Reporterii Realitatii Ilustrate dezvaluie incursiunea lor pe taramul cautatorilor de aur, trecand prin Zlatna, Abrud, Brad, Rosia Montana, prin anii a€™30. Tot ce a fost confort si civilizatie in calatoria noastra prin tara aurului s-a oprit brusc la Alba-Iulia, o data cu descinderea din rapidul de Arad. De la Alba-Iulia incepe calvarul. Nicaieri trenurile nu sunt mai incete, autobuzele mai rare si hurducatoare, drumurile mai rele si droscele mai inguste decat in regiunile aurifere. Un trenulet mixt inainteaza la pas cu melcii de pe Valea Ampoiului, pana la Zlatna. De aci, ca sa patrunzi mai departe, in inima regiunei aurifere, tren nu mai exista, iar starea soselelor te face sa intelegi indata ca prima cauza a mizeriei motilor care populeaza Muntii Apuseni sta in lipsa mijloacelor de comunicatie, ce le paralizeaza comertul de lemne. Tara aurului e atat de saraca incat nu-si poate intretine nici drumurile pe care se scurge minereul aurifer, din munti, spre uzinele de la Zlatna... Pana la Abrud, facem drumul intr-un autobuz de mizerie; de acolo, nu mai exista nici autobuz. Cu cat ne apropiem de aur, cu atat mijloacele de comunicatie ale civilizatiei se restrang, pana se reduc la o droscuta subtire ca facuta din aschii. Si luam astfel, pe arsita de August, drumul Campenilor... Dar nu urmam acest drum decat vreo doi-trei kilometri, si apoi cotim spre dreapta, pe Valea Rosia Montana, spre mine... BOABELE. Suntem in unul din colturile faimosului triunghi aurifer din Ardeal, Zlatna-Abrud-Brad; pana la aceasta cotitura spre dreapta, din Abrud am inaintat paralel cu o linie ferata ingusta, care merge de la Abrud spre Campeni si Campia Turzii. De la gara Rosia Montana insa, incepem urcusul ce se desface spre dreapta. (...). Urcusul inainteaza de-a lungul vaii Rosia Montana, al carui indoit nume vine desigur de la culoarea si accidentatia terenului. Albia apei e rosie-galbena... Si iata pe un mal un om solitar, cu un fel de tigae pe care o agita. Ai crede ca si-a pregatit ceva de mancare. Ne apropiem de el. Tigaia e o troaca de lemn, un vas turtit, iar inauntru, nisip... Daca n-am fi preveniti ca suntem in tara celor mai inversunati cautatori de aur, am putea crede ca omul acesta e un dement, care vrea sa-si faca o omleta de nisip (...). Sateanul miner, care a separat prin spalare nisipul de aur, ramanandu-i in albie piatra aurifera si firele libere de aur, extrage acest aur din minereu si impuritati, prin mercur, pisandu-l in piulite zise mojare, si obtinand un amalgam. Arzand mercurul, raman boabe de aur brut, de 16-17 carate. Aceste boabe, le aduce minerul la oficiile de schimb ale statului; ele sunt evaluate in laboratoarele speciale si se topesc in instalatiuni complicate. (...) E foarte pitoreasca scena sosirii minerilor la Abrud, la schimb, mai ales lunea dimineata. Ei se aduna cu totii, la o cafenea din centru, unde functioneaza o adevarata bursa a aurului, asa cum sunt burse de perle, in unele taverne ale Parisului. Aurul nu poate fi, legal vandut decat statului. De la bursa de aur, nu lipsesc insa clandestinii si contrabandistii, mai ales unguri, care cumpara aur pe sub mana, pentru Budapesta (...). Instrumente curioase