In episodul de astazi al serialului dedicat dramelor proprietarilor, cazul romano-americancei Maria Zecu dezvaluie un intreg mecanism pus la cale de o gasca formata din falsi chiriasi-cumparatori de buna-credinta, intre care gasim un fost primar a
In episodul de astazi al serialului dedicat dramelor proprietarilor, cazul romano-americancei Maria Zecu dezvaluie un intreg mecanism pus la cale de o gasca formata din falsi chiriasi-cumparatori de buna-credinta, intre care gasim un fost primar al Constantei, azi membru marcant al PD si un asa-zis om de afaceri romano-american, Zizi Carasimu. Zizi a devenit celebru, in timpul guvernarii CDR, cand a incercat, pe vremea lui Liviu Valentin-Vaclea, fost sef la BTT, sa puna mana pe hotelul Forum din Costinesti, in ciuda faptului ca acesta fusese vandut doctorului Mihai Baican, medicul din Germania al lui Corneliu Coposu. Fostul primar si Carasimu sunt "asistati" in acest nou rapt imobiliar de fostul prefect Petre Chirobocea, de functionari din Primaria Constanta, de magistrati din justitia constanteana precum si de fratele cunoscutului politician liberal Puiu Hasotti. Zizi Carasimu si-a pus in gand sa obtina o proprietate care nu era a lui, asupra careia nu avea nici un drept si atunci a apelat la toti cei care ii puteau satisface poftele imobiliare. Asa cum ani de zile si-a batut joc de dr. Mihai Baican, tot cu concursul autoritatilor locale dar si al unor infractori de teapa lui Vaclea, tot asa incearca si in acest caz sa fure o casa care nu-i apartine. Cu toate ca este in varsta si locuieste tocmai in America, proprietara Maria Zecu ii avertizeaza, prin intermediul ziarului nostru, pe toti cei care "sunt mai hoti decat comunistii": "Vreau ca toti cei care locuiesc in casa mea fara a avea vreun drept, sa afle pe aceasta cale ca nu voi renunta pana cand nu-mi recapat si ultima bucatica de casa si de teren".
Chirias PD
"Sunt cetatean roman si american, cu domiciliul in SUA, California, Riverside, Nicola Drive 1235. In primul rand, doresc sa va multumesc pentru posibilitatea de a ne face cunoscute nedreptatile suferite in timpul regimului comunist din Romania si care continua si acum, cand ne revendicam bunurile ca fosti proprietari. Cazul meu cred ca este si el definitoriu pentru abuzurile de care se face vinovat statul roman in privinta retrocedarii bunurilor catre adevaratii lor proprietari.
Concret, cazul meu se refera la un imobil proprietate personala, situat in Constanta, str. M. Eminescu nr. 5, compus din 560 mp teren si cladirea cu destinatie de locuinta P+1, zona zero, adica in centrul orasului cu vedere totala la mare, ocupat in prezent, in calitate de chirias, de un fost primar al Constantei, Gheorghe Mihaiesi, membru marcant al PD, si de doi "proprietari de buna credinta", care au cumparat o parte a imobilului meu, chiar in timp ce ma aflu in litigiu cu statul roman! Am dovedit ca sunt proprietara imobilului, cumparat cu actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 479 din 26 martie 1943, transcris sub nr. 445 la Grefa Tribunalului Constanta. Imobilul a fost preluat prin inscrierea la pozitia 510 in listele anexe la Decretul nr.92/1950, pe numele meu si al sotului meu, Zecu Vanghele, cu nerespectarea identitatii adevaratului proprietar, a compunerii locuintei si a prevederilor actului normativ de nationalizare", explica Maria Zecu.
"Va rog sa nu-mi furati casa!"
Din actul de proprietate rezulta ca imobilul era bun propriu pe numele Zecu Maria, iar cladirea este formata din parter si etaj si nu din 12 apartamente cum a fost specificat in anexe. Asadar, imobilul nu intra sub incidenta nationalizarii, deoarece la vremea aceea Maria Zeca era casnica, iar sotul ei era revizor contabil si nu "element al marii burghezii". "Am emigrat legal imediat dupa nationalizare, sotul meu decedand in urma acestor evenimente, apoi am muncit din greu, eu si cei doi copii ai mei, iar in final, datorita eforturilor si bunei noastre credinte, am obtinut cetatenia americana, nerenuntand la cea romana. Primaria Municipiului Constanta si Regia Autonoma "Exploatarea Domeniului Public si Privat" Constanta, care administrau imobilele, au cunoscut demersurile mele pentru revendicarea proprietatii, deoarece in 1996 am sesizat Comisia constituita in conformitate cu Legea nr. 112/1995 pentru restituirea in natura a bunurilor. Prin hotararea 576 din 28 aprilie 1998 aceasta cerere mi-a fost respinsa, pe motiv ca imobilul este ocupat de chiriasi.
Impotriva acestei hotarari am formulat plangere la Judecatoria Constanta, inregistrata la 1 iunie 1998, cauza care a fost suspendata pentru solutionarea cererii de revendicare pe drept comun, in dosarul 6311/2000.
Din anul 1996 am atentionat in mod repetat Primaria si RAEDPP Constanta asupra demersurilor legale pe care le fac pentru revendicarea imobilului, cu rugamintea de a nu face acte de instrainare! Cu toate acestea, persoane influente pe plan local au urmarit si, in final, au obtinut prin fraudarea legii sa cumpere anumite parti ale imobilului si sa construiasca abuziv pe terenul meu", se plange Maria Zecu.
Chirobocea, fanul lui Zizi
"Desi cererea mea de restituire era inregistrata sub nr. 21477 din 24 iulie 1996 la Consiliul Local al Municipiului Constanta si comunicata Regiei Autonome, prin contractul de vanzare nr. 28523 din 26.03.1997, RAEDPP Constanta a vandut chiriasilor Munteanu Petre si Irina o parte a locuintei, cu derizoria suma de 12.830.000 lei, cu clauza exonerarii vanzatorului de orice raspundere in eventualitatea ca voi reusi sa-mi recapat imobilul. Contractul de vanzare a fost semnat de directorul economic Fudulea Gheorghe, care este ruda cu presedintele Curtii de Apel Constanta.
Abuzurile au continuat si la nivel de Primarie, la interventia lui Carasimu Zizi - celalalt "cumparator de buna-credinta", fost proprietar al complexului Forum din Costinesti. Desi nu a avut calitatea de chirias, a obtinut, la 28 aprilie 2000, printr-un contract de vanzare-cumparare, doua camere si un hol la parterul imobilului, iar prin ordinul nr. 168 din 13.06.2000 al prefectului Chirobocea, "in conformitate" cu L.18/1991 a fost "improprietarit" cu 105 mp. "in diviza" din terenul meu, pe care ulterior a ridicat abuziv o constructie D+P+1. De fapt L.18/1991 a fost incalcata de prefect, deoarece ea se refera la teren liber si nu "in diviza" si de asemenea a fost incalcata L. 231/2000 care stipuleaza clar ca autorizatia de constructie nu se acorda decat pe baza unei declaratii pe raspundere proprie ca imobilul sau terenul nu sunt in litigiu", reclama proprietara furata a doua oara de puterea democrata din Constanta.
Primaria Constanta sprijina furtul
"Or, la 19 decembrie 2000, Primaria Constanta a intocmit procesul-verbal nr.108.514 prin care constata ca domnul Carasimu Zizi este contravenient pentru constructia ridicata pe terenul meu, este amendat cu sapte milioane lei vechi, "cu recomandarea" sa obtina autorizatie de constructie, care ulterior i-a si fost eliberata. Carasimu a mai obtinut de la Munteanu, celalalt "cumparator de buna-credinta", inca o parte din imobilul meu, dandu-i acestuia la schimb o proprietate in comuna Cumpana. Toate aceste instrainari au fost facute prin abuz si incalcarea legii, cu buna-stiinta, de catre toti cei care au participat la ele, intr-o calitate sau alta. Astfel, prin adresa 7501 din 6 octombrie 2000 a RAEDPP catre Carasimu Zizi, acesta este atentionat ca imobilul este notificat ca fiind in litigiu, cu notificarea nr.10367 din 5 octombrie1999 la Judecatoria Constanta, de catre Zecu Maria. Aceasta adresa a disparut intre timp din dosarele RAEDPP! Cu toate ca am sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta, nu am reusit sa fac lumina in disparitia acestei adrese de la dosarul imobilului si nici sa-i impiedic pe actualii proprietari sa construiasca pe terenul meu", ne declara, revoltata, Maria Zecu.
Si Justitia constanteana face sluj la Zizi
...si modificata de Zizi Carasimu "In timpul procesului, Petro Gabriela, actuala sotie a fostului primar constantean Mihaiesi Gheorghe, pe vremea cand detinea o functie importanta in Primaria Constanta, ocupa, in baza contractului de inchiriere 8.404/21.09.1999, un spatiu compus din trei camere si dependinte in suprafata de 97,20 mp. Intrucat in temeiul legii 112/1995 nu putea sa cumpere locuinta, a obtinut prin fraudarea legii sentinta civila 6976/12.06.2000, a Judecatoriei Constanta, data de judecatorul Florea Daniel, prin care Primaria era obligata sa-i vanda spatiul inchiriat in baza Legii 85/1992, care reglementeaza cu totul altceva si anume vanzarea locuintelor din fondul unitatilor economice sau bugetare de stat!!! Influentele pe plan local si nu numai sunt evidente. Am avut nevoie de trei ani ca sa se judece cauza pe fond. Aparatorul in instanta al lui Carasimu Zizi este in legaturi de afaceri cu acesta si nu este altul decat fratele senatorului liberal Puiu Hasotti.
Sentinta civila 126/C/ 15.10.2003 a Curtii de Apel Constanta schimba in tot hotararea instantei de fond, admite in parte actiunea mea, in sensul ca se retine ca titlul statului este nul, obliga statul roman sa-mi restituie o parte a imobilului, dar in privinta celor care au cumparat parti din imobilul meu actiunea este respinsa prin motive contradictorii si nu se pronunta asupra nulitatii actelor de vanzare-cumparare incheiate de RAEDPP Constanta cu chiriasii de rea-credinta.
Am facut recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie si in decurs de alti trei ani, adica pana in momentul de fata, nu s-a ajuns la judecarea recursului. Dosarul s-a "plimbat" in acesti ultimi trei ani de doua ori intre ICCSJ si Curtea de Apel Constanta, pe motiv de "declinare de competenta" si pe motiv ca imobilul este sub valoarea de un miliard lei vechi, cand valoarea lui de piata a fost stabilita la cinci miliarde lei vechi", mai precizeaza Maria Zecu.
Pe adresa lui Ingrid Zaarour
"Acum dosarul se afla la Curtea de Apel Constanta, inregistrat la nr. 3135/36/2006, avand termen de judecare pe 2 octombrie 2006. De fapt se trage de timp. Sunt, iata, zece ani de cand fac demersuri sa-mi recapat un bun al meu, "luat fara judecata". Am facut peste 50 de memorii in acesti ani, la toate nivelele si am primit doar raspunsuri birocratice prin care se arunca pisica dintr-o curte in alta. Nimeni nu are nici o responsabilitate. Inclusiv la Notificarea pe Legea 10/2001 nu am primit nici macar un raspuns pana acum. Toate acestea ma incredinteaza ca s-au facut presiuni economice si politice din partea celor interesati pentru tergiversarea si nesolutionarea justa a cauzei mele, in ideea ca intr-o buna zi "ori piere magarul, ori pierde samarul"! Vreau ca toti cei care locuiesc in casa mea fara a avea vreun drept, sa afle pe aceasta cale ca nu voi renunta pana cand nu-mi recapat si ultima bucatica de casa si de teren", conchide
Maria Zecu.
Contactati-ne la redactie!
Cititorii pot contribui direct la restituirea adevarului istoric
Persoanele care cunosc astfel de cazuri, fie ca sunt personale, fie ale rudelor sau apropiatilor lor, sunt invitate sa ne contacteze la redactie, la Departamentul "Eveniment - Investigatii", la adresa: Bucuresti, str. Ion Campineanu nr. 4, parter, sector 1, la e-mail: investigatii@ziua.ro, sau la numerele de telefon: 021/315.91.11, 021/310.31.70, interioare: 133, 134, 177 sau 178.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.