""Voi, romanii, aveti o cultura orologiera deosebita"", imi spunea acum cateva zile un director de vanzari de la o companie elevetiana cu enorm pedigree si preturi doar uriase. Era o fraza standard probabil, invatata la traininguri. Insa omul chiar o nimerise. Noi, romanii, chiar avem o cultura orologiera importanta, ca si una auto sau de fashion. E importanta, dar e si scurta, asa ca o pot pune pe hartie aici: ""Doma€™le, sa fie brand si foto sa fie scump!"".
Primul lucru pe care il observa strainii aici este numarul de masini premium raportat la capul de locuitor care si le permite. E mai mare ca-n Elvetia, si pe buna dreptate: despre elvetieni se stie ca sunt bogati, asa ca nu mai trebuie nici un fel de advertising. Noi mai avem de lucru, asa ca trebuie sa investim in productie. Productia de impresii gresite, bineinteles. Si totusi, de ce-or fi romanii atat de figuranti, atat de obsedati de importuri, atat de grabiti in a condamna - la ani buni de inchisoare pe raft - marfa nationala?
Cred ca stiu de ce. E un fenomen similar cu cel descris de Cehov, care vorbeste despre o fata cuminte toata viata ei, care intr-o zi pune o picatura de alcool in gura. Dupa care devine dependenta si moare asa (sau, ma rog, traieste vesela, nu mai tin minte!).
Asa si noi: sunt generatii intregi care au copilarit si si-au trait tineretile intr-o tara obsedata sa limiteze orice fel de import. Asta nu doar ca ne tinea departe de ciunga si blugi, dar facea mai proaste inclusiv produsele romanesti. Va mai aduceti aminte pantofii extrem de frumosi, care se dezlipeau in prima luna, pentru ca lipiciul era facut de o fabrica incepatoare din Baicoi, in loc sa vina din Germania?
Doua, trei decenii de lipsuri de branduri occidentale au avut un efect pervers asupra constiintei romanilor: le-au inzestrat cu statut. In mintea noastra, brandul, brandul scump si strain are o valoare mult mai mare decat in mintea occidentalului obisnuit. Pentru un brand, noi suntem in stare sa renuntam la viata: cumparam masina cea mai scumpa pe care ne-o putem permite, apoi ne plimbam cu ea doar prin Bucuresti. Luam cele mai misto doua perechi de pantofi, insa renuntam la vacanta aceea in tara de unde vin ei. Muncim ca sa avem, si punem la dispozitie toata viata noastra, fara pauza, pentru asta. Cazul invers, cand omul renunta la castig doar pentru a sta si a-si contempla existenta, e aproape necunoscut: nu exista marca Meditatia by Georgio Armani...
Omul cu ceasurile stie foarte bine chestia asta. Pietele lui cele mai iubite sunt Rusia, cateva tari din Est, Orientul Apropiat. Locuri in care oamenii vor sa arate celor din jur obiecte, pentru ca sunt prea obositi sa le vorbeasca. Locuri in care lumea pune pe ea o haina de firma, atunci cand simte un curent in cap.
Chiar si cand cumparam ceasuri scumpe, suntem de fapt prizonierii lui Time is Money. Dar n-avem de ales: unde e magazinul care sa-mi ia banii si sa-mi dea, chiar si fara brand pe el, ceva timp?