Autoritatile vor trimite in luna decembrie echipe de control sub acoperire la diverse institutii de stat, pentru a verifica daca functionarii cer mita pentru eliberarea avizelor, a declarat, recent, ministrul de stat Bogdan Pascu, citat de Mediafax.
Autoritatile vor trimite in luna decembrie echipe de control sub acoperire la diverse institutii de stat, pentru a verifica daca functionarii cer mita pentru eliberarea avizelor, a declarat, recent, ministrul de stat Bogdan Pascu, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, nivelul mediu al mitei in Romania este de 100 euro. "Decembrie fiind luna cadourilor, oamenii sunt mai predispusi la atentii. Vrem sa vedem cum functioneaza cadoul de stat", a spus Pascu. Potrivit acestuia, autoritatile cauta formule moderne prin care sa demonstreze mai usor infractiunile. Astfel, doua echipe de control, care vor dispune de aparatura cum ar fi camere ascunse de luat vederi si microfoane, se vor deplasa in luna decembrie la institutii de stat din judete si vor solicita diverse avize, verificand daca functionarii cer mita. Informatiile culese vor fi postate pe site-ul "www.antispaga.ro", care va fi lansat pana la sfarsitul acestei luni. Pascu a aratat ca nivelul mediu al mitei in Romania este de 100 de euro, iar sanctiunile pentru dare si primire de mita trebuie sa fie mai aspre. "Din studiile noastre, nivelul mediu al spagii este de 100 de euro. Nu este un nivel foarte mare, dar creeaza deficiente de sistem", a afirmat Pascu.
Egalitate pentru investitori
Proiectul de lege privind investitiile prevede eliminarea diferentelor de tratament intre investitiile straine si cele interne, astfel ca Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) va fi reorganizata pentru a se adresa tuturor investitorilor, a declarat ieri ministrul de stat Bogdan Pascu, citat de Mediafax. "Dupa adoptarea legii investitiilor, ARIS se va adresa tuturor investitorilor. Vom avea o agentie pentru investitii si atat", a spus Pascu. Potrivit acestuia, proiectul de lege a investitiilor va fi publicat pe pagina de Internet a Guvernului, pentru consultare, saptamana viitoare. Actul normativ introduce notiunea de tratament egal pentru toti investitorii, eliminand diferentele intre investitii straine, investitii domestice, precum si intre investitii directe si investitii indirecte. "Definitia investitiei va fi data doar de orientarea catre profit", a spus Pascu. Ministrul citat a participat la deschiderea celei de-a doua editii a expozitiei internationale de echipamente electrice si automatizari IEAS 2006, organizata in perioada 5-8 septembrie la Palatul Parlamentului. (A.G.C.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.