Presedintele Federatiei Bulgare de Fotbal, Boris Mihailov (foto centru), s-a aratat fericit de faptul ca nationala tarii sale a revenit de la scorul de 0-2 si a obtinut o remiza in meciul cu Romania, apreciind ca "a fost ziua lui Martin Petrov", auto
Presedintele Federatiei Bulgare de Fotbal, Boris Mihailov (foto centru), s-a aratat fericit de faptul ca nationala tarii sale a revenit de la scorul de 0-2 si a obtinut o remiza in meciul cu Romania, apreciind ca "a fost ziua lui Martin Petrov", autorul celor doua goluri ale echipei antrenate de Hristo Stoicikov. Mihailov a mentionat ca nu este usor sa revii de la 0-2 si s-a declarat multumit de rezultat, dar nu si de jocul reprezentativei Bulgariei. "Sunt fericit pentru ca este dificil sa joci in Romania. Stoicikov a facut trei schimbari inspirate. A fost ziua lui Martin Petrov, care cred ca a inscris doar doua goluri la echipa nationala pana acum. Romania si Bulgaria au sanse sa mearga impreuna la Euro 2008, dar acum Olanda este favorita", a comentat Mihailov. Stilian Petrov a declarat ca Romania a platit pretul faptului ca, la scorul de 2-0, jucatorii au crezut ca le va fi usor sa castige. "Dupa ce au inscris doua goluri, au crezut ca va fi usor, dar am revenit in ultimele minute. Nu putem decat sa fim fericiti", a comentat S. Petrov, care considera ca remiza avantajeaza Bulgaria in lupta pentru calificarea la Euro 2008. Valeri Bojinov spera sa evolueze si ieri in meciul pe care selectionata de tineret a Bulgariei il va disputa impotriva Croatiei, in preliminariile CE din 2007, iar miercuri sa joace din nou pentru prima reprezentativa impotriva Sloveniei. "Sunt tanar si vreau sa joc cat mai multe meciuri. Am inceput bine meciul cu Romania, dar apoi am facut greseli in aparare, iar partida a mers din ce in ce mai prost pentru noi. Ultimele minute au fost foarte bune", a subliniat Bojinov. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.