Cu siguranta, una din marile dezbateri, probabil fara finalitate, in urmatoarele luni, va fi cea legata de reformarea sistemului constitutional romanesc. Nu-mi fac insa nici un fel de iluzii in legatura cu rezultatul practic al unor astfel de demersuri. Reforma despre care vorbim este potential blocata tocmai din motivele pentru care sistemul s-ar cere reformat. Prin urmare, toata lumea poate vorbi in voie, fara teama ca vorbele cu pricina ar putea da nastere la ceva efecte palpabile.
Ultimul orator in chestiune e domnul Emil Boc. In atmosfera lejera, specifica scolilor de vara, asezat pe ordinea de zi intre Traian Basescu si Elena Udrea, gospodarul Clujului cere raspicat puteri mai mari pentru presedinte. Vrea taierea nodului gordian care ii face pe premier si pe presedinte sa se impiedice astazi unul de altul. Vrea sistem frantuzesc. Optiunea sa are o motivare oficiala, bazata pe ideea de legitimitate: presedintele are prea putine atributii daca tinem seama de faptul ca e ales direct, cu un mare numar de voturi, in vreme ce premierul nu ar fi decat rezultatul unui joc politic.
Ascultandu-l pe domnul Boc, poti ramane cu impresia ca Guvernul Romaniei e numit in urma unor aruncari de zaruri sau dupa o partida de arsice, ori dupa ce partidele pierd o noapte la poker. Liderul PD uita ceea ce profesorul de drept constitutional cu acelasi nume nu are voie sa uite: guvernul, si implicit premierul, isi bazeaza legitimitatea tot pe vot direct, egal, universal si secret. E vorba de votul pentru alegerile parlamentare. Premierul e rezultatul majoritatii decise de electorat.
Sistemul frantuzesc propus de domnul Boc, poate pentru ca ne aflam in anul francofoniei, este unul extrem si unic in Europa. Exista numeroase alte tari in care presedintele este ales prin vot direct fara ca atributiile lui sa urce spre cer in temeiul legitimitatii astfel dobandite: Austria, Portugalia, Irlanda, Finlanda.
De ce oare, dupa 15-20 de ani de democratie necenzurata, ar simti romanii nevoia, obositi de responsabilitatea luarii unor decizii importante, sa se puna sub tutela unui ""conducator"", pentru ca ei sa poata urmari linistiti meciurile de fotbal si talk-show-urile de la televizor? Ciclic, se pare, romanii obosesc de prea multa libertate si doresc sa o ""concesioneze""
unui personaj ""mesianic"" - Carol al II-lea, Ceausescu - pe care oricum il vor crucifica in final, reluand ciclul de la capat.
Tentatia paternalismului si reflexul romanilor de a ignora ierarhiile si de a se adresa mereu la nivelul cel mai inalt, indiferent de problema, sunt o etapa a mentalitatii politice pe care sper sa o depasim. Dar nu putem debloca acest mod de gandire oficializand, chiar prin Constitutie, fantoma conducatorului unic. Drumul de urmat, poate mai dificil, dar mai solid, este cel legat de intarirea increderii in institutii diverse, cu competente clare, si stimularea functionalitatii lor.
Din pacate, blocajul discutiei despre blocaj e legat nu de probleme juridice, ci politice. Noi nu ne gandim la institutii ci la oamenii aflati temporar in fruntea lor. Vrem presedinte atotputernic pentru ca la Cotroceni e Basescu. Vrem republica parlamentara pentru ca Tariceanu e in fruntea lui. Poate ca la asta se referea domnul Boc vorbind de sistemul frantuzesc, ajuns la a cincea republica si in plina dezbatere despre o a sasea: cate o noua Constitutie pentru fiecare individ ajuns temporar in fruntea bucatelor.
P.S. Pe site-ul meu, www.adriannastase.ro, am lansat cateva teme legate de nevoia unor modificari constitutionale (conceptuale si institutionale) insa din perspectiva integrarii europene.