Organizarea traditionalului turneu de tenis de la Bucuresti, BCR Open Romania, a intrat in linie dreapta, ultimele detalii urmand sa fie stabilite pana maine, pentru competitia care va incepe luni la Arenele BNR. Bogdan Enoiu, unul dintre organizator
Organizarea traditionalului turneu de tenis de la Bucuresti, BCR Open Romania, a intrat in linie dreapta, ultimele detalii urmand sa fie stabilite pana maine, pentru competitia care va incepe luni la Arenele BNR. Bogdan Enoiu, unul dintre organizatori, a dezvaluit ieri ca a facut demersuri pentru ca pe zgura bucuresteana sa poata fi vazut Marcos Baghdatis (foto), unul dintre jucatorii de top ai clasamentului ATP. "Eu l-as fi vrut pe Baghdatis la Bucuresti, dar din pacate el a plecat deja la Beijing", a spus Enoiu despre cel care a facut senzatie in acest an la Australian Open, cand a venit din calificari si a ajuns pana in finala. Baghdatis a mai prins o semifinala de Wimbledon, in luna iulie, dar la US Open a iesit din turul secund, fiind invins de Andre Agassi. Atlfel, organizatorii au anuntat ca unul sau doi dintre jucatorii romani Razvan Sabau, Victor Crivoi si Adrian Ungur vor putea accede direct pe tabloul principal al turneului BCR Open Romania, in urma primirii unui wild-card. "Intentionam sa acordam toate cele trei wild-card-uri unor jucatori romani. Unul este deja sigur, il va primi Victor Ionita, pentru ca a fost cel mai bun jucator in turneele futures. Celelalte doua, sau cel putin unul, ar putea reveni unuia dintre jucatorii Razvan Sabau, Victor Crivoi sau Adrian Ungur. Mai pastram, inca doua zile, ca rezerva, unul dintre wild-card-uri, in cazul in care unul dintre jucatorii bine clasati si care au iesit prematur de la US Open ni-l va solicita", a mai spus Enoiu, precizand ca beneficiarii acestor wild-card-uri vor fi anuntati maine. Dintre jucatorii inscrisi pe tabloul principal la BCR Open Romania, dotat cu premii in valoare totala de 323.250 euro, s-a retras unul singur, olandezul Martin Verkerk, din cauza unor dureri la spate. Argentinianul Guillermo Corria (nr. 33 ATP) nu si-a anulat participarea la turneul de la Bucuresti, desi s-a retras din primul tur de la US Open, cand era condus cu 3-2 in primul set de americanul Ryan Sweeting. Corria a acuzat dureri la muschii aductori. Organizatorii au anuntat si preturile biletelor la BCR Open Romania, care sunt urmatoarele: 5 lei (luni si marti), 10 lei (miercuri si joi), 15 lei (vineri si sambata) si 20 lei (duminica). In ceea ce-i priveste pe jucatorii romani care vor participa la BCR Open Romania, doar Andrei Pavel va lua startul pe tabloul principal, intentionand sa joace si la dublu, cel mai probabil in tandem cu Horia Tecau, pentru a pregati meciul de Cupa Davis de la sfastitul lunii, cu Coreea de Sud. Invingatorul turneului de la Bucuresti va incasa un cec de 44.100 euro si 35 puncte ATP, finalistul - 26.000 euro si 24 puncte, semifinalistii - 15.300 euro si 15 puncte, sfert-finalistii - 9000 euro si 8 puncte, turul 2 - 5300 euro si 3 puncte, turul I - 3120 euro si un punct ATP Tabloul principal are 32 de jucatori, din care 23 se califica direct datorita locului din ierarhia ATP, 4 vin din calificari, 3 wild-card-uri si 2 special exempts. (RZS)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.