Un arhimandrit doctor in filologie

Parintele arhimandrit Emanuil Rus, ucenic al lui Nicolae Steinhardt, caruia i-a ascuns la Rohia un exemplar dactilografiat din "Jurnalul fericirii", este starostele vechii manastiri maramuresene Bixad. Parintele Emanuil a publicat la editura Eikon lucrarea "Silviu Dragomir si raporturile romano-slave", redactata sub indrumarea profesorului Onufrie Vinteler, care i-a adus titlul de doctor in filologie al Universitatii din Cluj.
Exista astazi in Romania o moda a doctoratelor in teologie; una stearpa intrucat nu are in vedere cercetarea autentica, ci vanatoarea de titluri academice menite sa propulseze autorii intr-o parohie centrala sau intr-un post administrativ bisericesc. Nu o data, lucrarile post-decembriste de doctorat in teologie s-au dovedit a fi plagiate patente ori insailari aride si terne destinate lecturii a cel mult zece persoane...
Cartea parintelui Emanuil Rus constituie o exceptie si se citeste nu numai cu interes, ci si cu placere. Este o teza cu miza majora si canava epica. Este, de asemenea, a doua lucrare de doctorat consacrata lui Silviu Dragomir, istoric roman de prima marime, luptator pentru reintregirea tarii si om politic; a detinut in cateva guverne din anii '30 ai secolului trecut portofoliul de ministru al Minoritatilor.
Biografia lui Silviu Dragomir (1888-1962), ca si formatia sa intelectuala inchegata la inceputurile secolului al XX-lea, il evoca pe V. Parvan si Gheorghe I. Bratianu. Si aceasta, intrucat Silviu Dragomir a devenit doctor in istorie la 22 de ani, membru corespondent al Academiei la 28, membru titular la 40... Silviu Dragomir cunostea limbilemaghiara, germana, sarbo-croata, rusa si slavona. Ion Metianu, mitropolitul de atunci al Ardealului, incercase sa-l inscrie la studii la Novi Sad, constient de faptul ca Bisericii noastre ii lipseau specialisti in limbile slave si in slavistica. Mitropolitul il trimite pe tanarul teolog Silviu Dragomir sa studieze atat in Rusia, cat si in Occident. Asa incat demersul lui Nicolae Balan, de a-i trimite la studii, in anii '30, pe parintele Staniloae si pe alti teologi merituosi, in Apus si in Rasarit deopotriva, avea precedente si radacini la mitropolia din Sibiu. Insa Silviu Dragomir practica si gazetaria si se implica in procesul de reunificare a tarii. Va fi apoi profesor la Universitatea din Cluj, consacrat prin numeroase studii si cercetari, dar mai ales prin lucrarea "Istoria dezrobirii religioase a romanilor din Ardeal in secolul XVIII". Tot parintele arhimandrit Emanuil Rus a reeditat, in anul 2002, aceasta opera istoriografica insumand - in doua volume - aproape o mie de pagini.
Elev si apoi continuator al slavistului Ioan Bogdan, Silviu Dragomir, care era si istoric, lingvist si teolog, dorise sa se preoteasca. Ca si alt savant ardelean contemporan (Sextil Puscariu), Silviu Dragomir a fost profund legat de Biserica sa si a respins cu fermitate orice tentativa catolica sau catolicizanta. Asa cum arata parintele Emanuil Rus, contactele politice si bisericesti ale Tarilor Romane cu Rusia incep in secolul al XVII-lea si se amplifica spre sfarsitul lui, cand ofensiva catolica asupra Ortodoxiei, indeosebi cea iezuita, pornea atat din Viena habsburgica, cat si din Polonia. Dramatice sunt, in acest context, strigatul de alarma si cererea de ajutor ale lui Serban Cantacuzino din ultimul an al domniei sale (1688). Dupa tentativele de calvinizare, cateva decenii mai tarziu, se dezlantuia asupra Ardealului ofensiva catolica. In secolul al XVIII-lea, ofensiva devine prigoana si ii pune la grea incercare pe romanii din aceasta provincie. Consecintele se cunosc.
Cartea contine pagini la fel de interesante si bine scrise despre raporturile si contactele romano-ruse din epoca domnitorilor Vasile Lupu, Gheorghe Stefan si Dimitrie Cantemir. Intrucat Silviu Dragomir a cercetat in arhivele rusesti corespondenta celor doua parti, ampla si expresiva stilistic, autorul cartii de care ne ocupam reproduce citate si pasaje elocvente. Demna de retinut este corespondenta mitropolitului Dosoftei cu patriarhul Ioachiam al Moscovei pentru elogiile formulate de acesta la adresa ierarhului nostru.
Spatiul nu ingaduie decat sa spun ca si ultimul capitol al lucrarii, despre raporturile romano - sarbo-croate, este redactat cu aceeasi temeinicie eleganta. In parintele Emanuil Rus, Silviu Dragomir si-a gasit un exeget si un editor pe masura. Este o forma de compensatie postuma pentru cei sase ani de inchisoare ispasiti de savant sub regimul comunist, pentru epurarea sa din Academie, in 1948, pentru izgonirea din propria locuinta si pentru sfarsitul petrecut in anonimat si amaraciune.Parintele arhimandrit Emanuil Rus, ucenic al lui Nicolae Steinhardt, caruia i-a ascuns la Rohia un exemplar dactilografiat din "Jurnalul fericirii", este starostele vechii manastiri maramuresene Bixad. Parintele Emanuil a publicat la editura Eikon lucrarea "Silviu Dragomir si raporturile romano-slave", redactata sub indrumarea profesorului Onufrie Vinteler, care i-a adus titlul de doctor in filologie al Universitatii din Cluj.
Exista astazi in Romania o moda a doctoratelor in teologie; una stearpa intrucat nu are in vedere cercetarea autentica, ci vanatoarea de titluri academice menite sa propulseze autorii intr-o parohie centrala sau intr-un post administrativ bisericesc. Nu o data, lucrarile post-decembriste de doctorat in teologie s-au dovedit a fi plagiate patente ori insailari aride si terne destinate lecturii a cel mult zece persoane...
Cartea parintelui Emanuil Rus constituie o exceptie si se citeste nu numai cu interes, ci si cu placere. Este o teza cu miza majora si canava epica. Este, de asemenea, a doua lucrare de doctorat consacrata lui Silviu Dragomir, istoric roman de prima marime, luptator pentru reintregirea tarii si om politic; a detinut in cateva guverne din anii '30 ai secolului trecut portofoliul de ministru al Minoritatilor.
Biografia lui Silviu Dragomir (1888-1962), ca si formatia sa intelectuala inchegata la inceputurile secolului al XX-lea, il evoca pe V. Parvan si Gheorghe I. Bratianu. Si aceasta, intrucat Silviu Dragomir a devenit doctor in istorie la 22 de ani, membru corespondent al Academiei la 28, membru titular la 40... Silviu Dragomir cunostea limbilemaghiara, germana, sarbo-croata, rusa si slavona. Ion Metianu, mitropolitul de atunci al Ardealului, incercase sa-l inscrie la studii la Novi Sad, constient de faptul ca Bisericii noastre ii lipseau specialisti in limbile slave si in slavistica. Mitropolitul il trimite pe tanarul teolog Silviu Dragomir sa studieze atat in Rusia, cat si in Occident. Asa incat demersul lui Nicolae Balan, de a-i trimite la studii, in anii '30, pe parintele Staniloae si pe alti teologi merituosi, in Apus si in Rasarit deopotriva, avea precedente si radacini la mitropolia din Sibiu. Insa Silviu Dragomir practica si gazetaria si se implica in procesul de reunificare a tarii. Va fi apoi profesor la Universitatea din Cluj, consacrat prin numeroase studii si cercetari, dar mai ales prin lucrarea "Istoria dezrobirii religioase a romanilor din Ardeal in secolul XVIII". Tot parintele arhimandrit Emanuil Rus a reeditat, in anul 2002, aceasta opera istoriografica insumand - in doua volume - aproape o mie de pagini.
Elev si apoi continuator al slavistului Ioan Bogdan, Silviu Dragomir, care era si istoric, lingvist si teolog, dorise sa se preoteasca. Ca si alt savant ardelean contemporan (Sextil Puscariu), Silviu Dragomir a fost profund legat de Biserica sa si a respins cu fermitate orice tentativa catolica sau catolicizanta. Asa cum arata parintele Emanuil Rus, contactele politice si bisericesti ale Tarilor Romane cu Rusia incep in secolul al XVII-lea si se amplifica spre sfarsitul lui, cand ofensiva catolica asupra Ortodoxiei, indeosebi cea iezuita, pornea atat din Viena habsburgica, cat si din Polonia. Dramatice sunt, in acest context, strigatul de alarma si cererea de ajutor ale lui Serban Cantacuzino din ultimul an al domniei sale (1688). Dupa tentativele de calvinizare, cateva decenii mai tarziu, se dezlantuia asupra Ardealului ofensiva catolica. In secolul al XVIII-lea, ofensiva devine prigoana si ii pune la grea incercare pe romanii din aceasta provincie. Consecintele se cunosc.
Cartea contine pagini la fel de interesante si bine scrise despre raporturile si contactele romano-ruse din epoca domnitorilor Vasile Lupu, Gheorghe Stefan si Dimitrie Cantemir. Intrucat Silviu Dragomir a cercetat in arhivele rusesti corespondenta celor doua parti, ampla si expresiva stilistic, autorul cartii de care ne ocupam reproduce citate si pasaje elocvente. Demna de retinut este corespondenta mitropolitului Dosoftei cu patriarhul Ioachiam al Moscovei pentru elogiile formulate de acesta la adresa ierarhului nostru.
Spatiul nu ingaduie decat sa spun ca si ultimul capitol al lucrarii, despre raporturile romano - sarbo-croate, este redactat cu aceeasi temeinicie eleganta. In parintele Emanuil Rus, Silviu Dragomir si-a gasit un exeget si un editor pe masura. Este o forma de compensatie postuma pentru cei sase ani de inchisoare ispasiti de savant sub regimul comunist, pentru epurarea sa din Academie, in 1948, pentru izgonirea din propria locuinta si pentru sfarsitul petrecut in anonimat si amaraciune.

---

Despre autor: