La TVR 1 si Discovery Channel sunt comemorate atentatele antiamericane de la 11 septembrie

11 septembrie 2001. America primeste o lovitura sub centura pentru care a dat vina pe teroristii lui Bin Laden. ""Lovitura"" a constat in mai multe atentate sinucigase care au implicat deturnarea a patru avioane de pasageri. Avioanele au fost folosite ca bombe aeriene care au ucis aproximativ 3.000 de persoane (dupa surse oficiale).
Pe langa pierderile omenesti, Turnurile Gemene World Trade Center si alte cinci edificii au fost distruse sau daramate partial; inca 23 de edificii si Pentagonul au fost afectate. Marcand comemorarea zilei de 11 septembrie, Discovery Channel prezinta documentarul ""Zborul 175 - Destinatia: Dezastru"", care urmareste evenimentele derulate la bordul avionului care a fost deturnat si pilotat pentru a intra in coliziune cu World Trade Center. Acest program dezvaluie cateva dintre misterele care inconjoara evenimentele petrecute la 11 septembrie.

DIN ZIAR. Si TVR 1 are programat la 11 septembrie un documentar despre teribilele atentate. Productie Anglia, SUA 2006, ""11 septembrie - cadere in gol"" are la baza un articol scris de ziaristul Tom Junod. Cand avioanele au lovit turnurile World Trade Center, la 11 septembrie, mii de vieti au fost brutal curmate. Ziarele, televiziunile au prezentat neintrerupt imagini apocaliptice despre tragedie si apoi, in zilele urmatoare, despre eforturile de salvare. Dar dintre toate, imaginea imortalizata de Richard Drew a ramas in mod special in memoria noastra. Este imaginea unui om care se arunca in neant. Un anonim ca multi altii, victima a nebuniei unora ce-si spun oameni.

INFO