Nu stiu daca va mai amintiti - e mult de-atunci, parc-a trecut un veac - ca in primii ani de dupa revolutie aparusera doua partide ""ecologiste"", numite, parca dupa poamele livezii, MER si PER, si conduse de niste personaje pitoresti, Toma George Maiorescu si, parca, Dolfi Drimer, daca memoria nu-mi joaca o festa. La primele alegeri libere partidele-astea au obtinut un procent neasteptat de mare de voturi. Parlamentul s-a umplut de tot soiul de ciudati, Ministerul Mediului a fost, bineinteles, adjudecat de ecologisti, fireste prin domnul Frunzaverde (era epoca in care martienii, vacarii si bivolarii formau o stranie asezonare onomastica pe prima scena politica a tarii), si banala zicala ""codrul e frate cu romanul"" parea sa-si gaseasca o confirmare stralucita in ascensiunea romanilor verzi. Odata ajunsi la putere, fratii brazilor si-ai stejarilor nu s-au lasat pana n-au adus in tara j-de mii de butoaie cu deseuri toxice, asa ca la alegerile urmatoare nu i-a mai votat nimeni, de parca nici n-ar fi fost.
Si cu adevarat nici n-au fost. Ii votasera nu cine stie ce comunitati constiente de gaurile de ozon din atmosfera, ci gospodine care se gandisera: decat sa votez politicienii corupti, comunisti ca Iliescu sau fascisti ca Ratiu, mai bine merg cu astia care sunt cu natura, cu lacurile, cu padurile, cu cerul albastru... astia rau n-au cum sa faca...
Exact aceeasi gandire explica si de ce biserica este intotdeauna pe locul intai intre institutiile in care romanii au incredere. Pai ce sa fie rau cu cele sfinte? Guvernul, parlamentul, politicienii se dau in stamba la televizor, se-nghiontesc, se balacaresc, iau lefuri strigatoare la cer si la populatie nu se gandesc, ca n-are lumea ce manca... Pe cand soboarele de preoti, batrani venerabili, cu patrafire stralucitoare, cu barbi pana la brau, toata ziua se roaga pentru binele obstesc, nu mai prididesc sa sfinteasca statui si lacasuri de cultura, nu fac politica
si nu se-amesteca-n troaca comuna. Ei predica iubirea, imparatia lui
Dumnezeu, viata vesnica... Cine sa fie nebunul care sa n-aiba incredere intr-o asemenea inteleapta institutie, plina ochi de preafericiti, de inalt-preasfintii, de protopopi si de arhierei? In plus, biserica ortodoxa romaneasca e autocefala, patriotica, chezasa a binelui si-a mantuirii neamului romanesc.
E drept, cativa intelectuali vanduti papistasilor, pocaitilor, masonilor, Satanei intr-un cuvant, Doamne iarta-ma, mai observa cu timiditate, prin vreo revista sau alta, ca pana
si aceasta chintesenta a sufletului national are cateva neinsemnate scaderi, printre care un reactiona-rism incapatanat, o neputinta funciara de a se reforma, de a se adapta sau macar de a incerca sa-nteleaga timpurile moderne, o pasivitate stupefianta fata de problemele societatii, o ratacire a invatatilor ei in speculatii misticoide de doi bani, o repulsie fata de democratie si-o cantonare in autoritarism demne de fundamentalismul islamic. Alti tradatori si cozi de topor ale valorilor neamului coboara-n istorie si constata ca
biserica ortodoxa romana a slujit
cu obedienta sistemul comunist,
ca preotii, de la cel mai mic popa de tara pana la patriarh, se rugau zilnic pentru sanatatea lui nea Ceasca si-a Leanei lui, care le daramau in timpu-asta turlele ca pe popice, ca unul din trei-patru popi era racolat de Securitate si profana sfanta taina a spovedaniei impartasind-o ofiterului care astepta la iesire...
Deschiderea dosarelor de Securitate ale inaltelor fete preotesti - incepand cu cea mai inalta, despre care se spun multe - va scutura poate putin nu cea mai de incredere, ci cea mai inchistata si mai plina de trufie lumeasca institutie a Romaniei de azi.