Zoe PETRE: La ce e buna dosariada

In Germania, comisia Gauck a dat la iveala dosarele STASI cu o promptitudine pe care o invidiem adesea - si cu o rigoare care i-a asigurat cu totul alta credibilitate decat o au institutiile dambovitene. Ceea ce nu inseamna ca, la adresa http://www.mfs-insider.de/, fostii ofiteri STASI nu s-ar simti indreptatiti sa povesteasca oricui ca STASI a aparat: statul de subversie si pe cetateni de un dusman pluriform care le voia doar raul. La noi, omologii lor care nu se pot pronunta in Parlament fredoneaza in direct si la ore de maxima audienta aceleasi refrene despre trecut, in vreme ce presedintele Basescu le aplica voios prezentului, explicand ca rostul ofiterilor acoperiti din redactiile ziarelor este acela de a-i apara pe ziaristi de agenturile straine; cam tot asa cum profesorii-turnatori isi aparau studentii de marile conflicte internationale. De partea cealalta, un mare numar de persoane, de la filosofi, istorici sau comentatori de mare notorietate la anonimii care frecventeaza paginile de Internet ale cotidianelor ori la studenti plini de ardoare, infiereaza fara nuante - si fara crutare. Dincolo de asta, nu stim - sau nu stim inca - ce se petrece in Romania profunda, prin definitie taciturna si sceptica.
Ipoteza mea este ca diversitatea conflictuala a acestor reactii ireconciliabile vadeste ca societatea romaneasca evalueaza contradictoriu insasi legitimitatea statului roman din deceniile de dictatura comunista. Exista persoane care nu au acceptat niciodata legitimitatea niciunei dictaturi: fosti detinuti politici, fosti rezistenti ai anilor 1950-1960, scriitori interzisi sau anonimi persecutati in inchisorile erei staliniste si dupa. Exista apoi altii care sustin vehement si azi legitimitatea acelui stat: de pilda dl. Vadim Tudor cu cohortele lui de generali si ortaci, pentru care legitimitatea integrala a institutiilor anterioare anului 1989 nu ridica nici un semn de intrebare, in vreme ce - logic - institutiile democratice actuale ii par lipsite de legitimitate, contestabile perpetuu si amenintate intermitent cu rasturnari violente. Si mai exista multi care au descoperit treptat si in forme foarte diferite, adesea legate de accidente din propria existenta, ca statul ai carui cetateni erau nu (mai) era legitim. Cei mai multi - printre care cu rusine ma numar - s-au straduit doar sa limiteze aria compromisurilor, fara sa le denunte. Cei care au avut curajul de a le denunta atunci au azi toata indreptatirea de a exprima judecati morale. Noi, ceilalti, s-ar cuveni sa fim ceva mai modesti. Iar cand se incearca sa le fie tarat numele in noroi, ca in cazul lui Andrei Plesu, sa avem decenta de a-i apara macar acum, daca atunci n-am fost in stare.
Constat insa ca multi contemporani, mai intransigenti decat Marat, mai incoruptibili decat Robespierre, sunt azi cu mult mai convinsi de universalitatea Raului multilateral dezvoltat decat erau acum 20 de ani. Am mai scris despre revelatiile pe care dl. Iliescu le are acum, dar nu le-a avut ca prim-secretar in fata caruia "organele" faceau drepti in zorii fiecarei zile lucratoare, ba chiar si duminicile daca era urgent. Cred ca s-ar cuveni ca tot d-sa sa ne explice cat era de legitim, in aceste conditii, statul in intregul lui. Caci, daca "bratul inarmat al partidului" nu era legitim, inseamna ca partidul caruia acest brat inarmat ii slujea nu era prea legitim nici el. Dar cat de legitim poate fi un stat a carui forta conducatoare si centru vital este lipsit de legitimitate?
Cum scrie in "22" Ion Vianu, cu claritate lapidara si mai cu seama cu indreptatirea cuiva care si-a riscat literalmente existenta in numele unor principii care l-au adus sa protesteze intr-o vreme in care prea multi dintre noi taceam, "Cel mai mare <<risc>> ar fi sa uitam ca sistemul informatorilor nu a fost decat o parte a raului. Lichelismul, poltroneria s-au manifestat peste tot, in toate imprejurarile vietii. In adunarile de partid, ale acelui partid care pana la urma devenise pletoric. In viata de toate zilele, in lumea complexa a muncii. Fiindca sunt rari sfintii si varfurile morale..." Revelatiile la care asistam n-ar trebui sa fie numai prilejul satisfacerii poftei de senzational, a nevoii, din nenorocire naturale, de-a ne bucura de caderea celuilalt. Am dori sa fie un prilej, pentru fiecare roman care a trait in vremea aceea, sa-si faca, chiar si in singuratate, un examen de constiinta. Poate ca dupa asta va fi in stare sa transmita celor ce ne urmeaza un mesaj de cinste.

---

Despre autor: