Regizorul Alexandru Berceanu (care lucreaza acum ca producator de televiziune pentru MediaPro si va monta in curand o piesa a lui Peca Stefan) e membru fondator al grupului dramAcum, o initiativa de sustinere a noii dramaturgii romanesti lansata c
Regizorul Alexandru Berceanu (care lucreaza acum ca producator de televiziune pentru MediaPro si va monta in curand o piesa a lui Peca Stefan) e membru fondator al grupului dramAcum, o initiativa de sustinere a noii dramaturgii romanesti lansata cu patru ani in urma. In vara au avut loc lecturile pe textele castigatoare ale celui de-al treilea concurs (bienal) al dramAcum. Un bun moment - mai ales ca, pentru prima data, grupul beneficiaza si de un consistent sprijin financiar din partea AFCN - ca membrii dramAcum sa faca un bilant al lucrurilor pe care au mizat din 2002 incoace.
Cum ai caracteriza editia de acum, a treia, a concursului dramAcum? Care-ar fi diferentele fata de concursurile din 2002 si 2004?
Daca acum patru ani selectam in jur de zece piese (si la fel, in urma cu doi ani), de data asta am ales mai putine, doar sapte, ceea ce pe de o parte inseamna c-am avut criterii mai precise, pe de alta parte trebuie spus si ca nu au fost trimise foarte multe texte (vreo 60, fata de 90-100 la editiile trecute).
Ce mi se pare evident mie e ca anul asta a existat o unitate de tema mult mai evidenta decat altadata, si nu stiu daca e neaparat ceva imbucurator. Cu exceptia piesei lui Cristian Panaite, celelalte piese se concentreaza pe problematica relatiei parinti-copii. Ceea ce recunosc ca m-a surprins, pentru ca nu e vorba doar de textele selectate, ci de imensa majoritate a celor pe care le-am primit. Cred ca faptul asta a fost determinat si de genul de piese jucate in ultima vreme in Bucuresti ("Chip de foc", "Vitamine" si mai sunt si altele). In general, in dramaturgia europeana actuala mi se pare ca sunt imens de multe texte concentrate pe aceasta tema, a conflictului de generatie, si e, intr-adevar, o problema fundamentala a momentului, deci e normal sa se intample asa.
Pe de alta parte, trebuie sa recunosc si ca recurenta acestor povesti a inceput sa ma plictiseasca, in asa masura, incat, cand Maria Manolescu ne-a trimis o piesa excelenta pe aceasta tema, noi am ales-o, bineinteles, pe cealalta, "With a little help from my friends", care avea mai putin de-a face cu relatia parinti-copii (cu toate ca, evident, e o supratema a ei). Cred chiar ca piesa Mariei e mai interesanta tocmai prin absenta parintilor, ceea ce e o situatie mai realista pentru viata acestor copii de 16-17 ani.
E foarte ciudat, pentru ca in momente diferite poti avea perspective diferite asupra grupului de piese. De pilda, Radu Apostol chiar a spus (la inceputul lecturilor) ca textele de anul acesta ar fi mai bune. Nu cred totusi ca merita facute asemenea topuri. Ce mi se pare e ca sunt mai multi oameni care scriu mai eficient.
Ce intelegi prin asta?
Mai eficient scenic. Mai mult mestesug dramaturgic. Ma refer mai ales la "With a little help...", care e foarte bine scrisa, la piesa lui Laurentiu Banescu, la cea a lui Gabriel Pintilei, foarte "mestesugita" la nivelul replicii, si la fel cea a lui Cristian Panaite. Mai sunt, e adevarat, si piesa Mariei-Silvia Pitea si cea a Ioanei Blanaru, care nu sunt mestesugit scrise, si cea a Mihaelei Michailov, care nu e terminata (dar cat e, e bine facuta). Si anul trecut am avut cel putin patru texte foarte puternice - "Fuck you, Eu.ro.Pa!" a Nicoletei Esinencu, "Vitamine" a Verei Ion, "Elevator" al lui Gabriel Pintilei si "Romania 21" a lui Peca Stefan.
Trebuie stiut ca intre timp perspectiva noastra a devenit mult mai clara la dramAcum3; miza noastra e aceeasi - sa descoperim tineri si foarte tineri dramaturgi, ajutandu-i sa evolueze in scriitura lor si sa fie montati, dar ceea ce facem acum e mult mai curajos decat in anii trecuti, media de varsta a celor selectati e mult mai mica, am avut curajul sa alegem oameni cu mai putina experienta si avem incredere ca vom putea merge impreuna mai departe. Asta si datorita sustinerii Fondului Cultural National, care ne-a dat o finantare pentru burse, ceea ce face ca partea cea mai importanta a dramAcum3 sa nu mai fie concursul propriu-zis, ci ce se va intampla pana in toamna, cand vom lucra pe texte cu cei cinci dramaturgi.
Exista niste criterii dupa care faceti selectia, criterii pe care sa le puteti verbaliza ori teoretiza?
Nu stiu daca e bine sa le verbalizam si teoretizam, fiindca exista riscul ca oamenii sa vrea sa scrie in functie de ce cred ca asteptam de la ei. Deja mi se pare ca exista un fel de imagine despre ce fel de piese sunt dorite la dramAcum. E foarte rau, pentru ca asta face ca unii dramaturgi sa nu ne trimita piese si e, de fapt, total impotriva crezului dramAcum; in principiu, ar trebui sa-si gaseasca loc aici orice propunere viabila si indrazneata.
Criteriile sunt foarte diferite de la piesa la piesa si de la dramaturg la dramaturg. Cand citim un text incercam sa intelegem cat mai multe despre el si despre cel care l-a scris. Din cauza asta, mai ales la editia de acum, cineva ar putea sa ne creada schizoizi, vazand alegerea: e ciudat sa pui alaturi, amandoua castigatoare, piesa Mariei Manolescu si pe cea a Mariei-Silvia Pitea. De fapt, ce ne intereseaza e potentialul pe care-l banuim intr-o piesa si intr-un dramaturg. Nu pot vorbi decat in numele meu (la dramAcum, ca o piesa sa fie selectata are nevoie de sustinerea a cel putin trei din cei cinci membri, nu toate sunt sustinute in unanimitate). Dar in numele meu vorbind, cred ca textul Mariei Pitea ("Fragile. Do not drop") e foarte puternic in imaginile pe care le foloseste; cineva ar putea spune ca e literatura, dar mi se pare ca are, in acelasi timp, o forta dramatica speciala. Ce m-a fascinat, de exemplu, a fost faptul ca reuseste sa pastreze acel personaj al fetei (abuzata si care o vede pe mama sa batuta de tata) intr-o zona a inocentei, si mi se pare foarte greu in ziua de azi sa scrii un personaj inocent. A facut si Afrim "De ce fierbe copilul in mamaliga" si a pus o piatra la temelia inocentei in teatru.
Cat despre Maria Manolescu, toata lumea care a fost in sala la lectura si-a dat seama ca are o forta a replicii extraordinara.
Si toti au rezistat pana la sfarsit, desi era o caldura inumana la Foarte Mic.
Textul Ioanei Blanaru le-a placut foarte mult Anei Margineanu si lui Radu Apostol, tin minte ca vorbeau la un moment dat despre atmosfera din piesa. Finalul e foarte interesant, are acea iesire in fantastic, dupa ce piesa functionase pana atunci foarte in concret. De Gabi Pintilei n-avem ce spune, el e deja un dramaturg cu acte in regula, nu am putut sa nu lucram cu el, avand in vedere ca ne-a trimis o piesa foarte buna, dar, in acelasi timp, nu mai poate fi un candidat la bursele dramAcum (probabil ca la anul va trece, ca Peca Stefan acum, in categoria "consultantilor" care lucreaza cu tinerii dramaturgi). La fel, piesa lui Cristian Panaite, un dramaturg din America: ni s-a parut important s-o citim, chiar daca nu-i puteam da o bursa. Laurentiu Banescu a fost o mare revelatie, nu doar ca dramaturg: cand s-au facut distributiile pentru lectura, am constatat ca el era in cvasi-toate (mai putin una), si-a trebuit sa-l mai scoatem din unele. Din punctul meu de vedere, piesa lui ("Karmacuantic") are cateva scene foarte bune si cu ceva sprijin in partea de structura poate iesi ceva excelent.
Cumva, textul Mihaelei Michailov ma incita pe mine cel mai mult: se vede experienta omului care a vazut si citit mult teatru, e mult mai precisa in genul de teatru pe care-l propune. Mie si lui Radu Apostol ne-a placut foarte mult si aproape ne-am certat (vorba vine) cine sa-l faca (pana la urma, l-a facut el).
Nu ti se pare ca sunt deja pareri foarte precise despre ce fel de piese se asteapta la dramAcum si ca asta indeparteaza anumiti dramaturgi de voi?
Eu m-am prins de asta abia la jumatatea acestui an, nu-mi dadusem seama ca "brand"-ul dramAcum a devenit atat de puternic. Dar deja trebuie sa ne luptam si noi cu acest "brand", care are deja o viata proprie. Au fost mai multe initiative asociate, intr-un fel sau altul, cu dramAcum, si care au mers mai departe pe cont propriu (un exemplu e Tanga Project, care a avut un mic sprijin la inceput din partea noastra). In ultimele luni am auzit discutii despre "aia de la dramAcum", si am senzatia ca dramAcum s-a clasicizat cumva. Pe deasupra, fata de momentul aparitiei noastre, acum sunt mult mai multe proiecte de dramaturgie noua pe piata, mult mai active fata de ce-am facut noi anul acesta, si de aici si imaginea destul de fixata. Sunt convins ca atunci cand vom finaliza aceasta etapa a dramAcum3, lucrurile se vor schimba, pentru ca cel mai bine te afirmi ca identitate prin ceea ce scoti la rampa. Pana la urma, cred ca textele astea nu vor semana unul cu altul si vor fi foarte diverse, cel putin ca propunere. In experienta mea americana a fost un moment important, o microstagiune la Teatrul Lark, unde ce m-a impresionat foarte mult a fost faptul ca se lua in consideratie textul si numai el. Cand lucrau pe un text, uitau orice alta piesa, nu exista decat el. E o idee foarte buna. Apoi, am asistat la un atelier tinut de Arthur Kopit, unde unul din "invatacei" era David Henry Hwang. S-au citit cinci fragmente de piese: cum se termina discutia despre o piesa, urmatoarele comentarii n-aveau nici o legatura cu ce fusese inainte. Fiecare text exista in sine.
Care sunt, pentru tine, principalele puncte critice in istoria asta de sustinere a dramaturgiei noi?
In clipa asta, eu, personal, am o problema cu tipul de piese care-mi plac cu adevarat. Am constatat la mine o mare schimbare de gust si lungime de unda, fata de anii trecuti (ce-i drept, au contribuit la asta si experienta americana, si cantitatea mare de texte pe care le-am citit atunci). In plus, dramAcum are si o activitate internationala: din selectia trecuta, "Romania 21" a avut o promovare intensa si a fost citita intr-un spectacol-lectura la Graz, iar fragmente din ea au fost prezentate la Leeds, prin doua programe internationale similare cu dramAcum. A fost important pentru mine, fiindca am vazut ce fel de dramaturgie se face in tari ca Serbia, Croatia, Austria, Portugalia... Trebuie sa recunosc ca asta m-a facut sa ajung la o concluzie nu foarte draguta, si anume ca se scrie mult si prost, iar lucrurile deosebite cu adevarat sunt foarte putine. Iar revenind la succesul pe care l-a avut "Romania 21", am descoperit ca, cel putin in raport cu programul Janus (unul din cele de care vorbeam), stam extraordinar de bine, avem piese foarte tari (probabil anul viitor "Vitamine" va fi promovata acolo).
Am devenit mai circumspect asupra textelor si am inceput sa observ mai atent cantitatea de moda, trend si "cool" din multe piese, dar si sa-mi dau seama cat de greu e sa scrii o piesa buna. Trec, deci, printr-o perioada de reevaluare, si cred ca si alti membri dramAcum o fac. Cred ca nu voi mai fi interesat la fel de mult de aspectul social al textului (desi cred ca se va dezvolta foarte mult, e foarte util pentru un dramaturg sa lucreze cu "documente"). E un segment foarte specific, am avut un moment, la o varsta mai frageda a dramAcum, cand am facut asa ceva, dar acum nu ma mai intereseaza.
Nu crezi ca, "brand"-ul fiind atat de puternic, e un bun moment pentru ca dramAcum sa se reinventeze?
Cred ca asta se va intampla cand vom sta si vom lucra pe texte. Nu numai pentru dramaturgi, ci si pentru noi e importanta aceasta etapa de dezvoltare.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.