UN ZUGRAV INTERBELIC, cu faima in lumea a treia a gustului, picta in serie ""Tiganci cu sanii goi"" si ""Magdalena cu un san dezgolit contempland un craniu"". Zogu Zaharescu, asa il chema pe amarat, nu prea avea el chemare, dar stia ce fel de voluptati prefera clientii din mahalale. In Renastere, artistii percepeau un pret dublu pentru portretele cu ambele maini la vedere, deoarece desenul mainilor cerea o maiestrie la fel de acuta ca a chipului. Zogu Zaharescu semna doua feluri de tiganci, dupa cat de plin era buzunarul clientului: cu o tata descoperita ori cu doua. Nu demult, un colectionar mi-a scos de dupa un dulap un tablou suprarealist de-al lui Zogu, o ghicitoare cu patru sani. Ceea ce lasa deschisa ideea ca va fi pictat si cu sase sani, cand nimerea un comanditar cu rafinamente, dispus sa scoata paraua.
IN VREMURILE TULBURI se inmultesc parazitii de lux, numiti cu exces elite intelectuale. Nimeni nu le stie opera, fiindca e bicisnica, dar fudula; dupa ce nu vor mai fi, uitarea se va asterne repede peste numele lor, asa cum s-a asternut si peste foarte multi dintre ""reprezentantii protipendadei"" interbelice, insa, daca s-ar da si certificate de elite - cum s-au dat cu toptanul cele de revolutionari - subventionatii regimului, intre care ii regasim pititi si pe cativa dintre fostii mari datornici ai Uniunilor, s-ar umple de diplome si omagii oficiale. E un talent si asta, sa presezi si sa prostesti o lume intreaga cu lauda de sine si cu tupeul, astfel incat adevaratele elite, discrete, muncitoare, productive sa para o masa de mediocritati. Ca sa nu mai spun ce conotatie ciocoiasca are, in absenta marilor figuri ale intelectualitatii, cuvantul ""elite"". Smantana de la laptele unei vaci care s-a hranit numai cu apa si buruieni.
CASA UNUI FOTOMODEL e plina cu fotografiile gazdei, in nenumaratele ipostaze in care a pozat: cadana, biciclista, regina egipteana, cowboita, pastorita, barmanita, aviatoare, stomatoloaga, luptatoare ninja... Cand te duce inaintea unei imagini in marime naturala, in care e imbracata in straie de santan de la 1900, persoana exulta ca inaintea unei capodopere de muzeu si spune, parca preluandu-ti o grea povara a mintii: ""Nu-i asa ca nu m-ai recunoscut? Ei, bine, tot eu sunt. Vezi ce frumoasa eram si la 1900?!!"".
CUM TASNESTE abjectia din noi. Se discuta despre izbanzile unui tanar cineast, despre faptul ca e profund si prob la o varsta cand generatia sa maimutareste formule de pe aiurea, iar unul din convivi vine cu abjectia: ""Intr-adevar, e talentat, dar stiti ca nu e fiul lui taica-su. Ma rog, nu cunosc mai multe, dar asa se zice, ca ar fi baiatul maica-sii, facut cu un servitor"".
Cutare insista sa vin la o prezentare de carte. N-am nici un motiv sa ma duc, dar, fiindca imi telefoneaza de mai multe ori, spun da si-mi muncesc mintea sa gasesc un pretext plauzibil ca sa lipsesc. Nu-l gasesc in timp util si plec la lansare ca un condamnat la o silnicie. Pe scarile blocului imi scrantesc bine de tot un picior si, in loc sa fiu necajit, ma bucur. Asa invinge de cele mai multe ori constiinta, cu proteza.