Joshka FISCHER: Europa a trecut Rubiconul

Asa numita "Politica de Vecinatate Europeana" a fost, pana acum, o chestiune curioasa. S-a vorbit mult despre aceasta in Uniunea Europeana, insa au fost putine efectele practice. A fost creata ca alternativa la numarul in crestere al rundelor de aderare, implicand statele din Caucazul de Sud. Dar razboiul din Liban si consecintele sale au cauzat o schimbare brusca si fundamentala in promovarea acestei politici.
Razboiul din Liban a reamintit Uniunii Europene ca are "interese strategice" - in primul si in primul rand interese de securitate -si ca, daca ar decide sa le ignore, pretul ar fi prea mare. Mai mult, diviziunea sarcinilor dintre SUA si Europa nu functioneaza in maniera testata in trecut: actualul razboi din Irak deterioreaza capacitatile militare ale Americii si a determinat o criza a legitimitatii morale si politice a SUA in randul lumii islamice. O data cu decizia statelor sale membre de a trimite sute de soldati in Liban pentru a implementa rezolutia 1701 a ONU privind incetarea focului, Uniunea Europeana a luat cea mai semnificativa decizie de pana acum in cadrul Politicii sale de Vecinatate. Poate, intr-adevar, UE sa se transforme intr-o forta politica de stabilitate in cea mai periculoasa zona de conflict in vecinatatea geopolitica imediata?
Dupa Razboaiele din Balcani din anii '90, Orientul Mijlociu si Apropiat este cel mai periculos si, de asemenea, din considerente de securitate, cea mai importanta regiune din vecinatatea UE. De ce? Pentru ca principalele amenintari la adresa securitatii europene, la inceputul secolului al 21-lea, provin din aceasta regiune. Amenintarile dinspre Orientul Mijlociu sunt diverse: conflicte regionale, ideologii religioase totalitariste, terorism, programe nucleare, blocade la adresa modernizarii, regimuri instabile si ambitii hegemonice.
Daca ar intreaba cineva ce interese are UE si statele membre in aceasta regiune dominate de crize, raspunsul ar consta in faptul ca, fara indoiala, interesele energetice si economice europene, respectiv interesele vitale ale partenerilor si aliatilor Europei (ale Israelului, in special), sunt in joc. Insa interesele Europei troneaza in capul listei. Modul in care va evolua situatia din Orientul Mijlociu va determina riscurile sau chiar provocarile adresate Europei. Controlarea situatiei sau rezolvarea conflictelor din regiune se va lasa cu consecinte pozitive pentru securitatea europeana.
Orientul Mijlociu de astazi este definit, in principal, de trei situatii conflictuale: conflictul israeliano-arab, Irak si Iran. Programul nuclear iranian (si ambitiile hegemonice ale Teheranului), combinat cu situatia din Iran si gruparea Hezbollah din Liban, va duce la crearea unui "Nou Orient Mijlociu" care, dupa toate probabilitatile, va provoca o confruntare de proportii. Aceasta va atrage si alti actori in afara celor regionali, presupunand, totodata, si alte conflicte. Razboiul din Liban a evidentiat cat de a departe a ajuns deja acest proces periculos.
Misiunea din Liban este una de mare risc pentru fortele ONU, dar si pentru Europa. Conflictul nu a adus in prim plan o decizie reala. Nici Hezbollah, nici Siria si nici Iranul nu sunt interesate de succesul misiunii ONU. Rezolutia Consiliului de Securitate presupune - in afara separarii combatantilor - consolidarea suveranitatii pe plan intern si extern a Guvernului libanez, fara a spune cum va fi realizata aceasta, avand in vedere influenta politica de care dispune gruparea Hezbollah, superioara, din punct de vedere militar, fortelor libaneze.
Orice incercare de dezarmare a Hezbollah de catre forta ONU ar insemna cu razboi cu aceasta (Siria si Iranul aflandu-se pe fundal) - o situatie pe care forta ONU nu poate sa si-o asume. Iar daca ar deveni doar un simplu observator in regiune, ONU si Europa si-ar pierde credibilitatea. Mai mult, este posibil ca, in cateva luni, "Castile Albastre" sa se afle din nou la mijloc, intre combatanti. In aceste conditii, misiunea lor va fi sa gaseasca o cale de echilibru in indeplinirea mandatului de stabilizare a tarii. Esecul va pandi incontinuu, iar riscurile militare vor fi mari. Si, totusi, data fiind situatia, nu exista alternativa.
Avand in vedere riscurile la care sunt supuse trupele proprii, Europa va fi fortata sa influenteze si sa depuna eforturi in vederea producerii unor schimbari strategice in mediul politic din intreg Orientul Mijlociu. Prin decizia luata in favoarea misiunii din Liban, UE a trecut Rubiconul. Acum trebui sa isi consolideze influenta in crestere in Orientul Mijlociu prin initiative politice. Aceasta trebuie sa includa trei elemente cheie: negocierea unei solutii pentru Siria; o reluare a negocierilor intre Israel si palestinieni si un acord strategic cu SUA privind strategia politica a Occidentului in regiune. Acest ultim aspect va reprezenta principala provocare pentru viitorul relatiilor transatlantice.
Pentru Europa si fortele sale, miza din Liban este deosebit de mare. Insa se refera la interesele europene. Razboiul si haosul in Orientul Mijlociu sau vidul politic si moral vor afecta in mod direct UE si vor perturba securitatea statelor membre. Asadar, Europa trebuia sa actioneze, desi aceasta decizie nu s-a dovedit a fi una usoara. Principala intrebare care se va pune in viitorul apropiat va fi daca Europa dispune de capacitatile militare si politice, de capacitatea de a se impune din punct de vedere politic, si de vointa comuna astfel incat sa actioneze in conformitate cu interesele sale din Orientul Mijlociu. Aceasta ramane de vazut. In tot cazul, deja ii putem ura "bun sosit in lumea reala".
Lider al Verzilor de aproape 20 de ani, Joschka Fischer a fost ministru de Externe si vice-cancelar al Germaniei in perioada 1998-2005.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2006.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: