In momentul declansarii razboiului impotriva Rusiei sovietice, Israel Hofmayer, de la liceul evreiesc din Botosani, a spus ca ""anul acesta l-am inceput sub romani si, din pacate, il vom termina sub rusi"". Mai exact spus, pentru evrei, razboiul a inceput sub romani si a fost incheiat sub rusi nu peste un an, ci peste trei si ceva. Iar unii dintre ei au avut nefericita ocazie sa cunoasca beneficiile regimului comunist cu mult inainte ca sovieticii sa ocupe militar Romania. In iulie 1940 s-a aflat ca evreii sionisti si social-democrati din Cernauti urmau sa fie deportati de autoritatile sovietice la cel putin 100 km de oras. Nationalizarea magazinelor din acelasi oras i-a afectat in primul rand pe evrei. Si numerosi evrei din teritoriile invadate de rusi continuau sa-si caute un adapost in Vechiul Regat.

In aceste conditii, numai niste oameni betegi la minte mai puteau sa creada intr-un amor special dintre comunisti si evrei. Si au existat asemenea oameni, incepand de la talpa tarii si pana la varfurile conducerii ei politice.
Intre Nistru si Prut
Numerosi cetateni admonestau autoritatile timpului ca primesc in tara refugiati evrei din Basarabia si Bucovina de Nord. In toamna lui 1940, cand un grup de 80 evrei a ajuns langa Radauti, dupa ce trecuse clandestin frontiera, generalul Ion Antonescu n-a avut nimic mai bun de facut si a ordonat: ""Sa fie internati in lagar. Si sa-si plateasca toti intretinerea!"", ca si cum lagarul ar fi fost un hotel, cu cazarea, micul dejun, masa de pranz si cina cazand in sarcina celor care locuiau in el. Ne place sau nu ne place, cinismul acesta a fost dominant in epoca, a fost o marca a ei.
Nici eliberarea Anei Pauker din puscarie si schimbarea ei cu fruntasul nationalist basarabean Ion Codreanu la 3 martie 1941, la podul de la Ungheni, nu au usurat cu ceva soarta evreilor dintre Nistru si Prut. Pana la declansarea ostilitatilor, peste 40.000 dintre ei, cu autorizatia sau fara autorizatia autoritatilor ruse, s-au reasezat la Iasi, la Bacau, la Galati sau in Bucuresti. Nu intamplator, emigrarea legala sau ilegala spre Palestina a ramas, pana la si dincolo de masacrele de la Iasi si Odessa si deportarile in Transnistria, o preocupare constanta a lor. Insa, deocamdata, mai trebuia salvat ce se putea salva.
Recuperati din infern
Ce li s-a intamplat evreilor sub vremelnica ocupatie rusa se poate deduce dintr-o declaratie a lui Igor Feckler, nascut in 1923, fiul lui Max si al Ernestinei, declaratia aceasta fiind prestata in februarie 1944: ""In anul 1941, in momentul cand Cernautiul a fost reocupat de armatele romano-germane, eu si cu un prieten de-al meu, Martin Dubs, am fost deportati de Armata Rosie, fiind arestati. Era in ziua de 26 iunie 1941 cand am fost arestat, in intreprinderea noastra din Cernauti, Str. Regele Ferdinand nr. 20, lucrand acolo ca optician si fiind acuzat ca am facut semne aviatiei de bombardament romanesti cu un steag alb. La retragerea trupelor bolsevice din Cernauti, am fost deportati si dusi cu picioarele pana la Hotin. Acolo am poposit numai o ora si a venit ordinul ca sa ne retragem mai departe. La trecerea podului peste Nistru, am fost atacati de aviatia de bombardament si, cum paza noastra a fugit sa se ascunda prin adaposturi, eu si prietenul meu Dubs am vrut sa fugim, dar ne-au prins si am fost bagati intr-un tren in care am ajuns pana la Gara Greceanii, de langa Proscurov"". Numai el mai stia cum a reusit sa-si recapete libertatea si sa revina in tara. Ar mai fi de spus ca la sfarsitul aceleiasi luni, iunie 1941, si romanii ii vor acuza pe evrei ca ar fi semnalizat aviatiei sovietice unde sa bombardeze. Acuzatie prin care vor fi justificate masacrele de la Iasi.
In fond, cati dintre evrei erau comunisti? Dintre cei peste 160.000 de deportati in Transnistria, numai cateva sute, concentrati in lagarul de la Vapniarka. Deci dispunem de un reper, bun pentru uzul celor care-i numara pe evreii din randurile partidului comunist si niciodata pe comunistii adevarati, recrutati ca atare dintre evrei si raportati la efectivele totale ale partidului. Contabilitatea, oricum, nu le va da argumente. In primavara lui 1944, niste membri ai organizatiei de tineret Hasomer Hatzair au reusit sa salveze si sa aduca la Bucuresti coreligionari de aceeasi varsta din Cernauti, oras inca aflat sub jurisdictia autoritatilor romanesti. Mai mult, au salvat si un grup de evrei din Guvernamantul General al Poloniei, aducandu-i si pe acestia in Capitala, prin Odessa, imbracati in uniforme germane. Un alt personaj temerar, rabinul Zisse Portugal, se straduia sa salveze un grup numeros de orfani evrei din Transnistria, lasati de izbeliste la Cernauti, reusind sa-i transfere in Vechiul Regat. Mai tarziu, va plati pentru asta. Impotriva celor mai tineri, politia de Siguranta a deschis o ancheta interminabila, sistata abia atunci cand ocupatia sovietica batea la portile tarii. ""Se crede ca motivul arestarilor - aprecia Legatia Elvetiei de la Bucuresti - este filo-anglismul"", nicidecum comunismul.
Prioritati la emigrare
Si in materie de emigrari catre Palestina s-a acordat o atentie deosebita celor din teritoriile amenintate sa intre din prima sub bataia tunului rus. Numai ca si aceste emigrari erau permanent sabotate, fie de combinatiile oneroase ale unor armatori fraudulosi, fie de indiferenta autoritatilor de la Bucuresti, care se temeau ca navele romanesti vor fi torpilate de rusi, fie de atitudinea aleatorie a Bulgariei si Turciei in chestiunea acordarii unor vize de tranzit spre Palestina si, in sfarsit, de ostilitatea Marii Britanii. In aceste conditii vitrege era inevitabil sa survina si tragedii, cum a fost aceea a vasului Struma, torpilat in apele Istanbulului, sau aceea a vasului Mefkure, scufundat in apropierea coastei bulgare. Cu toate acestea, pana la incheierea ostilitatilor cu Uniunea Sovietica, au reusit sa ajunga in Palestina cateva mii de evrei romani, o performanta in vremurile acelea. Apreciata ca atare si de forurile evreiesti din strainatatea occidentala.
Intre altele, la 19 februarie 1944, arestatul David Tenenbaum, membru al organizatiei Hasomer Hatzair, declara anchetatorilor de la Bucuresti: ""In toamna anului 1934, Moshe Shertok, seful Departamentului de relatii externe al Agentiei evreiesti mondiale, dupa convorbiri purtate la Londra si Washington, a vizitat delegatia din Istanbul si i-a dat dispozitii noi: emigratia sa se continue pe orice cale si sa trimita numai tineri din acele regiuni care sunt amenintate de ocupatia ruseasca (Transnistria, Cernauti). El a explicat delegatiei de la Istanbul ca tineretul sionist, odata cazut sub stapanire ruseasca, nu numai ca nu mai vine in consideratie pentru recladirea Palestinei, ci va avea de suferit toata viata in Siberia"". Ce era valabil in 1934 era valabil si inainte, si dupa desprinderea Romaniei din alianta cu Reichul nazist. In consecinta, in vara lui 1944, transporturile de emigranti pe apa s-au intensificat, prin vasele Kasbeek, Bulbul, Maritza si Mefkure, si s-a tatonat posibilitatea organizarii unor emigrari efectuate pe calea aerului. Si s-au inregistrat pe teritoriul romanesc si lansari de parasutisti ale unor instructori evrei destinati sa grabeasca si sa organizeze procesul in cauza, pregatindu-i totodata pe coreligionarii lor pentru autoaparare.
Alergia la comunism

DEFILARE. Mars al evreilor sionisti pe strazile Capitalei