierul Calin Popescu Tariceanu
s-a straduit sa convinga liderul unui partid din Coalitia de guvernamant ca trebuie sa voteze o lege asa cum a fost ea trimisa in Parlament.
Guvernul Tariceanu e un guvern de coalitie. Regula elementara a unei coalitii consta in solidaritatea parlamentara a partidelor componente. Altfel spus, la vot, atat in comisii, cat si in plen, reprezentantii formatiunilor voteaza la fel.
In cazul Agentiei Nationale de Integritate, doua partide componente ale Coalitiei - UDMR si PC - au votat impotriva proiectului asa cum a fost el trimis de Guvern. Dat fiind ca reprezentantii Opozitie au votat si ei pentru respingerea proiectului, Legea a cazut.
Imediat, PNL si PD au iesit pe televiziuni pentru a denunta gestul UDMR si PC. Lasand deoparte apelul la deja istovitoarele clisee cu pericolul de a nu fi admisi in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, cu interesele grupurilor de presiune, momentul isi gaseste explicatia in felul aberant in care a procedat guvernul.
Solidaritatea parlamentara in cazul unei legi isi are cauza, cand vine vorba de o coalitie, in negocierea anterioara a proiectului de catre toate formatiunile componente.
Ce s-a intamplat cu legea privind Agentia Nationala de Integritate?
Ne raspunde gestul premierului de a negocia Legea ANI abia acum, cand ea se afla deja in dezbatere parlamentara.
Santajat de amicitia Monicai Macovei cu indoielnicul Comisar European pentru Justitie, Guvernul a trimis in Parlament un proiect de Lege asa cum a iesit din capul noii Zeite Atena a democratiei de Dambovita.
UDMR si PC n-au fost consultate, desi sunt componente ale Coalitiei. Drept urmare, in Comisia Juridica, reprezentantii celor doua partide au avut obiectii majore la proiect. Obiectii pe care UDMR si PC le-au avut si pe parcursul negocierilor din Coalitie dinainte ca proiectul sa fie trimis de guvern. Evident, daca aceste negocieri ar fi avut loc.
La ora actuala, legea e blocata in Parlament, ceea ce lasa sa se intrevada posibilitatea ca Romania sa nu indeplineasca una dintre cerintele Uniunii Europene.
O situatie ce ar fi putut fi evitata daca s-ar fi respectat minimele reguli ale unei guvernari de coalitie.
Puteau fi respectate insa aceste minime reguli?
Dupa opinia noastra, nu.
Pentru ca au iesit deja la iveala uriasele divergente de interese intre formatiunile componente ale Coalitiei.
Aceste formatiuni componente s-au batut pana acum in vorbe. Efectele negative constau in impresia de tara neguvernabila. Cu timpul, romanii s-au obisnuit cu scandalurile din Coalitie. Asa cum vecinii unei familii zurlii sfarsesc prin a se obisnui cu paruielile si impacarile nesfarsite. Evident, vorbele au fost puse la bataie din motive electorale. Formatiunile Coalitiei guverneaza impreuna doar pentru a putea obtine scoruri electorale cat mai bune. S-a vorbit pana acum de interesele diferite ale fiecarei componente. Erau insa interese economice, cel mult politice. Acum, cand alegerile anticipate sunt o certitudine, PNL, PD, UDMR si PC se pregatesc intens de alegeri. Si pentru aceasta fiecare cauta sa se inarmeze cat mai mult posibil. PD racoleaza primari. Formula ideala pentru a avea structuri puternice in teritoriu. PNL isi plaseaza oamenii in posturi-cheie pentru colectarea banilor necesari campaniei. UDMR si PC isi fac imagine. Grava pentru tara, actuala situatie face din grabirea anticipatelor o chestiune de interes national.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.