Povestea deconturilor fictive care s-ar fi facut la CNSAS si gaura din bugetul institutiei sesizata recent de politie par sa aiba legatura cu un razboi declansat intre Colegiu si aparatul tehnic al institutiei. Mai multe surse din CNSAS au declarat i
Povestea deconturilor fictive care s-ar fi facut la CNSAS si gaura din bugetul institutiei sesizata recent de politie par sa aiba legatura cu un razboi declansat intre Colegiu si aparatul tehnic al institutiei. Mai multe surse din CNSAS au declarat ieri, pentru Mediafax, ca in interiorul institutiei exista un razboi surd intre cele doua departamente. Potrivit surselor citate, efectele acestui razboi se resimt in tentativele de discreditare a Consiliului, dar si in ineficienta acestuia. "Aparatul nostru tehnic este la pamant. Nu numai ca nu ne ajuta, ci chiar a ajuns, in repetate situatii, sa ne incurce. Avem mai multi sefi decat subalterni, iar posturile aici se pare ca se ocupa - sau au fost ocupate pana acum - pe baza de relatii", a sustinut unul din cei zece membri ai Colegiului CNSAS. Cat priveste cel mai recent scandal legat de Colegiul CNSAS, cel privind existenta unor posibile deconturi false anchetate in prezent de politisti, sursa citata a precizat ca acesta nu este decat "cea mai cunoscuta dovada a incompententei, daca nu a relei vointe, din partea aparatului tehnic". "Ganditi-va, membrii Colegiului sunt un istoric, un poet, un muzician, un inginer si altele asemenea. De unde sa stie acesti domni, de unde sa aiba ei pregatirea sa faca un decont contabil? Trebuia sa fie ajutati de cei de la Contabilitate, ca de-aia sunt platiti si lucreaza aici. Iar, din cate am inteles, nu numai ca nu au fost ajutati, ci chiar incurcati de acestia", a continuat sursa citata. Pe de alta parte, membrul CNSAS Ladislau Csendes a sustinut ieri ca exista "cercuri" care incearca sa influenteze deciziile institutiei. Csendes a vorbit de aceste cercuri tot in contextul povestii legate de deconturile depuse de el si de alti doi fosti membri ai Colegiului, Gheorghe Onisoru si Aurel Pricu. (C.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.