Mai grea decat ziua cand te hotarasti la o treaba oarecare e ziua in care iti propui sa te lasi de alta.
Decizia de a-ti schimba serviciul o iei si dintr-o data, la nervi, dar, ca sa incepi sa nu mai mananci seara, e nevoie de o lunga perioada de framantari, de replieri, de discutii cu cei care au jurat de mai multe ori sa nu mai manance dupa ora sase. Cum se vede, si nefacutul are un inceput si un sfarsit. Pentru multa lume, slabitul e o problema mai mare decat mancatul pentru alta parte de lume. Pentru domnul Gusatu, care nu avea gusa, atentatele teroriste, certurile din Alianta si chiar hartuielile de la birou si-au pierdut brusc din importanta, in dimineata cand si-a zis: ""Gata,
diseara nu mai mananc nimic,
sa vedem si noi cum o fi!"".
Doua erau motivele pentru care domnul Gusatu a stabilit cu atata precizie ziua si ora in care urma sa scape de grija ingrasatului. Primul privea contextul familial. Nevasta-sa, doamna Gusatu, care avea gusa, plecase pentru trei zile la maica-sa, la tara, si domnul Gusatu ramanea singur in toata casa, fapt care nu se mai intamplase niciodata de douazeci de ani. Al doilea motiv era si mai stimulator ca primul: i se facuse brusc o foame nebuna. O foame cel putin ciudata, plina de premonitii nelinistitoare, venind la numai un ceas dupa masa de pranz, la cantina intreprinderii. De aceea a folosit domnul Gusatu pluralul majestatii zicandu-si ""ia sa vedem si noi cum o fi"", fiindca simtea cum se integreaza, in sfarsit, intr-o miscare generala, ca nu se mai uita la televizor la marile drame ale umanitatii,
ci le traieste nemijlocit.
La ora cinci, in loc sa se duca direct acasa, unde in frigider il astepta insipida supa usoara de seara, lasata sa-i ajunga nu pentru trei zile, ci pentru o saptamana de doamna Gusatu - care, cum spuneam, n-ar fi fost normal sa aiba gusa, fiindca inainte de casatorie se chema Ciocardeu, dar o avea - ei bine, domnul Gusatu a intrat glont in hala de carne si si-a cumparat trei kile de berbecut. La ora sase fix, domnul Gusatu s-a apucat de gatit o tocanita mare de berbecut cu sentimentul primei victorii importante, in contextul luptei intregii umanitati pofticioase si nechibzuite cu obezitatea. Domnului Gusatu nu-i placea ceapa, totusi acum ceapa ii parea a avea un miros atatator, de subsoara tanara de femeie.
Domnul Gusatu gatea tocanita de berbec pentru ziua urmatoare, cu sentimentul condamnatului la foame vesnica. Oare avea sa mai apuce ziua de maine? Oare n-avea sa-l doboare acea foame stihinica, de care vorbeau toti colegii care avusesera taria sufleteasca sa inceapa de mai multe ori cura de slabire? Pana spre miezul noptii a fiert si a tot fiert tocana si domnul Gusatu nici macar n-a indraznit s-o guste. La douasprezece fara cinci minute fix inca mai era mandru de taria de caracter cu care isi indura foamea. Cand s-a culcat, in patul care parca si el raspandea un parfum naucitor de marar si piper, domnul Gusatu a facut-o ca un invingator. Ori, invingatorii, se stie, n-au somn. De bucuros ce era ca-si verificase caracterul, domnul Gusatu, care n-avea gusa, s-a dus in bucatarie si a gustat de cateva ori din marea sa tocanita de berbec. Cand gusta din oala un infometat, oala se goleste cat ai zice cuvantul tocana. In jumatate de ora, din tocana de trei kile n-au mai ramas decat niste oase. Totusi, domnul Gusatu s-a dus la culcare cu constiinta impacata. Rezistase. Dupa douasprezece noaptea, ziua de azi nu mai e ziua de ieri, e ziua de maine.