SUA sunt capabile sa conduca un alt razboi, chiar daca armata americana este in prezent deosebit de solicitata in Irak si Afganistan, a declarat, saptamana aceasta, secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld (foto), citat de Mediafax. "Sunt int
SUA sunt capabile sa conduca un alt razboi, chiar daca armata americana este in prezent deosebit de solicitata in Irak si Afganistan, a declarat, saptamana aceasta, secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld (foto), citat de Mediafax. "Sunt intrebat din cand in cand daca armata americana ar putea sa nu faca fata unei alte crize la nivel mondial deoarece este foarte solicitata prin desfasurarea trupelor noastre in Irak si Afganistan. Raspunsul este nu", a afirmat oficialul american, aflat, luni, in vizita la baza aeronavala din Fallon, statul Nevada. "Suntem capabili sa facem fata si altor probleme daca acestea apar", a precizat Rumsfeld, facand trimitere la "Iran sau Coreea de Nord". "Din nefericire, unele state se gandesc ca avand 136.000 de soldati in Irak, nu suntem capabili sa ne aparam tara sau sa facem orice alt lucru necesar", a continuat responsabilul american, subliniind ca SUA dispun de "o armata activa de mari dimensiuni, multi rezervisti (...) si aliati". "Capacitatile pe care le folosim cel mai mult in prezent in Irak sunt fortele terestre. Fortele navale nu sunt supuse presiunii, iar aceste capacitati sunt disponibile si existente", a completat Rumsfeld. "Pot afirma fara probleme ca (...) tara noastra poate sa-si indeplineasca responsabilitatile pe care americanii le asteapta de la ea", a conchis secretarul american Apararii. Anterior, Rumsfeld, secondat de vicepresedintele Dick Cheney, s-a pronuntat impotriva repatrierii efectivelor americane stationate in Irak, apreciind ca o retragere prematura din regiune ar putea fi interpretata ca "un semn de slabiciune" din partea Washingtonului. "Unii sustin ca retragerea din Irak ar fi pe placul teroristilor si i-ar face sa ne lase in pace. Insa o retragere precipitata din regiune ar fi o lovitura devastatoare la adresa securitatii pe termen lung a SUA", a motivat, la randul sau, vicepresedintelui Cheney, citat de Reuters. Contingentele americane detasate in Irak si Afganistan numara 138.000, respectiv 20.000 de militari, expertii afirmand ca aceste dislocari de trupe solicita prea mult armata terestra a SUA, potrivit Mediafax. (A.M.L.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.