Presedintele Comisiei SRI, senatorul Radu Stroe (PNL), a recunoscut ieri ceea ce ZIUA a titrat in urma cu o saptamana: potrivit documentelor trimise de SRI parlamentarilor abilitati, Omar Hayssam este orice altceva, dar nu terorist. In schimb, a expl
Presedintele Comisiei SRI, senatorul Radu Stroe (PNL), a recunoscut ieri ceea ce ZIUA a titrat in urma cu o saptamana: potrivit documentelor trimise de SRI parlamentarilor abilitati, Omar Hayssam este orice altceva, dar nu terorist. In schimb, a explicat Stroe, Serviciul a adunat probe care il inculpa pe afaceristul sirian de criminalitate economica, evaziune fiscala si trafic "de tot felul". Liberalul a facut aceste declaratii dupa audiere in Comisie a prim-adjunctului directorului SRI, Florian Coldea, si a adjunctului Ionel Marin. Directorul demisionar al Serviciului, Radu Timofte nu s-a prezentat la Parlament, motivand ca este bolnav. "Nu exista nici un indiciu din aceasta perspectiva a terorismului in ceea ce il priveste pe Hayssam, pana la momentul arestarii sale", a precizat Stroe. El a mai daramat un mit, respectiv acela al orchestrarii rapirii jurnalistilor romani in tara, Stroe insistand ca aceasta ipoteza nu este sprijinita inca de absolut nici o proba. De asemenea, liberalul a reiterat o concluzie mai veche a comisiei, anume ca SRI nu este responsabil de fuga din tara a lui Omar Hayssam. In acest sens, el a explicat ca Serviciul nu are nici o competenta legala sa actioneze in strainatate, acolo unde s-a consumat episodul rapirii.
Printre putinele certitudini pe care SRI le are despre Hayssam se numara si faptul ca sirianul nu a fost niciodata un informator al Serviciului si nu a colaborat niciodata cu reprezentantii acestuia. Cu alte cuvinte, daca SRI nu detine probe ca Hayssam este terorist, are insa certitudinea ca sirianul nu a fost un informator al Serviciului. Radu Stroe ne-a precizat ca aceasta informatie au prezentat-o reprezentantii SRI, intr-un raport despre activitatea interna a Serviciului, inmanat recent parlamentarilor din Comisie.
Vinovatii
Daca Hayssam a tulit-o din tara fara ca SRI sa aiba vreo vina, Stroe a insinuat voalat ca responsabilitatea acestei situatii cade in ograda Parchetului General. "Este limpede ca un mandat dat de judecator, o solicitare facuta de Parchet la momentul respectiv, cand a fost pus in libertate, ar fi rezolvat problema urmaririi pas cu pas a lui Omar Hayssam. Nefacandu-se aceasta solicitare, SRI nu poate fi facut responsabil pentru plecarea lui. (...) Daca procurorul de caz ar fi solicitat un mandat, iar instanta ar fi acordat un mandat de urmarire a lui Hayssam dupa plecarea din puscarie, el nu ar fi avut cum sa plece", a spus Stroe, precizand ca nu poate sa traga concluzia ca "este vina procurorului de caz".
Amanari
Birourile Permanente ale celor doua Camere au decis ieri ca toate comisiile parlamentare -SIE, SRI si de aparare - sesizate in cazul lui Omar Hayssam sa-si finalizeze rapoartele pina in data de 20 septembrie. Documentele vor fi apoi inaintate Comisiilor juridice care, pe baza concluziilor CSM, a anchetelor interne din ministere, urmeaza sa stabileasca pina la 18 octombrie vinovatiile si vinovatii in cazul disparitiei sirianului. Si Comisia de Aparare a Senatului va continua investigatiile pe marginea disparitiei lui Hayssam. Senatorii urmeaza sa ii audieze pe oficialii de la Politia de Frontiera si pe cei ai fostei Directii de Protectie Interna din Ministerul Justitiei. Saptamana viitoare urmeaza sa fie audiat seful IGPF, chestorul principal Nelu Pop.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.