Procesul de privatizare a ultimei banci romanesti, Casa de Economii si Consemnatiuni, este astazi in impas. Obiectivul initial al privatizarii era acela de a gasi un investitor care sa transforme CEC intr-o banca eficienta, credibila si competitiva pe piata romaneasca.
Intotdeauna am considerat ca privatizarea CEC ar fi trebuit sa aiba loc inainte de vanzarea BCR. Doua argumente justifica aceasta opinie. In primul rand, CEC avea mai multa nevoie de o infuzie de capital si de schimbarea managementului decat BCR. Banca Comerciala Romana era, in momentul privatizarii, mai bine cotata decat CEC si avea profituri mai mari. In al doilea rand, economia romaneasca avea nevoie, pana la data aderarii la Uniunea Europeana, de o institutie bancara capabila sa sustina dezvoltarea mediului rural. Datorita marimii si intinderii sale, CEC putea sa raspunda cu succes acestei nevoi.
In pofida acestor argumente, privatizarea BCR a devansat-o pe cea a CEC. Desi privatizarea celei mai mari banci din sistemul romanesc nu a fost inca definitivata, in perioada urmatoare fondurile considerabile obtinute din acest proces vor alimenta bugetul statului. Prin comparatie, prognozele pentru CEC sunt mai putin incurajatoare. De altfel, miliardele obtinute in urma vanzarii BCR vor face sa paleasca orice suma care se va obtine din privatizarea CEC. Din aceasta cauza, decizia politica se tot amana.
In anul 2004 am declansat procesul privatizarii CEC. Au trecut doi ani de zile si lucrurile s-au miscat prea incet. La 1 ianuarie 2007, adica in mai putin de jumatate de an, Romania va deveni membra a Uniunii Europene. In perspectiva aderarii, tara noastra are nevoie de simboluri puternice, care sa devina repere de identitate nationala in interiorul comunitatii europene. Casa de Economii si Consemnatiuni este o institutie cu un potential enorm, care are o valoare sentimentala deosebita pentru foarte multi romani. CEC-ul are insa nevoie urgenta de finantare, de schimbarea comportamentului managerial si de o pozitionare coerenta pe piata romaneasca.
Procesul de instrainare in totalitate a actionariatului CEC reprezinta astazi o decizie gresita. In acelasi timp, am observat ca privatizarea BCR a fost un succes pentru ca, in ultimii doi ani, doua institutii financiare prestigioase au facut parte din actionariatul bancii. Este vorba despre BERD si IFC. Insasi prezenta celor doua institutii internationale in actionariatul BCR si in Consiliul de Administratie a condus la cresterea credibilitatii si a sporit gradul de atractivitate a bancii. Pachetul de 25% din actiunile BCR, detinut de BERD si IFC, a constituit o garantie pentru deznodamantul fericit al privatizarii celei mai mari banci din Romania. Acelasi scenariu s-ar putea repeta si in cazul privatizarii CEC, evitandu-se astfel schimbarea in totalitate a actionariatului.
Strategia de privatizare a CEC trebuie schimbata, astfel incat sa asigure credibilitatea institutiei bancare. CEC are nevoie de un parteneriat pe termen lung intre stat si investitori straini. In acest fel, printr-un program eficient de investitii, de restructurare si de implementare a unor noi produse financiare si bancare, CEC poate sa devina o institutie bancara romaneasca de calibru european, destinata dezvoltarii mediului rural. Transformarea Casei de Economii si Consemnatiuni intr-o banca cooperatista pentru mediul rural reprezinta o solutie pentru dezvoltarea satului romanesc, dar si o alternativa viabila pentru pozitionarea bancii in sistemul bancar national.
Restructurarea CEC trebuie sa se concentreze pe transformarea institutiei bancare intr-un simbol al economiei romanesti si pe eficientizarea activitatii prin parteneriate cu investitori straini. Casa de Economii si Consemnatiuni trebuie sa ramana o banca romaneasca, dar intr-o economie europeana.