In urma cu cinci ani, turistii japonezi inca mai cumparau din targurile de antichitati ale Europei brelocuri.

Micii negustori nu se intrebau de ce japonezii se repezeau la tarabele cu brelocuri, iar pe acelea cu butoni de camasa sau insigne rusesti parca nici nu le vedeau. Anul trecut, fara o pricina anume, japonezii n-au mai colectionat deloc brelocuri. In schimb au avut cautare toata vara niste papusi hidoase, cu capul mare si parul zburlit, produse pentru saraci in fabrici fara pretentii. Nimic nu prevesteste ciudatele si atat de navalnicele pasiuni ale japonezilor pentru un obiect sau altul. E ca si cum fiecare val de turisti l-ar informa la intoarcerea acasa pe urmatorul: ""Dati buluc, fratilor,
ca-n Europa se bagara breloace!"".
Daca ar exista o modalitate de a deslusi de ce, dupa scrumiere, japonezii nu fac un fix pentru cravate, ci
pentru potcoave, multe lucruri ar capata o noima. Dar asa, negustorii ii asteapta la noroc cu gramezi de soldati de plumb sau cu monede si medalii, iar japonezii - cine sa-i mai inteleaga! - isi cheltuiesc banii in nestire numai pe pendule. Cumpara unul o pendula, dau dracii in toti si pendulele dispar de pe piata cat ai zice breloc. Anul acesta, lucrurile s-au dat din nou peste cap. Japonezii se uita lung la tarabe, parca ar cauta ceva, dar nici ei nu stiu ce. Si nu cumpara nimic. Macar dac-ar fi vorba doar de japonezi. Dar mai vin si chinezii din Hong Kong. Acestia sunt si mai chisnovatici. Vad niste cesti mici de tot, se bucura ca niste copii, bat din palme, insa, cand e sa le cumpere, cer altele mai mari. Cat de mari?, intreaba nauci negustorii, iar chinezii intind bratele lor scurte in fata, ca si cum ar vrea sa cuprinda in ele lighene sau vapoare. In privinta asta, toti asiaticii sunt la fel. Sunt surprinzatori. Grupurile de asiatici se misca la fel ca bancurile acelea de pesti, care se reped cand intr-o parte, cand in alta, ca la comanda. Cine da comanda si cum o transmite instantaneu la mii de pesti e un mister. Aici e diferenta intre asiatici si celelalte valuri de turisti, la transmiterea instantanee a mesajului. Dintr-o data, asiaticii se reped si aduna din Europa toate olitele de noapte, chicotind fericiti si falindu-se cu ele cand urca in autocare. Si, la fel de enigmatic, ca si cum ar primi un semnal de undeva, intr-un
cod numai de ei inteles, peste o saptamana nu mai vor olite, ci ace de cravata. Iar negustorii care pana nu demult le vindeau americanilor tot ce adunau de prin poduri si pivnite au ajuns sa-i regrete. Buni mai erau americanii pana sa-i sperie musulmanii si sa-i tina acasa cu fundul pe sacul cu bani! Cumparau orice cu toptanul. Ce breloace si nasturi, ce ace, bolduri, mosorele si cescute mici! Lor sa le fi dat castele si catedrale, nu conta cu ce pret, plecau cu castelul si catedrala sub brat. Ca sa nu-i mai punem la socoteala pe cei sapte sau opt sute de milionari yankei, care au cumparat Turnul Eiffel la pachet cu Arcul de Triumf si nu cu acte, ci americaneste, cu o strangere de mana si pe cuvant!