Seria de articole din Gardianul comentata acum o saptamana nu avea in intentie sa discute caracterul lui Andrei Plesu, ci relatia sa cu fosta Securitate. Dar ce intelegem de fapt prin: "colaborarea cu Securitatea"? "Colaborarea" acopera evident o multime de tipuri de actiuni facute in cunostinta de cauza: sa ajuti Securitatea in urmarirea unei persoane, sa-i oferi informatii utile, sa administrezi afacerile firmelor ei, operatie prin care o sprijineai sa functioneze si ca institutie de opresiune. Pe scurt, "a colabora" insemna sa servesti Securitatea in orice fel, pe ascuns ori pe fata.
Secretarului de partid i se cerea in virtutea unor proceduri foarte clare sa asiste organele de Securitate daca acestea il solicitau la recrutarea cuiva, cand se interesau de atmosfera din institutie, cand transmiteau masuri precum cresterea vigilentei salariatilor fata de straini. In acest sens, Andrei Plesu trebuia la un moment dat sa colaboreze cu Securitatea. Pentru a confirma ca nu e nevoie de dezvaluirea a nu stiu ce relatii ascunse, e suficient statutul sau de conducator al organizatiei de baza.
Secretarii de partid din institutiile oarecare nu dadeau insa ordine Securitatii, cum faceau in schimb secretarii de partid pe judete, de calibrul lui Ion Iliescu. A servi Securitatea in sensul larg al termenului "colaborare", invocat mai sus, nu corespunde intotdeauna cu ceea ce numeste Legea 187/1999 "colaborator al Securitatii ca politie politica". Sa fi fost Andrei Plesu colaborator in acest al doilea sens?
Sa revenim la materialele publicate in Gardianul. Memoriile adresate lui Ceausescu nu constituie delatiuni, ci doar cererea benigna, desi in termeni nedemni, de recapatare a privilegiilor care-i fusesera retrase. Problema este in alta parte. Intr-o declaratie data la Securitate in 1982, Plesu scria: "Am informat un ofiter al Ministerului de Interne asupra conferintei la care am participat, exprimandu-mi dezacordul fata de continutul ei, precum si uimirea ca a putut avea loc in conditiuni oficiale". A-ti exprima "dezacordul" intr-un astfel de context reprezenta practic o incitare la pedepsirea initiatorilor Meditatiei transcendentale.
Declaratia din 1982 a fost facuta in timpul anchetarii sale, deci Andrei Plesu este exonerat pentru cele scrise acolo, asa cum prevad amendamentele la Legea 187/1999 adoptate in 2006. Daca insa discutia cu persoana de la Ministerul de Interne, invocata in declaratie, a avut loc inaintea anchetei, colaborarea cu Securitatea in sensul Legii 187/1999 devine indiscutabila.
Andrei Plesu se refera in mai multe materiale la aceasta convorbire cu ofiterul MI, dar de abia in ultimul document scos din arhiva de Mihai Pelin apar detaliile. "Tovarasul" in cauza era ofiterul de securitate Vasile Malureanu, iar transmiterea opiniilor "critice privind <<meditatia transcendentala>>" s-a facut "la cateva saptamani dupa aceste evenimente". Cum sedinta la care a participat Plesu s-a desfasurat in ianuarie 1981, iar represiunea si ancheta au fost lansate in 1982, concluzia pare limpede: Plesu l-a atentionat pe Malureanu in plina desfasurare a sedintelor, cu mult timp inainte sa inceapa investigatia comandata de Elena Ceausescu. Ceea ce ar insemna ca Andrei Plesu a colaborat cu Securitatea ca politie politica si in sensul Legii 187/1999, care se refera la persoana care a furnizat informatii "prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist". Aici as cita-o pe Germina Nagat, care, referindu-se la colaborarea la nivel inalt, specifica mediilor protejate profesional si ideologic, afirma: "Este perfect inutil sa distingem acum intre informatori care au colaborat in scris, au informat verbal sau au fost inregistrati. Atata timp cat stiai ca vorbesti cu un ofiter de Securitate si ii dadeai informatiile cerute..., misiunea era indeplinita".
In contextul actual, aproape se impune sa facem o paralela intre responsabilitatea Monei Musca si cea a lui Plesu. Deputatei PNL i s-au recunoscut meritele activitatii de dupa 1989, dar i s-a imputat tacerea asupra trecutului. Ambele intemeiate, dar Andrei Plesu a tradat increderea semenilor infinit mai grav decat Mona Musca. Indiferent de greutatea care va fi data textelor aduse la cunostinta opiniei publice de Gardianul, Plesu era moralmente obligat sa vorbeasca despre caderile sale inainte de a ajunge stapan peste arhiva CNSAS. Cu informari, declaratii si memorii precum cele iesite recent la vedere, pozitia sa fata de arhive si fata de aplicarea Legii 187/1999 era potential viciata. Plesu avea tot interesul de a ascunde urmele proprii sau ale unor ofiteri implicati in Meditatia transcendentala, precum Ristea Priboi, si de a impune in CNSAS interpretari care sa-l exonereze pe el insusi.