Daca as avea caracterul, umorile tulburi si reaua credinta ale domnului Gabriel Andreescu, as putea construi urmatorul scenariu: domnia sa a pornit, cu citiva ani in urma, un atac denigrator impotriva mea, valorificind materiale publicate, mai intii, in Romania Mare. Asadar intr-o publicatie care si-a facut din calomnie, minciuna si ura un program. O publicatie al carei sef a strigat, de curind, "Lasati securistii sa vina la mine!" (Notez, in treacat, ca spalarea lui de catre CNSAS a fost motivul demisiei mele din acea institutie). Acum, dl. Andreescu recidiveaza, folosindu-se de interventia, in Gardianul, a domnului Mihai Pelin, despre care aflu, din ultimul interviu al lui Pacepa, ca ar fi un securist reciclat in istoric. Unde isi etaleaza dl. Andreescu otravurile? In ziarul Ziua, al carui director si-a recunoscut colaborarea cu Securitatea si in care mai publica inca vreo doi-trei fosti informatori. Am dreptul sa ma intreb de ce se simte atit de bine dl. Andreescu in aceasta discutabila companie, preluind, inocent, o grosolana misiune de intoxicare? Ce-ar fi sa vedem dosarul domnului Andreescu? Eu, unul, nu cred ca a fost turnator, dar cine stie ce documente interesante se vor fi gasind in acest dosar: inevitabile declaratii de ancheta, cu tot tipicul lor, opinii despre comunism, liste de prieteni si marturisiri de afiliere spirituala. Se pare ca dl. Andreescu a avut necazuri, pentru ca a vrut sa trimita in strainatate un manuscris, continind opinii critice despre regimul totalitar. Stiu, din auzite, ca era vorba despre opinii critice bazate pe filosofia Karma-Yoga. Ard de nerabdare sa citesc textul cu pricina. De ce nu-l publicam, azi, cind o asemenea initiativa nu s-ar mai izbi de nici o opreliste. Ce poate fi mai interesant decit Ceausescu vazut prin ochii lui Patanjali?!
Las deoparte scenariile. As putea sa deschid un al doilea proces dlui Andreescu (si un prim proces dlui Pelin). As cistiga, probabil, si as fi bucuros sa finantez, cu fondurile obtinute ca despagubire, vreo publicatie stiintifica, asa cum am facut-o prima data. Ma mai gindesc. Deocamdata, am de facut citeva precizari, din stricta datorie pentru cititori si pentru adevar:
1. N-am fost secretar de partid. Am fost, pentru doi ani cred, ceva care se numea "organizator de grupa" si care era interfata aleasa de colegii mei de la Institutul de Istoria Artei pentru relatia noastra cu adevaratul secretar de partid, cel al Academiei de Arte Frumoase. N-am nici o scuza - plauzibila azi - pentru intrarea in partid si pentru acceptarea pozitiei respective. Dar de o legatura implicita cu Securitatea nu poate fi vorba.
2. Ancheta cu privire la "Meditatia Transcendentala" a inceput cu mult inainte de declansarea represiunii. Nu eu m-am dus sa dau declaratii despre subiect. Ofiterul de securitate m-a contactat, pentru a-mi cere explicatii si justificari. Ele s-au concretizat intr-una din declaratiile la care am fost constrins de-a lungul intregii investigatii. In memoriul meu catre Ceausescu, memoriu si nu scrisoare!), am invocat acea declaratie, pentru a evacua una din culpele majore care ni se imputau: tainuirea. A sustine ca parerea mea proasta (pe care mi-o mentin) despre calitatea intelectuala a MT-ului a stat la baza represiunii e elucubrant. Am fost victima represiunii, si nu declansatorul ei. Mi-am pierdut slujba, dreptul de a scrie, statutul social. La fel sotia mea. Inca si mai bezmetica e sugestia dlui Pelin, cum ca am devenit victima "intimplator", fiindca Securitatea a uitat sau n-a apucat sa ma acopere! Superlativ bezmetica e ideea lui G. Andreescu, dupa care as fi intrat in CNSAS, ca sa sterg urmele lui Ristea Priboi (!), adica a unuia din calaii mei si ai familiei mele.
3. Din reconstituirea trecutului meu "murdar", lipsesc, si la G. Andreescu si la M. Pelin, date esentiale. Practic, dupa 1981, nu am mai revenit niciodata la conditii de viata si de lucru normale: am fost somer, apoi functionar la biroul de pensii al UAP, apoi documentarist la Institutul de Istoria Artei. In cele din urma am fost expulzat din Bucuresti, dupa ce, mai intii, am trait, impreuna cu sotia si copiii mei, sub supravegherea fatisa a unui echipaj de Securitate, instalat 24 de ore din 24, in fata portii. Revolutia m-a gasit la Tescani, in Moldova, pe un post de bibliotecar. Trebuie sa fi ravasit de ura, ca sa vezi, in biografia mea din acei ani, biografia unui colaborator. De altfel, reaua credinta e nu numai marca gindirii lui G.A, ci si aceea a exprimarii sale. El a lansat versiunea "scrisoare" pentru "memoriu", a pretins ca e vorba de un memoriu in care ceream sa-mi recuperez "privilegiile" (de unde inteleg ca pentru un aparator al drepturilor omului de talia lui G.A. a cere o slujba si drept de exprimare echivaleaza cu a dori privilegii) si a inventat formula "aproape se impune" pentru a introduce, prudent, o comparatie cu Mona Musca. In romaneste, dle Andreescu, "a (se) impune" nu are grade. Ceva nu poate fi "nitel obligatoriu". Dar chiar si agramatismele sunt bune pentru a profera o magarie.
As mai adauga un singur lucru: in arhiva mea, am si copiile altor memorii, pe care le-am adresat, de-a lungul vremii, diferitelor esaloane ale puterii comuniste. Le tin la indemina oricarui ziar dispus sa le publice integral.
Inutil sa spun cititorilor cit de ofensatoare e toata aceasta campanie, din care trebuie sa rezulte ca toti, fara deosebire, sintem minjiti, la fel de minjiti. N-am semnat nici un angajament, n-am dat nici o nota informativa, n-am fost in nici un fel colaborator al Securitatii. Asta nu ma scuteste de a cumula suspiciunile oricarui detractor fanatic sau ale oricarui ignorant aflator in treaba. Cit despre Gabriel Andreescu, voi relua finalul unor precizari pe aceeasi tema, din 2001: "desfigurarea prin care trece omul acesta, ajungind sa fie, in ultimii ani, un monoman resentimentar, dupa ce, in anii '80, fusese unul din dizidentii nostri cei mai curajosi, e cel mai trist spectacol pe care l-am intilnit dupa revolutie".