Generalul Eugen Badalan, seful Statului Major General, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca nu va accepta punerea sa la dispozitie ca urmare a inceperii cercetarilor de catre DNA in dosarul privind contractul incheiat de firma Tofan cu MA
Generalul Eugen Badalan, seful Statului Major General, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca nu va accepta punerea sa la dispozitie ca urmare a inceperii cercetarilor de catre DNA in dosarul privind contractul incheiat de firma Tofan cu MApN. Badalan a precizat ca astazi va merge la presedinte, si, "daca va fi primit", ii va prezenta in primul rand concluziile reuniunii la care a participat recent, la Varsovia, la Reuniunea informala a sefilor Statelor Majore din tarile NATO. Cu aceasta ocazie, seful SMG ii va solicita lui Traian Basescu, "daca exista probe", sa il treaca in rezerva, pentru a face posibila numirea unui nou sef al Statului Major General. "Ii voi solicita presedintelui Basescu, daca exista probe, pentru ca eu nu stiu de ce sunt invinuit, ce s-a intamplat la DNA si care sunt probele, trecerea mea in rezerva, conform legii. Nu putem lasa Armata Romana intr-o forma de provizorat. Daca trebuie sa plec, plec", a spus Badalan. El sustine ca, in mod normal, urmarirea penala nu putea incepe inainte ca el sa fie audiat si sa i se prezinte probele din dosar.
"Solicit respectarea legii, nu moderarea de catre presedintele Basescu a situatiei create", a precizat seful SMG. El a adaugat ca nu are cunostinta sa fie cercetat si intr-un alt dosar.
Citat prin vecin
Oficial, generalului Badalan nu i-a fost adusa la cunostinta punerea la dispozitie, decizie care intra in vigoare prin decret semnat de presedinte. El a declarat ca a primit de la un vecin de bloc o citatie pentru a se prezenta la DNA, chiar cu putin timp inainte de a pleca in Polonia la Reuniunea Comitetului sefilor Statelor Majore din NATO. "De joia trecuta pana astazi am fost plecat la intalnirea Comitetului sefilor Statelor Majore din NATO si, foarte curios si interesant, cu o seara inaintea plecarii mele, un colocatar din blocul in care locuiesc m-a asteptat la lift si mi-a inmanat o citatie din partea DNA pentru ca joi, exact in ziua plecarii, sa ma prezint la aceasta institutie. Cine avea interesul ca Romania sa nu aiba legitimitate pe timpul acestei activitati? Pentru ca nu putea fi reprezentata de un sef al armatei suspendat", a spus Badalan. El a adaugat ca "azi (ieri-n.r.) este 11 septembrie, ziua in care in urma cu cinci ani se producea atacul terorist asupra Turnurilor Gemene World Trade Center si cred ca asistam in aceasta perioada, in Romania, la atacul asupra Turnurilor Gemene simbolice ale romanilor: Armata si Biserica."
Contractul cu Tofan este absolut legal
In legatura cu incheierea contractului cu firma Tofan, generalul Badalan a precizat ca acesta a fost semnat in conditii de perfecta legalitate de catre seful Statului Major al Trupelor de Uscat. Daca ar fi fost in functia respectiva la momentul incheierii contractului, Badalan a declarat ca ar fi semnat si el documentul fara nici o ezitare, avand in vedere problemele financiare cu care se confrunta Armata in anul 2000.
In declaratia de presa sustinuta in fata jurnalistilor si a peste 10 generali cu functii importante din Armata Romaniei, care au tinut sa fie prezenti in sala unde a avut loc conferinta de presa, generalul Eugen Badalan a lansat un atac dur la adresa lui Atanasiu, dar fara sa-l nominalizeze direct. Seful SMG a spus ca isi recunoaste vina ca iubeste Armata Romana si "ca lucrez ca toti militarii ei pentru binele ei, pentru ca aceasta sa reprezinte un bun al intregii natiuni. Este adevarat ca altii urasc aceasta institutie sau o dispretuiesc. Uita ca Armata Romaniei nu este a cuiva din Romania, uita ca Armata Romaniei nu este a nici unui partid din Romania, uita ca Armata Romaniei este unul dintre cele mai importante instrumente de putere ale statului roman si nu doresc ca acest instrument de putere sa-si indeplineasca rolul asa cum trebuie. Imi mai recunosc vina ca ma bat pentru demnitatea militarilor romani, in timp ce altii i-ar dori pres la usa cuiva, lucru pe care eu nu pot sa il accept".
Relatia de rudenie cu procurorul Sampetru
Referitor la relatia sa de rudenie cu procurorul Marcel Sampetru, seful SMG a tinut sa precizeze ca exista posibilitatea ca aceasta sa-l defavorizeze, avand in vedere ca relatia lor "are foarte multe sincope". Avand in vedere ca procurorul Sampetru a declarat la un moment dat, intrebat despre relatia cu generalul Badalan, "N-am ce face, ce vreti, sa divortez?", seful SMG considera ca acest lucru spune foarte multe despre atitudinea procurorului.
Pe de alta parte, in timpul cercetarii administrative care a avut loc la MApN, o parte dintre ofiterii anchetati au depus plangere la Parchetul Militar, considerand abuziva cercetarea si nu au primit nici un raspuns dupa mai bine de o luna si acesta ar putea fi un semn ca procurorul il defavorizeaza pe seful SMG, sustine Badalan.
"Adevarul adevarat" despre telegrame
Generalul Eugen Badalan a tinut sa faca precizari suplimentare si in privinta telegramelor trimise de Directia Informatii Militare pe tema propunerii liberalilor de retragere a trupelor din Irak. Cu toate ca Teodor Atanasiu a sustinut ca Badalan ar fi trimis telegrama care l-a ingrozit pe seful statului si pe care ziarul ZIUA a prezentat-o in exclusivitate, seful SMG a afirmat ca nu el e autorul textului primei telegrame trimise atasatilor militari ai Romaniei la ambasadele din strainatate si nici cel care a trimis telegrama privind retragerea trupelor romane din Irak. Badalan a precizat ca "adevarul adevarat" este ca a fost convocat de catre ministrul Apararii la o sedinta impreuna cu secretarul de stat pentru politica de aparare si seful Directiei de Informatii Militare (DIM), in care ministrul a spus ca trebuie trimisa o telegrama atasatilor militari de la reprezentantele diplomatice. Seful DIM a gandit "un draft" cu care generalul Badalan a fost de acord, dupa care i-a cerut acestuia sa se consulte si cu secretarul de stat si sa trimita el telegrama respectiva. Generalul sustine ca a aflat abia a doua zi ca au fost trimise doua telegrame. "Voi solicita Directiei de Informatii sa faca public si primul text asupra caruia eu mi-am dat acordul, dar pe care precizez ca nu eu l-am formulat, nici nu l-am trimis", a mai spus Badalan.
Seful SMG spune ca, daca va avea vreodata vreo problema cu ministrul Atanasiu si va dori sa o reglementeze, nu va face acest lucru prin intermediul presei. Generalul a mai spus ca au existat afirmatii potrivit carora deciziile de partid sunt obligatorii pentru Armata, iar replica sa a fost ca, pentru Armata, deciziile de partid nu au valoare. "Armata se supune doar deciziilor Parlamentului, CSAT sau Guvernului", a spus generalul Badalan.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.