Tribunalul Bucuresti a discutat, ieri, recursul formulat de fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru fata de decizia prin care Judecatoria Sectorului 5 i-a respins cererea de eliberare conditionata. In fata instantei, Bivolaru s-a descris ca un detinut care a muncit, a indeplinit toate criteriile legale si a respectat toate regulile din penitenciar. "Mi-am ispasit fractia prevazuta de lege. Am participat la actiunile socio-economice din penitenciar si consider ca nu mai trebuie sa fiu judecat inca o data", a declarat Bivolaru. La randul sau, avocatul fostului parlamentar a adaugat ca acesta este o persoana echilibrata din punct de vedere psihic si comportamental, nefiind sanctionat disciplinar niciodata, pe perioada detentiei.
In replica, procurorul de sedinta a sustinut ca cele doua cerinte ale legii pentru eliberarea conditionata, atat privind fractia de pedeapsa care trebuie executata, cat si indeplinirea scopului pedepsei, nu au fost indeplinite. Astfel, prima cerinta nu a fost indeplinita intrucat instanta a aplicat prevederile referitoare la fractia de jumatate din pedeapsa necesara pentru eliberarea conditionata in conditiile in care, in urma modificarii, legea prevede ca aceasta fractie este de doua treimi. Referitor la scopul pedepsei, de reeducare, procurorul a sustinut ca nici acesta nu a fost indeplinit.
Tribunalul Bucuresti a ramas in pronuntare urmand sa dea o decizie in acest caz peste doua zile.
Regim preferential in inchisoare
La mijlocul lunii iulie, Bivolaru a fost propus pentru eliberare conditionata de comisia de specialitate a Penitenciarului Rahova din Capitala, avand in vedere comportamentul lui in detentie si perioada executata din pedeapsa. Propunerea comisiei - cuprinsa intr-un proces-verbal scris si motivat, impreuna cu documentele care atesta mentiunile cuprinse in procesul-verbal - a fost inaintata Judecatoriei Sectorului 5, instanta competenta in cauza. Judecatorii au respins insa propunerea comisiei si au decis ca fostul parlamentar sa ramana in arest. De asemenea, magistratii au stabilit ca devalizatorul BRD va mai putea cere, din nou, eliberarea conditionata doar peste sase luni.
In cadrul sedintei in care Judecatoria Sectorului 5 a analizat cererea de eliberare a lui Bivolaru, reprezentantul Ministerului Public a sustinut ca la dosar a fost depusa o adresa in care se arata ca, in perioada incarcerarii la Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, fostul deputat a beneficiat de patru recompense nejustificate. In aceste conditii, procurorul de sedinta a solicitat instantei respingerea cererii eliberare conditionata. Totodata, procurorul a invocat faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a aplicat acestuia pedeapsa maxima pentru fapta comisa si a aratat ca fractia legala ceruta pentru eliberarea conditionata este redusa in cazul lui Bivolaru, acesta beneficiind de prevederile legale mai favorabile.
Cinci ani de detentie
Gabriel Bivolaru a fost incarcerat la 1 aprilie 2004, ca urmare a unei sentinte a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Fostul deputat a fost condamnat la cinci ani de inchisoare pentru fraudarea BRD cu aproximativ 50 de milioane de euro. Initial, Bivolaru fusese condamnat la trei ani de inchisoare pentru inselaciune si obligat la plata a peste 2200 de miliarde de lei (circa 50 de milioane de euro) reprezentand prejudiciul civil catre BRD. Sentinta completului de trei judecatori, data in 3 decembrie 2002, a fost modificata de un complet de noua judecatori care a hotarat condamnarea acestuia la cinci ani de detentie.