Santierul Naval Braila, parte a grupului de firme norvegiene Aker Yards, a devenit unul dintre principalii furnizori de nave fluviale si maritime de mare tonaj din tara. In acest an se vor livra beneficiarilor nu mai putin de 14 nave, dintre care trei complet armate.

Compania norvegiana Aker Yards, care controleaza prin subsidiara Aker Brattvaag 70% din actiunile santierelor navale din Braila si Tulcea, va construi in Romania doua nave in valoare totala de 600 de milioane de coroane norvegiene (circa 74,6 milioane de euro) pentru Island Offshore, detinuta de compania petroliera Island Oil & Gas PLC.
Carenele navelor vor fi construite in Romania, iar vasele vor fi echipate la Santierul Naval din Brevik. Contractul se refera la o nava de aprovizionare a platformelor marine si una de aprovizionare a remorcherelor, care vor fi livrate in septembrie 2008 si, respectiv, martie 2009.
TANCURI PETROLIERE. La Santierul Naval de la Braila se primesc comenzi de la cele mai importante companii fluviale din lume. La inceputul lunii august, Aker Yards a semnat un contract pentru executia a doua tancuri petroliere maritime de buncheraj pentru compania franceza Maritima, parte a grupului Compagnie Fluviale de Transport (CFT). Valoarea totala a contractului este de 20 de milioane de euro. Navele vor fi complet echipate si urmeaza a fi livrate in martie, respectiv iunie 2008. Vasele, cu o capacitate de 3.500 de metri cubi, sunt adevarati mastodonti din fier, meniti sa transporte zeci de tone de marfa dintr-un capat in altul al lumii.
INVESTITII. La inceputul acestui an, conducerea Aker Braila a anuntat ca deruleaza un amplu program investitional multianual pentru implementarea caruia actionarul majoritar a alocat circa 20 de milioane de euro. Numai in acest an societatea va investi circa 9 milioane de euro in construirea unei hale de productie, precum si in reamenajarea, extinderea sau modernizarea activelor imobilizate existente. In plus, va fi realizata o linie completa de tubulatura cu intregul flux de productie aferent, numai acest reper investitional cifrandu-se la circa
1 milion de euro. Banii necesari pentru investitii provin din aportul suplimentar de capital adus de actionarul majoritar, precum si din credite. Santierul are in prezent aproximativ 3.000 de angajati, numarul acestora urmand sa creasca in viitor.
PLANURI. In anul in curs urmeaza a fi livrate beneficiarilor contractanti nu mai putin de 14 nave, dintre care trei complet armate. Comparativ cu portofoliul de comenzi din anii 2004 si 2003, cand au fost construite cate noua corpuri de nava, in acest an, pe langa cele trei nave complet echipate, corpurile de nava au grad mult mai ridicat de echipare, de la 40% pana la 70%, potrivit directorului general al Aker Braila SA, Florinel Flor.
MANDRIE. Prima nava construita si complet utilata la Aker Braila a fost botezata ""Cap Aiguades"", un tanc chimic de 3.500 tdw, echipat cu doua motoare de 1.080 KW, cu o lungime de 89,2 m, latime de 13,8 m, o inaltime de 6,45 m si un pescaj total de 5 m, destinat companiei CFT Location din Franta.
""Daca anul trecut unitatea a livrat nave ingloband un volum de 17.000 de tone de otel, pentru anul curent ne-am propus sa livram nave ce vor ingloba un volum de 30.000 de tone de otel"", a declarat Flor. Santierul naval brailean a ajuns sa subcontracteze constructia de corpuri de nave unor alte santiere de profil din Ucraina, pe care le aduce apoi in Braila pentru echipare.

O ISTORIE DE PESTE 100 DE ANI