Luna trecuta, sapte consilieri locali au depus plangere penala impotriva primarului Orsovei, Constantin Negulescu, pentru luare de mita, primire de foloase necuvenite si abuz in serviciu. De asemenea, edilul mai este considerat si autorul moral al
Luna trecuta, sapte consilieri locali au depus plangere penala impotriva primarului Orsovei, Constantin Negulescu, pentru luare de mita, primire de foloase necuvenite si abuz in serviciu. De asemenea, edilul mai este considerat si autorul moral al decesului suferit de presedintele Forumului German, moarte ce a survenit in urma unui atac de cord. Primarul conservator al Orsovei vrea drept la replica din partea ZIUA, pentru ca i-a prezentat demisia din partidul lui Dan Voiculescu, insa apoi s-a razgandit. Iar in acest scop i-a trimis lui "Felix" o adresa semnata si stampilata de primarie, ceea ce denota ca aceasta institutie a fost monopolizata de PC. Ca sa ne impresioneze, ne-a mai trimis si niste articole de publicitate mascata, in care un ziar local lauda maretele lui impliniri. Pentru niste fapte savarsite in urma cu doi ani, Parchetul Orsova l-a scos basma curata pe Negulescu, efectuand un simulacru de acte premergatoare inceperii urmaririi penale. In materialul de fata vom demonstra cum a musamalizat Procuratura acea plangere penala, prefacandu-se doar ca ancheteaza cazul primarului conservator.
Mita cu martori
"Cu ocazia manifestarilor prilejuite de Zilele Orsovei, care s-au desfasurat in perioada 12-15 august 2006, primarul Negulescu a pretins si primit diferite sume de bani din partea unor agenti economici si persoane fizice, sub pretextul unor sponsorizari, fara a elibera nici un fel de act justificativ, pana la data sedintei extraordinare a Consiliului Local din 31 august 2006", se arata in plangerea penala. Pe parcursul desfasurarii acestei sedinte, Dely Novacescu, presedintele Asociatiei Sportive Dinamo Orsova a marturisit ca primarul i-a conditionat virarea sumei alocate de Consiliul Local pentru desfasurarea competitiei, de primirea unei mite de 100 de euro si 50 RON, dupa ce initial ii solicitase 600 RON. Novacescu i-ar fi dat bani din propriul buzunar, fara a primi in schimb vreo chitanta. La primirea spagii au fost de fata Letitia Ispir si Sever Pasol, functionari in cadrul primariei.
Deces de Zilele Orsovei
Ceva asemanator s-ar fi intamplat si in alt caz, cand Negulescu i-a pretins lui Horst Carol Vaczy, presedintele Forumului German, 1000 RON, in schimbul virarii sumei alocate de Consiliul Local pentru Festivalul Interetnic "Otto Alscher", tot de Zilele Orsovei. Cum acesta a refuzat darea de mita, banii care i se cuveneau nu i-au mai fost acordati de primarul Negulescu, in calitate de principal ordonator de credite. Acest abuz l-a pus pe Vaczy in imposibilitatea de a-si plati obligatiile catre participantii la festival, motiv pentru care a informat un grup de consilieri locali in legatura cu cele intamplate. Imediat dupa aceea, datorita stresului si neputintei de a-si achita obligatiile asumate, acesta a suferit un infarct urmat de deces, chiar langa scena unde aveau loc manifestarile. Plangerea penala a fost adresata DNA Mehedinti de consilierii locali: Constantin Florea, Virgil Panek, Constantin Tven, Valeriu Ungureanu, Ion Traistaru, Ioan Petre Popa si Dorin Raescu.
Negulescu viseaza drept la replica
Sambata, 2 septembrie, ZIUA a publicat, sub titlul "Primarul Orsovei pleaca din PC", un articol privind demisia acestuia din partid. In sprijinul afirmatiei am citat dintr-o scrisoare adresata de edilul acestui oras sefului tuturor conservatorilor, Dan Voiculescu. Cu aceeasi ocazie reaminteam cititorilor alte acuzatii care i-au fost aduse primarul Negulescu in ultimul timp. Este vorba despre candidatura sa ilegala la alegerile locale, deoarece locuieste doar fictiv in municipiu, folosirea automobilului de lux al primariei in interes personal si atribuirea fara licitatie a catorva sute de metri patrati, inclusiv luciu de apa, unei firme, in mod ilegal. Totodata, ne-am mai referit la atribuirea in concesiune a unei suprafete de 5181 mp SC FLORICOLA SA, fara nici un fel de licitatie.
Primarul, pentru a se disculpa, ne-a trimis un drept la replica cel putin ciudat, caruia nu-i vom da curs din motivele pe care le vom preciza in continuare. In primul rand, Constantin Negulescu nu contesta scrisoarea prin care-si anunta demisia din PC (a carei copie o detinem), ci faptul ca ulterior s-a razgandit, impacandu-se cu Voiculescu si ramanand la conservatori. Treaba care pe noi nu ne priveste catusi de putin.
Tentativa nereusita de intimidare
Atasat asa-zisului drept la replica, Negulescu ne-a mai trimis si trei articole din presa locala - doar unul dintre acestea fiind semnat -, in care este ridicat in slavi pentru maretele sale realizari infaptuite cu daruire pe plan local. Si ce-i cu asta? Pana la concluzia ca primarul Orsovei este un edil destoinic si un sfant e cale lunga.
Mai mult, ca sa "ne ia fata", Negulescu a trimis personal "Domnului Director Sorin Rosca Stanescu" o Rezolutie a Parchetului de pe langa Judecatoria Orsova, in care e scos basma curata de prim-procurorul Carmen Sarboiu, a carei decizie o vom analiza in cele ce urmeza. In legatura cu activitatea sa politica dinainte de 1989, in calitate de utecist de vaza si pecerist de nadejde, dar si de primar comunist al orasului de la Dunare, "primarele" nu sufla o vorbulita. Si nici de faptul ca este un vehement opozant al Legii lustratiei, in contradictie cu colegii lui parlamentari, deoarece este direct vizat de acest act legislativ ce e pe cale sa prinda contur.
Procuroarea se face ca nu intelege acuzatia
Nu ne vom opri asupra tuturor concluziilor la care a ajuns prim-procurorul Carmen Sarboiu, musamalizand acuzatiile la adresa primarului Negulescu, ci doar la cele la care ZIUA s-a referit in articolele publicate. Una dintre acestea priveste faptul ca foloseste ilegal si abuziv limuzina primariei, pentru a ajunge in fiecare zi la Turnu Severin, unde locuieste in realitate, impreuna cu familia. Procuroarea Sarboiu a constatat, in urma unei competente analize, ca autovehiculele folosite de Negulescu au inregistrat economii la capitolul carburanti. De asemenea, mai constata ca foile de parcurs intocmite zilnic sunt in regula, fara a preciza ce fel de regula. Poate ca primarul a platit din propriul buzunar consumul de benzina, dar asta nu inseamna ca n-a folosit automobilele in interes personal. Lucru pe care importantul magistrat local l-a omis in chip ciudat.
Protejatul Parchetului Orsova
In aceeasi rezolutie, Carmen Sarboiu pune concluzii si in legatura cu niste lucrari la blocul ANL din localitate, locuri de joaca pentru copii, unele investitii si reparatii, care nu ne intereseaza. In schimb, ne priveste modul in care au fost atribuiti in concesiune niste mii de metri patrati, unor persoane fizice si juridice, pentru asa-zisa extindere a constructiilor existente. Dupa cum am aratat la data de 23 noiembrie 2005, in articolul intitulat "Afaceri murdare la Orsova", este vorba despre extinderea unei baraci metalice, si nici macar alaturat de aceasta constructie provizorie, ci vizavi, ceea ce e total ilegal, dupa parerea noastra. Nu si dupa cea a procuroarei Sarboiu, care l-a "acoperit" pe primar ca sa nu i se sifoneze tinuta de conservator. Hilar este si faptul ca, in scopul aflarii adevarului, magistratul a audiat cativa martori - toti angajati ai primariei sau colegi de partid, deci aflati in subordinea lui Constantin Negulescu. Acestia au declarat la unison - cum altfel?! - ca totul s-a facut cu respectarea prevederilor legale. Minciuna pe care noi am demonstrat-o pe larg in articolul mentionat anterior.
Una peste alta, prim-procurorul de Orsova a dispus, in vara acestuia an neinceperea urmaririi penale impotriva primarului Negulescu, pentru faptele sale vizand activitatea din 2004-2005. Cum si de aceasta data - dupa toate probabilitatile -, acelasi magistrat se va ocupa de recenta plangere penala privind abuzul in serviciu si luarea de mita, e clar ca noua rezolutie a Parchetului nu va fi o surpriza pentru nimeni.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.