Elmar Brok, Jana Hybaskova si Charles Tannock: Foaia de parcurs include Damascul

Statele puternice stiu ca este periculos sa fii vazut batand in retragere deoarece adversarul se imbarbateaza, iar aliatilor incep sa le tremure genunchii. O mare putere stie, de asemenea, ca daca initiaza o operatiune militara fara a-si fixa obiective tangibile ar putea da de necaz. Ceea ce se aplica marilor puteri se aplica cu atat mai mult Israelului, care nu a reusit sa inlature influenta Hezbollah in Liban. Insa esecul conflictului din Liban ar putea oferi o portita catre pace, in cazul in care Israelul se va dovedi suficient de curajos sa profite de aceasta.
Comunitatea internationala are doua interese in regiune care se intinde intre Cairo si Teheran: sa mentina pacea in Orientul Mijlociu extins, astfel incat petrolul sa ajunga cu bine in Golful Persic, respectiv sa indrept disputa israeliano-palestiniana in directia unei rezolvari care sa garanteze securitatea Israelului in cadrul granitelor sale recunoscute la nivel international si, totodata, sa implineasca aspiratiile legitime ale poporului palestinian la un stat propriu. Aceste doua aspecte sunt tratate demult ca un tandem, insa principala veriga o reprezinta Siria condusa de presedintele Bashar Al-Assad.
Izolata si cautand cu disperare aliati, Siria a ajutat Iranul in demersurile intreprinse pentru obtinerea hegemoniei la nivel regional. De cand Revolutia Cedrilor din Liban a dus la parasirea Siria anul trecut, sirienii au incercat sa readuca Libanul in sfera lor de influenta. Ei incurajeaza gruparea Hezbollah - si ajuta Iranul sa ii trimita arme - deoarece trupele de soc ale seicului Hassan Nasrallah intretin slabiciunea Guvernului de la Beirut. Sirienilor le place, de asemenea, sa se prezite drept ultimii aparatori arabi ai cauzei palestiniene.
Pe scurt, Siria, cu pozitia sa geografica, legaturile si armele iraniene, si brutalul regim Baathist, a devenit cheia evenimentelor dintre Mediterana si golf. Pentru a oferi siguranta Libanului si a aduce Hamas la masa tratativelor, SUA si Israelul trebuie sa trateze cu Siria, intr-un fel sau altul.
Pozitia si interesele Siriei ar trebui sa o faca sa fie dispusa la un compromis. (...) Totusi Siria este o tara seculara, care respinge fundamentalismul islamic. Intr-adevar, presedintele Hafez Al-Assad, tatal lui Bashar, a masacrat, in 1982, peste 38.000 de fundamentalisti, in mare parte suniti, apartinand Fratiei Musulmane. Iar astazi o parte din elita conducatoare Baathista este ingrijorata de consolidarea legaturilor Siriei cu Iranul teocratic si Hezbollah-ul islamist.
Aceasta alianta exprima teama, nu un angajament. Emiratele Arabe moderate si sunite din Golf, preconizand o accentuare o influentei siite si a iredentismului iranian in regiune, au incetat sa mai sprijine economia Siriei tocmai din cauza aliantei cu ayatollahii iranieni.
Considerata de SUA drept parte a "axei raului", Siria a incetat sa mai primeasca ajutoare saudite si a inceput sa se teama de faptul ca beneficiile economice ce aveau sa rezulte din ratificarea Acordului de Asociere cu UE nu se vor materializa niciodata.
Atat alianta suspecta cu Iranul, cat si situatia economica disperata recomanda Siria drept o posibilitate pe care Israelul si Occidentul ar trebui sa o exploreze. Insa ce ar putea sa isi doreasca Siria? Ca majoritatea arabilor, Bashar Al-Assad considera Israelul prin prisma suferintelor panarabe si a deposedarii palestiniene, insa intrevede, de asemenea, si posibilitatea de a folosi palestinienii la consolidarea regimului propriu prin incheierea unei intelegeri sub auspiciile sale. (...)
Marea necunoscuta se refera la intentiile lui Assad in ceea ce prieste Libanul. Daca scopul acestuia este instalarea, la Beirut, a unui guvern care sa aiba in vedere adevaratele preocupari de securitate ale Siriei, Israelul ar putea accepta aceasta. (...)
Oficialii de la Tel Aviv dispun, la acest moment, de trei optiuni. Pot bate in retragere si sa pretinda ca nu o fac; pot sa continue ca si pana acum si sa astepte o evolutie pozitiva; sau pot incerca sa decupleze Siria de Iran si Hezbollah. Ultima varianta reprezinta unicul scenariu care ar putea opri curentul islamist in Orientul Mijlociu. Insa ruperea Siriei de Iran inseamna, in fond, reluarea problemei Inaltimilor Golan.
Un acord cu Siria nu este imposibil, date fiind ambiguitatile pozitiei lui Assad. Partea israeliano-americana va include recunoasterea faptului ca Siria are interese de securitate in Liban.
Daca, in schimb, Siria accepta suveranitatea Libanului, si daca va ajuta Hezbollah sa devina o forta politica privata de puterile sale militare, Israelul si America va trebui sa convinga Guvernul libanez sa accepte ca Siria si Libanul trebuie sa se consulte intre ele pe tema securitatii. Pentru Siria, un acord de pace va include, de asemenea, intelegerea faptul ca ocuparea de catre Israel a Inaltimilor Golan trebuie analizata prin negocieri serioase, nu prin razboi.
O astfel de abordare diplomatica ar putea fi greu de acceptat pentru premierul israelian Ehud Olmert, ca sa nu mai vorbim de israelieni. Prin urmare, America si Israelul trebuie sa il ajute sa ajunga la aceasta concluzie.
America si Israelul sa o lase mai moale si cu refuzul lor de a purta discutii cu Siria. Israelul are mai mult de castigat daca discuta cu inamicii sai. Constient de vulnerabilitatea sa la atacurile cu rachete, Israelul stie ca trebuie sa fie un stat in defensiva, sigur in fata agresiunii externe. Iar inlaturarea Siria de pe lista amenintarilor reprezinta un element - cheie in obtinerea acestui obiectiv strategic.
Elmar Brok este presedintele Comitetului pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, Jana Hybaskova este presedintele Delegatiei pentru Relatiile cu Israelul din Parlamentul European, Charles Tannock este vicepresedinte al Subcomitetului pentru Drepturile Omului al Parlamentului European.
Copyright: Project Syndicate, 2006.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: