Presedintele Basescu a declarat ca rolul ofiterilor de (contra)informatii acoperiti din presa a fost acela de a proteja redactiile impotriva unor pericole cu relevanta pentru securitatea lor.
Din declaratia cu pricina aflam ca si dupa 1989 practica fostei Securitati ceausiste de a utiliza ofiteri acoperiti si de a-i strecura in presa a continuat. Este de presupus ca nu numai de ofiteri s-a facut uz, ci si de informatori. In masa pura a jurnalistilor post-comunisti au actionat, asadar, si ziaristi-turnatori. Daca e asa, din doua una: ori aceasta practica este condamnabila in sine si atunci ea trebuie interzisa prin lege; ori avem de a face cu o metoda intrebuintata pretutindeni si de cand exista presa si contrainformatii si atunci ea nu trebuie blamata. Metoda ca atare nu este rea sau buna, ci doar scopul careia ii serveste poate fi astfel, respectiv controlul politic al presei ori apararea independentei presei.
Presedintele pretinde ca operatiunea nu a avut ca obiectiv limitarea libertatii de exprimare a mass media. Trebuie sa il credem din mai multe motive: modul de organizare si functionare a serviciilor de securitate intr-o societate democratica; specificul controlului public asupra acestor servicii intr-o democratie; imprejurarea ca intr-un context democratic puterea politica are mijloace mai simple si mai sigure pentru influentarea opiniei publice.
Rezulta ca scopul infiltrarii a fost acela de a apara ceva sau pe cineva impotriva cuiva. Spre a afla care a fost obiectul protectiei trebuie inceput prin identificarea amenintarii; ceea ce poate fi facut pornind de la aflarea vulnerabilitatilor presei. Sub acest aspect este cunoscuta importanta informatiei - brute sau prelucrate - in fundamentarea deciziilor. Prin manipularea informatiei poate fi manipulata decizia, iar atunci cand informatia falsa este raspandita in masa intreaga opinie publica poate fi manipulata. Consecintele unor asemenea manipulari sunt grave, atingand, in ultima instanta, spatiul securitatii nationale. Prin urmare nu protectia redactiilor a putut fi mobilul infiltrarii, ci apararea dreptului cetatenilor la corecta informare, ca si apararea lor impotriva manipularii prin deformarea informatiei publice.
Cine poate urmari inducerea in eroare a opiniei publice si indreptarea energiilor populare pe drumuri gresite? Este vorba despre grupuri de interese oculte straine de agenda publica romaneasca si care incearca sa impiedice promovarea prioritatilor incluse pe acea agenda prin mijloace nedemocratice. Asemenea grupuri pot fi interne (romanesti) sau externe. Interesele straine pe care le servesc pot fi publice (ale altor state) sau private (spre exemplu, ale unor cercuri de afaceri transnationale). Daca este adevarat ca Romania este o tara relativ mare si relativ bogata, cu o pozitie geo-strategica importanta, atunci nu poate fi decat normal ca interesele ei sa intre in concurs cu interesele altora. Trebuie distins intre cei care isi exprima liber convingerile sau fanteziile si controlul formatorilor de opinie prin intoxicare, dezinformare, diversiune, ca metoda in promovarea unor interese tainice.
Poate fi dependenta interventia puterii publice in combaterea manipularii prin presa de acordul redactiilor vizate, atunci cand securitatea nationala este amenintata? Categoric, nu! Chiar daca functioneaza in contextul pietii si in forma unei afaceri private, presa indeplineste o functie de utilitate publica. Prin presa sunt exercitate sau garantate cateva dintre drepturile civile si politice fundamentale. Statul nu poate fi indiferent fata de modul in care se intampla aceasta.
Ceea ce a facut presedintele Basescu prin declaratia de la care am pornit a fost, de fapt, sa confirme avertismentul dat de autorul randurilor de fata in 1997. Atunci, un ministru de externe a fost nevoit sa plateasca prin demisia sa curajul de a fi incercat sa oblige la actiune, prin declaratii publice, pe cei care ar fi trebuit sa vegheze la contracararea derapajelor manipulatorii ale formatorilor de opinie. De regula, greselile acestora sunt puse pe seama stresului ori a incompetentei ori a fugii dupa senzational, ori a presiunii timpului. Rareori se vorbeste despre "erorile" voluntare decurgand din dependenta fata de sursele de finantare ori din controlul netransparent exercitat de centre de influenta ilegitime.
Nu sunt convins ca manipularea mediatica poate fi cel mai bine contracarata prin utilizarea unor ofiteri acoperiti si mi-e teama ca asemenea metode pot da nastere unor abuzuri care trebuie evitate. Este limpede, insa, ca lipsirea de libertate a presei este o realitate trista de care nu sunt vinovate numai guvernele tarilor ai caror cetateni isi vad incalcat dreptul la corecta informare. Presedintele Constantinescu a avut ocazia sa abordeze frontal aceasta problema in 1997. Nu a facut-o nu atat pentru ca nu a dorit-o, ci pentru ca nu a fost lasat sa o faca de o coalitie de forte oculte. Ulterior, el s-a declarat invins de serviciile de securitate. Nu stiu la cine s-a referit. Stiu doar ca infrangerea a avut loc luni 22 decembrie 1997 spre miezul noptii.